Apostolul Pavel, călăuzit de Duhul Sfânt, rostește unul dintre cele mai mari adevăruri, atunci când afirmă că iubirea de bani aduce multe dureri în viața omului și că îl determină să cadă de la credință (1 Timotei 6:7-10). Însuși Isus Hristos ne spune că este extrem de dificil pentru un om bogat să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu (Matei 19:16-24). Mesajul transmis bisericii din Filadelfia vorbește profetic despre un necaz care va veni peste toți locuitorii pământului, adică peste cei a căror inimă este legată de acest pământ (Apocalipsa 3:10). În continuare, voi analiza șapte aspecte distincte, care au legătură cu tema banilor. Voi întoarce acest subiect pe șapte fețe, pentru a vedea în ce fel pot dăuna banii relației noastre cu Dumnezeu.

          Este posibil ca banii să ocupe primul loc în viața unor așa-ziși credincioși, în detrimentul Ființei lui Dumnezeu. Există trei indicii care ne pot arăta dacă noi ne închinăm Dumnezeului adevărat sau dacă idolul nostru este banul. Unii oameni sunt foarte entuziasmați de resursele lor financiare, de cariera lor bănoasă, de investițiile pe care le-au făcut. Este posibil ca multe dintre aceste persoane să nu fi fost niciodată la fel de pasionate de Ființa lui Dumnezeu sau de lucrarea Lui. Dacă bucuriile și momentele triste din viețile noastre sunt preponderent legate de aspectul financiar, noi suntem departe de Dumnezeu, chiar dacă ne numim creștini. În altă ordine de idei, contează lucrurile în care avem încredere. Cei care gândesc asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12:13-21) își pun speranțele și încrederea în resursele financiare pe care le-au acumulat. Banii le conferă pacea sufletească și siguranța unui viitor fericit pe acest pământ. Însă un credincios adevărat se încrede în Dumnezeu și dobândește de la El pacea care întrece orice pricepere omenească. Un ultim indiciu este legat de prioritatea pe care o au banii în viețile noastre, în comparație cu lucrarea lui Dumnezeu. Prioritatea se măsoară analizând timpul pe care îl alocăm pentru un anumit lucru și scopurile pe care le avem legat de acel lucru. Cei care se încred în bogății și își fac o prioritate să adune cât mai multe lucruri materiale au șanse să strângă comori pe pământ. Însă ei nu vor aduna comori în cer, acolo unde nu le mănâncă nici moliile și nici rugina. Comorile cerești sunt eterne, spre deosebire de cele pământești pe care le lăsăm aici când murim.

          Unii dintre noi suntem tentați să credem că bunurile pe care le avem sunt ale noastre. De fapt, noi suntem doar administratori ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat. Și vom răspunde de modul în care le-am folosit. De aceea, nu este oportun să vorbim despre partea lui Dumnezeu, cel puțin nu în Noul Legământ. Orice lucru pe care îl avem este al lui Dumnezeu. Atunci când dăruim altora, noi suntem doar niște intermediari prin care Dumnezeu îi binecuvântează pe ceilalți. Oamenii egoiști își pun nevoile lor pe primul loc. Alți oameni sunt atât de zgârciți încât nici pentru ei nu cheltuie. Mulți oameni însă își planifică întâi cheltuielile și abia apoi dăruiesc altora, doar dacă mai rămân bani. Însă, deseori, lista cheltuielilor poate fi atât de lungă, încât cu greu mai rămân bani pentru altceva. Dar aceste persoane nu înțeleg ce presupune să trăiești o viață de creștin. Un principiu sănătos este să dăruim întâi cât avem pe inimă, din câștigul lunar, recunoscând astfel că tot ce avem este de la Dumnezeu. Abia apoi ar trebui să ne planificăm celelalte cheltuieli. Și trebuie să fim conștienți că, la moarte, nu ducem cu noi nimic din ce am adunat aici cu atâta trudă.

          Unii credincioși nu empatizează deloc cu nevoile celorlalți. În egoismul lor, ei uită ce statut au și se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Orice credincios ar trebui să îi ajute financiar, măcar din când în când, pe oamenii cu adevărat necăjiți. Nu mă refer acum la oameni care nu vor să muncească. Aceștia din urmă trebuie ajutați întâi să se reformeze, altfel vor fi mereu dependenți de ceilalți. Dar există mulți alți oameni nenorociți, cu dizabilități, grav bolnavi, fără posibilități de educație sau asistență medicală. De asemenea, există persoane care muncesc, dar se descurcă extrem de greu cu banii. Apoi, extravaganța unor credincioși este în opoziție cu unele principii creștine. De exemplu, în unele țări din lume se aruncă mâncarea sau se plătesc bani mulți pentru tot felul de specialități culinare. În contrast, în alte părți ale planetei oamenii mor de foame. Dacă noi, creștinii, cheltuim la fel de mult precum ceilalți oameni care au aceleași venituri ca noi, atunci cu siguranță că dăruim prea puțin.

          Unii oameni nu reușesc să câștige la fel de mulți bani ca alții, din diverse motive. Comparându-se cu ceilalți, aceste persoane lucrează extrem de mult, pentru a-și permite lucruri de care nu au neapărat nevoie. Asemenea oameni petrec mult timp muncind și, în unele cazuri, lucrează și acasă, pentru a aduna mulți bani. Însă acești oameni fac niște tranzacții păguboase, vânzându-și timpul lor prețios pentru niște bani în plus. Astfel, nu mai rămâne timp pentru relația cu Dumnezeu și pentru lucrarea Lui. Nu este greșit ca cineva să dețină bogății sau să le moștenească. Nici nu este rău ca oamenii să facă bani mai ușor și mai repede, în mod cinstit. Apoi, este foarte bine dacă cineva are o pasiune prin care poate îmbunătăți viețile oamenilor. Însă majoritatea oamenilor care lucrează în exces nu aduc nicio inovație. Problema cu munca în exces este că nu mai rămâne timp pentru odihnă, familie și, mai ales, pentru Dumnezeu. Timpul pierdut nu se mai recuperează. Și ce mai rămâne nu este de calitate, căci asemenea persoane investesc cele mai bune resurse ale lor pentru a face cât mai mulți bani. Cea mai mare diferență dintre bani și timp este că întotdeauna știm câți bani avem, dar niciodată nu știm cât timp ne-a mai rămas!

          Un creștin autentic nu poate alege orice loc de muncă. Sunt destul de multe slujbe care nu aduc vreo utilitate, dar promovează lucruri extravagante, manipulând societatea să cheltuie banii pe ele. Legat de acest aspect, fiecare este chemat să judece în dreptul lui și să analizeze folosul pe care munca lui o aduce societății. Eu nu sunt în măsură să spun mai mult. Însă voi judeca mai aspru alte locuri de muncă, care sunt imorale. Dacă extravaganța poate fi discutabilă, lucrurile sunt cât se poate de clare atunci când vine vorba despre imoralitate. Există destul de multe firme corupte, care își bazează afacerile lor pe minciuni, dare de mită, înșelăciuni. Cine lucrează, cu bună știință, în asemenea locuri, se face părtaș la faptele rele pe care le fac șefii acestor companii. Sfatul meu, pentru asemenea persoane, este să-și caute alt loc de muncă. Cu toate intențiile unora de a munci, de a lăsa lucruri bune în urmă, nu vor prospera spiritual în asemenea locuri. Drumul spre despărțire veșnică de Dumnezeu este deseori pavat cu intenții foarte bune. În spatele acestor intenții se pot ascunde lăcomia și dorința de câștig financiar, cu orice preț. Însă un loc de muncă bazat pe lucruri imorale este incompatibil cu noțiunea de creștin.

          Relația cetățenilor cu propriul stat este palpitantă, mai ales în unele țări în care corupția este mare. Cu cât țara este mai coruptă, cu atât cetățenii sunt mai inventivi în a frauda statul. Aceștia se consideră îndreptățiți să facă asta, crezând despre ei că sunt „îngeri”, în timp ce statul este văzut ca un „demon”. Demagogia, incompetența și imoralitatea unor lideri politici creează premise pentru cadrul pe care l-am descris mai sus. Într-adevăr, obligațiile morale ale unui cetățean față de stat pot să difere de la un stat la altul și chiar între persoanele din aceeași țară. Nici legile nu sunt la fel în toate statele. Unele țări acordă învățământ gratuit și asistență medicală gratuită până la terminarea facultății, în timp ce în altele se plătesc bani grei pentru aceste servicii. Unele state au un sistem medical bine pus la punct, în timp ce în alte locuri sistemul public de sănătate are la bază darea de mită și corupția. În acele locuri, decât să te umilești dând mită, este mai dezirabil să apelezi la un cabinet privat de sănătate. Apoi, unele țări oferă pensii decente după o viață de muncă. Altele însă oferă niște pensii foarte mici, umilindu-și cetățenii care au muncit 30-40 de ani. Tot astfel, unele state încurajează proprietarii să plătească impozit pentru chirii, din câștig (venit - investiții). Însă alte țări cer, pe lângă impozit, asigurare de sănătate pentru imobile. În altă ordine de idei, unii cetățeni nu beneficiază niciodată de serviciile medicale pentru care plătesc, pentru că sunt cumpătați. Alții însă nu-și refuză nimic, nici măcar scandaluri sau beții (care se pot lăsa cu bătăi și vătămări fizice), și consumă astfel resursele statului. Și cei cumpătați plătesc pentru cei ce trăiesc dezordonat. Exemplele de acest fel ar putea continua. În relația cu statul, fiecare persoană trebuie să judece obiectiv lucrurile, ca și când acolo ar fi chiar Isus Hristos (e. g. ce a primit de la stat, ce datorii are față de generația anterioară, ce resurse ale statului consumă). Totuși, într-un domeniu mai restrâns, o să mă duc mai adânc și o să condamn o serie de fapte greșite care se pot întâmpla în relația dintre cetățean și stat. Omul corupt până în măduva oaselor este cel care dorește să beneficieze de cât mai multe facilități de la stat, însă evită, prin orice mijloace, să lucreze corect cu statul. Este regretabil că unele persoane aleg să lucreze la negru (sau parțial la negru), invocând motivul că impozitele cerute de stat sunt prea mari. Dar, pe de altă parte, unii dintre acești oameni vor să beneficieze de orice facilități pe care le oferă statul. Și sunt gata să mintă și să-i facă și pe alții părtași la minciunile lor, pentru a obține bani de la stat (e. g. prin accesarea fondurilor europene, prin evitarea unor taxe și impozite). Cei care ne considerăm creștini și facem asemenea lucruri trebuie să ne îndreptăm greșelile. Să nu credem că există pocăință fără restituire. Toți cei care ne aflăm în situația lui Zacheu ar trebui să avem atitudinea acestuia.

          Lăcomia oamenilor este trădată de dorința de a câștiga cât mai mulți bani, fără efort și într-un timp cât mai scurt. De fiecare dată când dorim să verificăm dacă un principiu este bun sau nu, ne putem întreba ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar proceda la fel. În cazul acestui principiu, ar fi dezastruos pentru omenire dacă toți ar adera la el. Bursa (mai ales criptografia) este un tărâm nesperat pentru cei care doresc să câștige bani într-un asemenea mod. Unii oameni visează că vor deveni bogați peste noapte, în detrimentul naivității altora. Aceștia câștigă mulți bani profitând de manipulările pe care le fac asupra pieței cei care o controlează. Manipulările sunt alimentate de tot felul de știri false sau de reclame. Totuși, nu cred că este greșit ca cineva să investească în anumite produse, chiar și în criptografie. Nicăieri nu scrie că toți trebuie să se mulțumească cu așa-zisele dobânzi pe care le plătesc băncile pentru depozite. Însă, cei care investesc vor alege un produs care îmbunătățește calitatea vieții. Banii pe care îi câștigă vor fi rezultatul inspirației de-a alege un produs de calitate, care va confirma ulterior. Criptografia a îmbogățit mulți oameni, dar a livrat puține produse de calitate. Tuturor le doresc să devină milionari, dacă este posibil. Însă ar fi bine ca banii să fie justificați de o muncă cinstită, nu de reclame sau de manipulări ale pieței. Nu trebuie să uităm că Isus Hristos vede motivațiile noastre și știe ce dorințe se ascund în inima noastră. El va judeca, într-o zi, toate aceste lucruri.