(52) Cum să fii un învingător - Amiralii William H. McRaven și Richard Wurmbrand
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: Unicitatea Creștinului  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 16/06/2026
    12345678910 0/10 X
(52) Cum să fii un învingător - Amiralii William H. McRaven și Richard Wurmbrand

          Amiralul William H. McRaven, unul dintre cei mai decorați comandanți ai armatei americane, a împărtășit cu publicul câteva lecții pe care le-a învățat în cariera militară și care l-au ajutat să se dezvolte ca persoană. [1] Ascultând acest discurs, m-am gândit că există multe resurse pe care noi, ca ființe umane, le avem în interiorul nostru. Dacă învățăm să le accesăm, ne vom putea dezvolta ca persoane și îi vom ajuta și pe ceilalți. Însă Duhul lui Dumnezeu mi-a amintit că noi, creștinii, avem la dispoziție și niște resurse spirituale (Biblia, Duhul Sfânt, biserica lui Isus Hristos). Dacă noi ne punem la dispoziția lui Dumnezeu, cu siguranță că El ne va ajuta să influențăm în bine lumea în care trăim. Duhul Sfânt mi-a pus pe inimă șapte lucruri prin care putem reuși să producem un impact pozitiv în jurul nostru (să fim atenți la lucrurile mărunte, să căutăm munca în echipă, să gestionăm înțelept situațiile problematice, să avem curajul să ne asumăm riscuri, să fim cea mai bună versiune a noastră mai ales în momentele foarte importante, să ne păstrăm speranța și să avem motivația de a nu renunța niciodată). Pentru a ilustra aceste idei, voi descrie și câteva secvențe din anii petrecuți în temniță ai „amiralului lui Isus Hristos”, Richard Wurmbrand. Detaliile despre experiențele lui Wurmbrand sunt preluate din lucrarea „Cu Dumnezeu în subterană”. [2]

Bibliografie:

[1] Admiral McRaven Leaves the Audience SPEECHLESS | One of the Best Motivational Speeches, MotivationHub, youtube

[2] Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în Subterană, Stephanus, București, 2007

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 42
Opțiuni