La început a fost informația
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: CreaționismVsEvoluționism  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 03/05/2026
    12345678910 0/10 X
La început a fost informația

          Materialiștii susțin că universul conține doar materie. Însă informația este o altă entitate prezentă în univers, diferită de materie. În iulie 2006, o echipă de cercetători din diferite arii au evaluat și au aprobat o definiție dată de cercetătorul Dr. Werner Gitt pentru noțiunea de informație. Conform acestei definiții, informația este o entitate care conține un cod – un set de simboluri menit să faciliteze comunicarea. Acest cod trebuie să aibă un sens, să fie inteligibil. Informația include și o acțiune care trebuie să se întâmple și un scop care poate fi atins în urma acțiunii respective. Așadar, informația este un mesaj codificat, reprezentat simbolic, care transmite acțiunea așteptată și scopul dorit. Entitățile care nu conțin cele patru atribute (cod, sens, acțiune, scop) nu sunt incluse în această categorie (secvențe random de litere – pot să nu aibă un sens, deși conțin un cod; scaunul – reprezintă doar un obiect fizic, fără celelalte atribute ale informației). În schimb, cărțile, ziarele și formulele matematice sunt considerate entități care conțin informație.

          În lucrarea „In the Beginning Was Information”, Dr. Werner Gitt prezintă și alte adevăruri despre informație. [1] În primul rând, entitățile pur materiale, precum procesele fizico-chimice, nu pot genera entități imateriale, precum gânduri sau dorințe. Prin urmare, informația este o entitate imaterială. De exemplu, dacă s-ar umple hardware-ul unui calculator cu tot felul de informații, calculatorul nu ar cântări mai mult. Tot astfel, dacă s-ar șterge o parte din informații, calculatorul nu ar fi mai ușor. În plus, informația poate fi transmisă folosind un calculator, o carte, o tablă sau chiar prin anumite semne. Așadar, informația nu depinde de sursa materială prin care se transmite. Un obiect material poate conține informație, însă aceasta nu este parte din respectivul obiect. Pe de altă parte, prima lege a termodinamicii afirmă că, în univers, cantitatea totală de energie (utilă și inutilă) este constantă. Atunci când energia utilă se consumă, aceasta se transformă în energie nefolositoare, însă suma acestor energii rămâne constantă. Acestea fiind spuse, energia nu poate fi creată și nici distrusă. Aceasta poate fi doar transformată dintr-o formă în alta. Mai mult, energia poate fi transformată în masă și invers. Spre deosebire de entitățile materiale, informația poate fi creată și poate fi ștearsă sau distrusă. Aceasta este încă o dovadă că informația nu este o entitate materială. Nu în ultimul rând, informația nu poate fi generată prin procese statice (timp sau/și șansă), indiferent de durata de timp sau de numărul de oportunități. Nu se cunoaște vreun proces natural, vreo lege oarbă a naturii care să determine, pur și simplu, apariția informației. Informația poate fi produsă doar de o entitate inteligentă (ființe umane, făpturi spirituale – îngeri, divinitate).

          Informația din ADN-ul viețuitoarelor are toate atributele menționate în definiția universală amintită anterior (cod genetic format din secvențe de litere ordonate – A, T, C sau G; fiecare secvență de trei litere reprezintă un aminoacid; proteinele, care stau la baza formării tuturor organelor și funcțiilor asociate ale organismului, sunt alcătuite din secvențe de mai mulți aminoacizi; scopul ultim este existența și susținerea vieții). Mai mult, informația din ADN-ul făpturilor vii este mult mai complexă decât orice alte informații produse de oameni. [2] Apoi, informația codificată în ADN este de miliarde de ori mai compactă decât cea deținută de cele mai avansate calculatoare. Legile oarbe ale naturii nu ar putea produce un asemenea cod, indiferent de durata de timp de care ar dispune. [3] Dar Biblia susține că o Ființă foarte inteligentă, un Creator atotputernic a fost capabil să genereze asemenea informații (Ieremia 32:17). Având în vedere proprietățile și complexitatea informației din ADN, afirmațiile Bibliei sunt rezonabile. Într-adevăr, deoarece informația nu este o entitate materială, ea nu poate fi generată de către o astfel de entitate. Așadar, Ființa inteligentă care a creat-o trebuie să aibă o componentă spirituală (non materială). Din nou, afirmațiile Bibliei („Dumnezeu este Duh” – Ioan 4:24) sunt confirmate. Pe de altă parte, întrucât și oamenii pot produce informații, și ei dețin o componentă spirituală (i. e. suflet).

          Descoperirile făcute în domenii precum biologia sau biochimia înseamnă sfârșitul darwinismului. Încercarea de a explica originea vieții, doar pe baza elementelor chimice, este moartă în prezent. Darwinismul nu poate explica în ce mod se poate ajunge de la materie la o funcție biologică, fără un aport de informație adus de către o inteligență superioară. Informația nu este derivată din proprietățile materiei. Aceasta transcende materia. Mai mult, teoriile naturaliste care se bazează doar pe materie nu vor putea explica niciodată originea informației. Doar inteligența o poate face. Pe măsură ce intrăm în era tehnologiei, ar trebui să se risipească mitologiile darwiniste și materialiste. În prezent, noi folosim informația, o valorificăm și o transmitem prin diferite mijloace. Suntem conștienți că aceasta provine întotdeauna de la agenți inteligenți. Pe de altă parte, noi știm că la temelia vieții stă informația, căci ADN-ul stochează mult mai multă informație decât o pot face computerele cele mai avansate de pe planetă. Pornind de la dovezile pe care le furnizează genetica și biologia, putem deduce existența unei inteligențe care este mai presus de a noastră, a unui Proiectant inteligent, conștient, cu un scop bine determinat și extrem de puternic. În opinia mea, nu există o altă alternativă.

Bibliografie

[1] Werner Gitt, In the Beginning Was Information, Master Books; Illustrated edition (March, 2006)

[2] John Sanford, Genetic Entropy and the Mystery of the Genome, 2005

[3] Johnjoe McFadden, Quantum Evolution, 2001, p. 84

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
Opțiuni