Profeții din zilele de pe urmă
Autor: Carmen Iene  |  Album: Profetic  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Neftali_123 in 02/02/2023
    12345678910 0/10 X
Profeții din zilele de pe urmă

 

Ne trec fiorii doar când auzim, , zilele sfârșitului”, sună apocaliptic și înfricoșător, dar Biblia a vorbit multor profeți și a descris ce va fi în aceste ultime zile ale omenirii. Unul dintre acești profeți este Ioel care a spus următoarele:

, , După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric și luna în sânge în ziua aceea mare și înfricoșată.”Ioel 2:28-31 

   El descrie ce se va întâmpla în zilele apocaliptice și le numește: , , zilele acelea”, însă Dumnezeu ne promite prin acest profet că va fi o revărsare puternică a Duhului Sfânt, o trezire spirituală imensă, un seceriș ultim de suflete dar și o activitate profetică intensă; prorociile, visele, vedeniile fac parte integrantă a profeticului.

 Dumnezeu în această ultimă perioadă a omenirii își ridică profeții Lui, care sunt vasele în care își toarnă ungerea Lui ca să servească pe poporul lui Dumnezeu.

   Dumnezeu a profețit de la început fiecare lucru și astfel a luat ființă toată creația. Dumnezeu l-a antrenat profetic pe Adam primul om de pe pământ  care a auzit glasul lui Dumnezeu în Eden, au avut o relație în spirit unul cu celălalt. Când Dumnezeu i-a cerut să pună nume animalelor, El de fapt i-a testat capacitatea profetică când l-a desemnat să pună nume tuturor animalelor care-i treceau prin față, toate animalele au fost numite de Adam așa cum trebuia, Dumnezeu știa doar ce a creat. Cartea Geneza ne arată pe Noe, pe Avraam, Isaac și Iacov ca profeți ai lui Dumnezeu, toți au auzit glasul Lui și au profețit. Ultimul profet din Geneza este Iosif, descris ca unul care știa să tălmăcească visele și să dea soluții profetice până și Împăratului Egiptului.

, , Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt și printr-un proroc a fost păzit Israel.”Osea 12:13 

   Moise a fost profetul cu care Dumnezeu a lucrat puternic prin semne mari și minuni, a scos pe Israel din Egipt și tot prin el i-a călăuzit și i-a direcționat spiritual. Moise a vorbit despre Mântuitorul nostru Isus, ca despre un profet mai mare decât el de care să asculte Israel.

, , Domnul Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un prooroc ca mine: să ascultați de el!” Deuteronomul 18:15 

  În vechime au fost mulți profeți semnificativi care au profețit despre venirea Domnului, însă ultimul profet al vechiului Legământ a fost Ioan Botezătorul pe care Domnul nostru Isus l-a numit cel mai mare născut din femeie.

, , Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu s-a ridicat  niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși cel mai mic din Împărăția cerurilor este mai mare decât el.”Matei 11:11 

  Lucrarea profetică a lui Ioan Botezătorul este descrisă în Luca 1:16-17,76-79. Aici se arată cel mai clar ce face un profet, care sunt atribuțiunile lui:

, , El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” 

, , Și tu pruncule vei fi chemat prooroc al Celui prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui, și să dai poporului Său cunoștința mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; -datorită marii îndurări, a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în urma morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” 

     Ioan Botezătorul este descris un profet în duhul și puterea lui Ilie, însă el doar a predicat și botezat, nu a făcut minuni, dar propovăduirea lui a fost extrem de puternică și tot ce a mărturisit despre Isus a fost cu acuratețe maximă.

, , Mulți veneau la El, și ziceau: , , Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta, era adevărat.”Ioan 10:41 

     Lucrarea profetică din zilele de pe urmă va fi asemeni lucrării lui Ioan Botezătorul, cu pasiune pentru propovăduirea cu putere a Evangheliei, dar și pentru a zidi, sfătui, mângâia, restaura, vindeca, elibera Trupul lui Hristos, împletite cu multă dragoste, compasiune și înțelepciune. Domnul Isus ne ridică la un statut mai înalt decât al lui Ioan Botezătorul din cauza revărsării de la Rusalii a Duhului Sfânt și a unirii noastre duhovnicește cu Hristos, lucru de care Ioan nu a avut parte. O altă diferență între noi și profeții vechiului Legământ, în afară că peste ei venea ocazional Duhul Sfânt, este poziția noastă de a fi lucrători împreună cu Hristos, așezați cu El în locurile cerești din poziția de câștigători, mai mult decât biruitori prin ceea ce a înfăptuit Domnul la cruce. Aleluia!

, , Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești, dar mai ales să prorociți.”1 Corinteni 14:1 

, , Cine prorocește vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mângâiere.”1 Corinteni 14:3 

, , ... cine prorocește zidește sufletește Biserica.”1 Corinteni 14:4 

, , Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentre cei necredincioși, ci pentru cei credincioși.”1 Corinteni 14:22b 

   Profeții sunt martorii lui Isus, cu ei Isus construiește Trupul, cu ei operează pe tărâmul spiritual, iar oamenii sunt binecuvântați de ei prin slujirea lor. Ca să înțelegem principiul acesta al martorilor, Cuvântul spune că orice mărturie trebuie adeverită de minim doi martori. Un exemplu elocvent îl avem în cartea Apocalipsa unde ni se prezintă cei doi martori care vor profeți 1260 de zile in templul de la Ierusalim:

, , Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcați în saci, o mie două sute șaizeci de zile. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice, care stau înaintea Domnului pământului. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmașii lor, și dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; și au putere să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.”Apocalipsa 11:3-6 

 Ce asemănare cu lucrarea profetului Ilie, care s-a rugat și nu a plouat trei ani, sau a rugat pe Dumnezeu să trimită foc din cer și focul lui Dumnezeu a ars chiar și pietrele, ce asemănare cu minunile făcute de Dumnezeu prin Moise, care cu toiagul a lovit Nilul și s-a prefăcut în sânge, și toate celelalte urgii care s-au abătut peste Egipt, în vederea presării faraonului să lase pe poporul Lui să plece.

 Binențeles că și diavolul imită lucrarea lui Dumnezeu și își are martorii lui mincinoși când e vorba de a acuza, biblia îi denumește oameni de nimic.

Am găsit în Biblie următorul pasaj:

, , Preoții cei mai de seamă, bătrânii și tot Soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî. Dar n-au găsit nici una, măcar că s-au înfățișat mulți martori mincinoși. La urmă au venit doi,”Matei 26:60 

 Desigur, profeții sunt doar o parte a Trupului lui Hristos, sunt alții care au daruri mai puternice, dar Dumnezeu se folosește de profeți la zidirea Trupului și la a-I fi purtători de cuvânt. Un verset interesant din Apocalipsa, dovedește acest lucru, prin care se specifică expresia 

, , Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor” 

Vedem că a prorocilor și nu a evangheliștilor, învățătorilor sau păstorilor. Profeții sunt unealta lui Dumnezeu pentru acest lucru.

, , Și îngerul mi-a zis: , , Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate. Și Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe Îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând. -”Apocalipsa 22:6 

    Să înțelegem, acesta nu este un loc de superioritate, nicidecum, ci unul de poziție. Poziția aceasta e determinată și hotărâtă de Domnul Isus. Aici este vorba de cei aleși în slujba de profet, nu cei ce au darul prorociei, este o diferență între dar și slujbă. După părerea mea sunt profeți aleși de Dumnezeu dinainte de te naște, cum a fost Moise, Ieremia, Pavel și cei peste care și-au pus mâinile slujitorii, cum ar fi Iosua, Elisei, Timotei și alții. Chemarea și alegerea poți să o ai, dar e foarte important să intri în acel destin. Slujba diavolului este de a te devia de la destinul tău măreț, prin a-ți pune în față oferte tentante, ispite de tot felul, și alte tertipuri de ale lui, cum spune Domnul Isus, satan este un mincinos și tatăl mincinoșilor. Pe lângă chemare, cei care sunt pasibili pentru această slujbă trebuie să treacă prin procesul de formare și echipare al unui profet și prin vindecarea interioară a acestuia.

În aceste ultime zile ale omenirii Dumnezeu va folosi cu putere lucrarea profetică în îndeplinirea scopurilor Sale; El și-a format în ascuns lucrătorii și îi scoate la lumină pentru a-și îndeplini fiecare misiunea. Aceștia vor fi pasionați, radicali, vor merge fiecare neabătuți pe calea lor, nu se vor competiționa ci se vor completa cu alții din breasla lor, vor organiza întruniri și conferințe împreună. Aceștia vor fi o surpriză pentru toți care îi vor vedea, deoarece nu vor fi persoane care au învățat teologia ci vor fi oameni de rând umpluți de Duhul Sfânt pe care se va vedea Slava lui Dumnezeu, și îi vor motiva pe alții la o gelozie sfântă să crească în relația lor cu Duhul Sfânt, să fie mai radicali în viața lor de credință, să se roage mai mult, să se dăruiască mai mult pe ei însăși și să dăruiască și altora.

Diferența dintre ei și ceilalți credincioși o va face maturitatea. Dumnezeu vrea să te maturizezi, ca să numai fi copil, ci să ai statura de fiu cu care să poată lucra. Cei călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu, adică aceștia au învățat cum funcționează tărâmul spiritual, știu să vegheze și să lupte în spirit, au ajuns să fie străjeri care stau pe ziduri și contraatacă planurile vrăjmașului, au discernământ spiritual, sunt cunoscuți de realitatea spirituală și sunt periculoși pentru împărăția întunericului. Toată creația arde de nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

Aceștia sunt grei în spirit, gura lor e ca o sabie ascuțită, cuvintele lor sunt ca un ciocan care sfarâmă stânca, sunt săgeți cu care trage Dumnezeu la țintă.

Procesul lor de formare a fost unul dureros, presărat cu multă zdrobire, suferință, lepădare de sine, ascultare și supunere față de Duhul Sfânt. Sunt morți față de ei și vii pentru Dumnezeu. Au trăit pe pielea lor ceea ce apostolul Pavel spunea că pentru ei a trăi este Hristos. Aceștia au murit față de vechea lor viață, au rupt frânghiile trecutului, s-au debarasat de vechiul sine, vechiul mod de viață, vechiul anturaj, au eliminat tot ce le stătea în cale, au lăsat totul în urmă și aleargă înainte spre premiul chemării cerești în Hristos Isus. De aceea pentru mulți oameni care i-au cunoscut înainte vor fi o surpriză pentru că nu i-au cunoscut așa, și vor vedea că o asemenea transformare numai Dumnezeu o putea face. Dumnezeu ridică din ruină vieți care odată era o rușine pentru ei, le restaurează, le vindecă, le echipează și apoi se laudă cu ei. Isus a fost batjocorit și umilit pe tot drumul crucii până la sfîrșit ca noi să nu mai purtăm ocara și rușinea și să stăm cu capul ridicat mărturisind cu putere lucrările Lui în viața noastră.

, , L-au dezbrăcat de hainele Lui, și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, și i-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenungheau înaintea Lui, își băteau joc de El, și ziceau:

, , Plecăciune, Împăratul iudeilor!” 

Și scuipau asupra Lui, și luau trestia și-l băteau în cap. După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.”Matei 27:28-31 

Crucea, Sângele lui Isus a spălat păcatele și abaterile noastre, iar puterea învierii din morți, puterea Dunamis care L-a înviat din morți și Domnul Isus ne vindecă rănile făcute de păcat, traume, suferințe, necazuri, dureri, abuzuri, încât să fim întregi, fără prihană, destoinici pentru orice lucrare bună. Avem autoritatea exhousia cu care legăm și dezlegăm, scoatem draci și călcăm peste toată puterea vrăjmașului.

, , Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.”Matei 12:28 

 Rugăciune 

Tată, îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat astăzi despre profeții tăi din vremurile de pe urmă. Tată Duhul Sfânt e și moștenirea mea, și eu sunt parte din Trup, vreau să fiu și eu o săgeată în tolba Ta, echipează-mă și pe mine, folosește-mă pentru a elibera cu acuratețe Cuvântul Tău, pentru a ajuta oamenii să fie vindecați, eliberați, sfătuiți și mângâiați. Doamne vreau să fiu și eu reprezentantul Tău, martorul Tău credincios, să aduc rod pentru Împărăția Ta. Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 620
  • Export PDF: 3
Opțiuni