Indentitatea creștinului și Muzica (I)
Autor: Marinela Buzaș  |  Album: https://luminipentrusuflet.com/identitatea/  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de mary_buzas1 in 22/08/2020
    12345678910 0/10 X

“Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovnicești şi cântați şi aduceți din toată inima laudă Domnului. ” (Efeseni 5:19). “Învăţaţi-vă şi sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.”(Coloseni 3:16b).

Vom continua să ne uităm împreună la felul în care identitatea creștinului se reflectă în felul lui de vorbire și de comunicare. Prin urmare, aș vrea să poposim asupra îndemnului pe care îl dă Apostolul Pavel, acela de a vorbi între noi cu psalmi și cu cântări duhovnicești. Am auzit acest îndemn din fragedă copilărie. Totuși, nu înțelegeam cum se putea vorbi și sfătui, prin cântări duhovnicești și prin psalmi. Abia mai târziu, când am devenit și eu creștină, am început să înțeleg valoarea inestimabilă a acestor îndemnuri. A deveni creștin, înseamnă a fi transformat prin lucrarea Duhului Sfânt într-o nouă făptură, care se bucură de statutul de copil preaiubit al lui Dumnezeu. “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos.” (2 Corinteni 5:17,18a). Dacă încă nu te-ai împăcat cu Dumnezeu, poți chiar acum să faci decizia de a-L urma și de a-I preda Lui controlul vieții tale. Să Îl cunoști pe Dumnezeu și să te bucuri de o relație personală cu El, înseamnă să-ți găsești rostul vieții, sau menirea pentru care ai fost creat.

Ca și copii ai lui Dumnezeu, noi ne bucurăm de multe binecuvântări și privilegii, una dintre ele fiind și cântarea duhovnicească. Cântarea duhovnicească, izvorâtă dintr-o inimă predată Lui, cu scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu, este un dar așa de frumos, un dar primit de la Dumnezeu. Cântarea și muzica, în general comunică, sfătuiește, învață, educă și creează diferite stări sufletești, făcând-o într-un mod foarte eficient. Cu sau fără cuvinte, muzica prin limbajul ei universal, trasmite valori, atitudini șichiar unele stări sufletești pe care oricine poate să le înțeleagă, indiferent de vârstă, de educație sau de cultură. “Cântarea este un mijloc, ca și vorbirea, ca și scrisul… este un mijloc de înălțare a Cuvântului lui Dumnezeu și unul frumos și plăcut.” (Niculiță Moldoveanu). Văd cântarea, ca și cum ar fi un crâmpei din lumina divină, care ne inundă viața cu un pic din bucuria cerească. Atât aici pe pământ, cât și în eternitate, cântărea va fi nelipsită. Creștinul este Templul Duhului Sfânt, iar cântarea duhovnicească este un element esențial identității lui, indiferent de situațiile prin care trece în viață. „Tu ești un adăpost pentru mine! Tu mă vei păzi de necaz, înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!” (Psalmi 32:7).

Atunci când copiii lui Dumnezeu se sfinţesc, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, slava Domnului și plinătatea Duhului, vor umple Templul Duhului Sfânt. “În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină şirul cetelor şi toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau, la răsăritul altarului, cu chimvale, alăute şi harpe şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe – şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.  (2 Cronici 5:11-14).

Totuși, trebuie să avem în vedere faptul că cel rău se lupta cu îndârjire, ca să depărteze omenirea de Dumnezeu. Subiectul muzicii nu-i este străin, celui ce a coborât pe pământ din prezenta lui Dumnezeu, din prezenta laudei, datorită răzvrătirii lui. Andrew Fletcher, un activist politic scoțian, a spus următoarele: „Lasă-mă să scriu cântecele unei națiuni – nu-mi pasă cine scrie legile ei”. Muzica are putere, formativă, asupra societății. Muzica este folosită cu mare succes de cel rău, ca să ducă o mulțime de oameni, dar în mod special pe ce tineri, în rebeliune, în imoralitate și în alte lucruri dăunătoare trupului, sufletului și duhului. Și aceasta o face cu mare succes, nu prin discursuri elaborate, sau prin alte metode sofisticate, ci prin versuri și melodii. Creștinul trebuie să fie cu mare băgare de seamă la ce fel de muzică ascultă, pentru că nu orice fel de muzică are un efect benefic. Nu putem să spunem despre nici o notă muzică că este rea, așa cum nu putem să spunem despre nici o literă a alfabetului că este rea. Totuși cu aceleași litere a alfabetului formulăm laude la adresa lui Dumnezeu și tot cu aceste litere putem să-L hulim. Muzica are un limbaj complex, care este folosit eficient, pentru a comunica. Muzica poate comunica și mesaje rele, menite să stârnească răzvrătire și stârnirea poftelor, mai ales în generația tânără. Deși interesul copiilor, sau mai bine spus a părinților, de a studia muzică (fie la un instrument sau a cânta cu vocea) este în descreștere, totuși interesul tinerilor și a copiilor de a asculta muzică, nu este în scădere. Dacă în timpul în care Biblia a fost scrisă nu puteai să asculți muzică decât în direct, sau să cânți, acum direct de la telefonul mobil, prin căști, copiii pot să asculte ce muzică doresc. Problema este că, de cele mai multe ori, părinții nici nu își dau seama câte lucruri li se transmit copiilor prin muzica pe care o ascultă. Părinții nu își dau seama că copiii lor, chiar stând frumos lângă ei, sunt îndoctrinați prin muzica pe care o ascultă.

Ca și copii ai lui Dumnezeu, avem chemarea sfântă de a-L lăuda pe Dumnezeu, de a vorbi între noi cu psalmi și cântări duhovnicești. Mă rog ca fiecare să primim lumină de la Duhul Sfânt și să experimentam binecuvântarea cântării duhovnicești, în mod personal. În următoarea ediție, vom discuta câteva caracteristici ale cântării duhovnicești, printre care vom atinge: Cântarea duhovnicească are în centru ei pe Dumnezeu și numai pe Dumnezeu, Cântarea duhovnicească este în armonie cu întreaga Scriptură, Prin cântarea duhovnicească Îl lăudăm pe Domnul Dumnezeu cu toată reverența, și Cântarea duhovnicească are sunete deslușite.

va continua

CONTINUARE AICI -Articol II despre muzică

Articol publicat inițial în revista RomanianTimes

http: //www. romaniantimes. com/index. php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas/1656-identitatea-17. html



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 386
Opțiuni