Dacă L-ai primit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor al vieții tale, ai primit mântuirea, iertarea de păcate și o nouă identitate. “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos” (2 Corinteni 5:17,18a). Domnul Isus a venit în lumea noastră și a trăit o viață fără păcat.

Totuși, El a devenit păcat pentru noi și a plătit prin moartea Lui pe cruce, pedeapsa pe care noi o meritam. Cei care am decis ca să Îl urmăm pe Domnul Isus, am primit natura Lui, identitatea Lui, neprihănirea Lui și Duhul lui cel Sfânt.

 Domnul Isus a venit ca noi să trăim o viață de victorie asupra păcatului, viață care ne aduce bucuria, pacea și sănătatea la nivel de trup, suflet și duh. “…Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). Noi cei care aparținem Lui, înțelegem că El nu Își împarte slava Lui cu nimeni. El este Stăpânul vieții noastre. Și pentru că El este Stăpânul nostru, nimeni nu mai poate să pună stăpânire pe noi. Aceasta este o mare eliberare pentru noi, din cauză că știm că Dumnezeu ne iubește, ne vrea binele și toate poruncile Lui sunt bune pentru noi. Pe de altă parte, păcatul ne va aduce distrugere, atât aici pe pământ cât și în veșnicie. Orice, sau oricine ia locul Lui Dumnezeu în viața noastră, este un idol. Pentru că aparținem lui Dumnezeu, faptele noastre vor reflecta identitatea făpturii noi pe care El o prelucrează în noi, în fiecare zi. “Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.” (Isaia 42:8). Noi nu Îl adăugăm pe Dumnezeu în viața noastră, noi ne dăruim Lui din dragoste și El devine Stăpânul nostru.

Domnul Isus, Marele nostru Preot, înțelege ispitele prin care trecem zi de zi pentru că El Însuși a fost ispitit în toate, la fel ca noi, dar fără păcat. “Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15). Dumnezeu ne-a pus totul la dispoziție ca să fim și noi biruitori asupra păcatului. Odată luminați în privința unor comportamente greșite din viața noastră, noi vom alege să renunțăm la ele pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult ca orice. “Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:21). Cuvântul lui Dumnezeu este hrană pentru noi. Noi creștem în cunoașterea lui Dumnezeu prin citirea Biblie, luminați de Duhul Sfânt. Noi oglindim, prin trăirea noastră, imaginea Domnului Isus în lumea întunecată și fără speranță, atunci când trăim călăuziți de Duhul Sfânt. Prin aceste articole vreau să descriu frumusețea noii identități, reflectată prin transformarea caracterului nostru.  În numerele anterioare am discutat despre: relația cu Dumnezeu și cu alți oameni, iertare, muncă, bani, omul – coroana creațiunii, căsătorie și despre sănătatea fizică. Doresc ca în acest articol să continui seria de discuții despre identitatea creștinului și sănătatea fizică. Am amintit în articolul trecut motivele pentru care noi trebuie să dorim și să căutăm să avem trupuri sănătoase. Am încheiat articolul vorbind despre victoria pe care creștinul o are în mijlocul suferinței și a bolii.

Aș dori să încep cu o întrebare: „… cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? ” (Ioan 9:2). Acesta este o întrebare care a fost pusă, chiar de ucenicii Domului Isus Este o întrebare negrăită, dar pe care o poți citi pe fețele unor oameni, sau o poți simți chiar în lăuntrul tău. Mă bucur așa de mult de îndrăzneala pe care au avut-o ucenicii ca să spună clar și răspicat ce era în gândirea lor. Așa facem și noi la studiile Biblice din Biserica noastră, Duminică dimineața. Avem libertatea să vorbim deschis și astfel să ne aliniem gândirea cu învățătura Bibliei. În gândirea ucenicilor, un păcat anume a cauzat defectul fizic în această întâmplare. Domnul Isus a răspuns ucenicilor: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:3). Iov a fost un om bogat, care trăia în ascultare de Dumnezeu, era respectat de cei din jur, era sănătos şi avea o familie fericită. Dumnezeu îi atrage atenţia lui Satan cu privire la Iov, spunând: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” (Iov 1:8). Peste Iov s-au abătut trei mari nenorociri, chiar patru aș spune dacă includem aici că soția lui nu îi împărtășește credința și-l îndeamnă să se lepede de Dumnezeu. El și-a pierdut intr-o noapte, toată averea, i-au murit toți copiii și s-a îmbolnăvit grav până acolo că a ajuns să se scarpine cu un ciob de sticlă. Cu toate acestea, credința și încrederea lui Iov în Dumnezeu au rămas nezdruncinate. “ Atunci, Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat  şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.” (Iov 1:20-22). În mijlocul acestei suferințe, prietenii lui încep să-i aducă reproșuri și învinuiri grave. De fapt, ce ziceau ei era că, cu siguranță că Iov a făcut un păcat anume care ia adus boala și necazul care au venit peste el. La fel ca ucenicii Domnului Isus și ei au tras aceeaşi concluzie, cum că nenorocirea lui fusese cauzată de un anumit comportament păcătos. E bine să nu fim grabnici să judecăm pe cei în suferință. Cum spunea Iov: „Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.” (Iov 6:14). Este adevărat că boala a intrat în omenire odată cu păcatul. Este tot atât de adevărat și faptul că dacă ne complacem într-un comportament dăunător trupului, cum ar fi cel al fumatului, o boală, cum ar fi emfizemul pulmonar, poate rezulta din aceasta. Totuși, suferințele și bolile vin în viața noastră și pe neașteptate, chiar în viața unor oameni care trăiesc în ascultare și supunere față de Dumnezeu. Când am aflat că fetița noastră s-a născut cu un defect la inima, primul gând a fost acesta: „Oare ce am făcut ca să cauzez această boală fetiței mele?”. Acest gând acuzator m-a urmărit o perioadă lungă de timp și mi-a luat pacea. Citind acest text din Ioan capitolul 9, mi-am realiniat gândirea cu cea a Bibliei și am respins gândul acuzator și apăsarea care a venit peste mine. Am înțeles, pentru mine personal, că nu toate bolile vin din cauză că noi am săvârșit un anume păcat. Dumnezeu nu a adus, în viața noastră, pedeapsă prin boala fetiței noastre. Dumnezeu e un Tată bun, care ne iubește și care ne vrea binele. Ba mai mult, Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, dacă Îl iubim pe El. Noi nu mai trăim sub frică, condamnare sau blestem. Domnul Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu, care acum este Tatăl nostru. Nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Christos. (Romani 8:28). A fi în Christos înseamnă a-L iubii pe El și a face voia Lui. Pentru cei care sunt în Christos, păcatul este o urâciune care Îi despart de Iubitul inimii lor. Când un creștin cade în păcat, nu poate să rămână acolo pentru că nu poți să rămâi în Christos și să rămâi și în păcat – este o alegere. Mă rog ca toți să facem alegerea de a alerga la Domnul Isus, Mijlocitorul nostru, să ne mărturisim păcatele și să ne lăsăm de ele.

Fiecare avem dorința veșniciei în inimile noastre, unde nu vom mai experimenta boală, lacrimă și suferință. Drumul spre casa cerească însă e presărat și cu necazuri. Totuși, sunt unele suferințe pe care ni le aducem în viața noastră noi, cu mâna noastră, pentru că nu urmăm sfaturile Scripturii. Păzindu-ne de anumite comportamente condamnate în Scriptura, ne ferim de a ne atrage singuri, suferință în trup, suflet și spirit.

Idolul Mâncării

Mâncarea, un lucru necesar și bun creat de Dumnezeu pentru noi, poate deveni un idol. Idolul mâncării poate să ia mai multe forme, printre care: ortorexia și îmbuibarea. Ortorexia este obsesia de a mânca sănătos. A mânca sănătos, pentru cei care suferă de această obsesie, este centrul preocupării lor. Ei își dedică timpul, energia și resursele pentru a urma cea mai nouă dietă recomandată. Acest comportament alimentar, este o tulburare care ține de psihiatrie și este anormal. Pe seama acestor oameni se fac mulți bani. Tot timpul apar noi recomandări referitoare la ce avem voie să mâncăm și ce nu. Noi creștinii, trebuie să fim înțelepți și să urmăm învățăturile Biblie cu privire la alimentație. Totuși, nu trebuie să facem din alimentație scopul final al existenței noastre. Trupul și mâncarea sunt trecătoare, dar atitudinea de ascultare, din dragoste pentru Dumnezeu, este ceea ne va forma omul din lăuntrul, care va trăii veșnic.  Noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că trăirea noastră pe acest pământ este pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. “Mâncărurile sunt pentru pântece şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul, şi pe celelalte.” (1 Corinteni 6:13).

Ascultați ce scrie Apostolul Pavel în Epistola către Coloseni: “ Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor și sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.” (Coloseni 2:20-22). Ortorexia este foarte la modă în zilele noastre. Eu o văd ca pe o închinare înaintea creaturii, punând astfel pe primul loc trupul, nu Creatorul lui. Acești oameni nu se pot bucura de alimentație. Ei se îngrijorează în continuu ce să mănânce sau ce să bea. Eu nu spun că noi nu trebuie să mâncăm sănătos. Chiar dimpotrivă, cât depinde de noi, vom lupta ca să avem trupuri sănătoase, ca să putem slujii lui Dumnezeu și celor din jur la capacitate maximă. Dar această decizie de a ne alimenta trupurile cu hrană sănătoasă, trebuie să vină dintr-o motivație corectă nu idolatră. Domnul vrea ca noi să ne mâncăm mâncarea cu bucurie și cu mulțumire, recunoscând purtarea Lui de grijă asupra vieții noastre.

Păcatul îmbuibării.

În America la ora actuală, o persoană din trei este obeză, iar două persoane din trei sunt supraponderale. Deși sedentarismul este una dintre cauze, cea mai mare cauză este alimentația atât în ce privește calitatea cât și cantitatea ei. Cu toate acestea, cât de mulți creștini astăzi chiar ar considera că lăcomia este un păcat? Îmbuibarea, este acțiunea de a mânca și a bea peste măsură (în exces), sau de a mânca cu lăcomie. Acest comportament, nu numai că este dăunător sănătății, dar este clar evidențiat în Biblie ca fiind păcat.  Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că unii oameni sunt supraponderali din cauze hormonale, sau a problemelor legate de metabolism. Numărul acestora însă este foarte mic, poate nu ajunge nici la 1% din populație. Totuși, alți oameni, cu greutate normală, suferă de păcatul îmbuibării, fără a devenii supraponderali sau obezi. Deasemenea, alții adaugă peste păcatul îmbuibării, un alt comportament dăunător sănătății – bulimia. Aceștia mănâncă peste măsură, după care vomită mâncarea. De multe ori am spus, sau am auzit pe alții din jurul meu spunând: “Am mâncat prea mult.”. Deși aceasta este definiția îmbuibării, nu am auzit pe nimeni niciodată spunând: “M-am îmbuibat.”. Aceasta îmi aduce aminte de una din rugăciunile lui David care spune: „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19:12). Am mai bine de 25 de ani de când l-am primit pe Domnul Isus în inima mea şi de când Îi aparțin. La începutul umblării mele cu Dumnezeu au fost unele comportamente pe care le consideram ca fiind normale, acceptabile unui creștin. Dar pe măsură ce am studiat Biblia, Duhul Sfânt ma conștientizat că erau păcate. Păcatul îmbuibării se numără printre aceste păcate, pe care odată, l-am considerat ca fiind un comportament acceptabil. Biblia însă este clară cu privire la acest subiect.

Texte biblice: “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” (Luca 21:34). “pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea lacom.” (Proverbe 23:2). “Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu.” (Efeseni 5:5). “Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:19-21)

Uși prin care îmbuibarea se strecoară în viața noastră:

1. Refugiul în mâncare pentru a-ți lua gândul de la probleme.  Așa cum unii recurg la alcool, sau alte adicții, pentru a-și lua gândul de la probleme, alții recurg la mâncare pentru o anumită eliberare. Natural, atunci când mâncăm simțim o anumită plăcere sau eliberare. Unii dintre noi, atunci când mâncăm, de fapt căutăm o eliberare din problemele și întristările de tot felul care vin în viața noastră. De aceea e bine să ne întrebăm: „Mănânc pentru că îmi e foame? Îmi e poftă să mănânc ceva specific?” (Setea, foamea, sau dorința de a mânca ceva specific, sunt legi puse de Dumnezeu în noi pentru a ne menține un trup sănătos.) De multe ori mă trezesc și eu că mănânc, nu pentru că îmi este foame, ci din cauză că sunt preocupată de o anumită problemă. Știindu-mi slăbiciunea, caut să mă feresc de a cădea în această ispită. Nu numai că mâncarea nu va avea un efect pozitive și de durată asupra emoțiilor negative, dar va aduce cu ea și alte probleme cum ar fi: obezitatea și chiar unele boli fizice. Acestea vor agrava și mai mult starea noastră sufletească.

Singurul care poate să astâmpere setea sufletului nostru, să dea alinare durerilor noastre și să ne dea pacea după care așa de mult tânjim, este Domnul Isus. “Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” ( Ioan 6:35). Fiecare din noi avem o foame și o sete pe care nu o poate satisface nimeni și nimic, decât Dumnezeu. A lua un os din gura unui câine flămând, nu este înțelept. Dar dacă îi dai o bucată de carne, câinele va lasă singur osul din gură. Unii dintre noi ne pierdem timpul cu un os care nu satisface, în loc să venim la Domnul Isus pentru împlinirea nevoilor sufletului nostru. “Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” ( Matei 5:6); „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul” ( Psalmul 34:8). Domnul Isus spunea la un moment dat, că a face voia Tatălui, fusese mâncare pentru El. Atunci când ne săturăm setea sufletului și ne aruncăm toate poverile asupra Domnului Isus, suntem liberi să ne bucurăm de mâncarea pe care Domnul ne-a dat-o. Dar trebuie să o luăm cu muțumire și cumpătare.

1. O cultură a mâncării excesive, învățată și încurajată din pruncie.

Fratele Pastor Daniel Brânzei a scris pe blogul dânsului un mare adevăr: “În multe din casele noastre nu te mai poți ruga după masă: , , Doamne, îți mulțumesc! “, ci trebuie să spui: , , Doamne iartă-mă! “”. De mică am fost învățată că a lăsa mâncare în farfurie era inacceptabil. Aceasta nu a fost o problemă în vremea copilărie mele, pentru că eram foarte săraci, iar mâncare era puțină. Dar în momentul în care mâncarea a devenit abundentă și porțiile tot mai mari, aceasta a devenit o problemă.

Acum, mai ales aici în America, nu numai că avem mâncare din abundență, dar avem și multe oportunități ca să pregătim mese bogate și să stăm la masă cu familia și cu prietenii. Dacă mergi în vizită la cineva și mănânci doar un pic, nu-i așa că riști să jignești gazda? Cu bune intenții, fiecare pregătim mâncare, cât mai bună și cât mai multă, atunci când avem musafiri. Deasemenea, nu uităm nici de prăjitură și nici de băuturi răcoritoare. Biblia ne îndeamnă să ne încurajăm unii pe alții la fapte bune. Deci atunci când stăm la masă împreună, printre faptele bune s-ar număra: să nu încurajăm îmbuibarea, să nu ne supărăm dacă invitații nu vor a doua porție, sau dacă refuză desertul. Recent am avut o familie la masă. Spre surprinderea mea, deși era masa încărcată cu mâncare bună și variată, ei au ales să mănânce foarte puțin. Am admirat stăpânirea lor de sine. Pur și simplu au spus că nu le era prea foame. Nu m-am supărat. Am apreciat sinceritatea lor și nu am insistat să mănânce. În schimb, am avut o părtășie frumoasă. M-am gândit atunci, oare cum ar fi dacă atunci când stăm împreună la masă, îndemnurile ar fi ceva de genul acesta: “Ai grijă să nu mănânci prea mult! Nu cred că ar trebui să mănânci prăjitură pentru că ai diabet!” Ce frumos ar fi dacă, la fel ca invitații noștri la masă, nu am cădea în capcana îmbuibării, doar pentru că e la modă în cultura noastră să nu refuzăm când ni se pune mâncare în față. Un cunoscut, ne-a spus arătând spre abdomenul lui protuberant: “Aici am adunat toate păcatele”. Am fost nedumerită și nu am înțeles ce vroia să spună. Văzând dânsul că nu înțeleg, a spus: “Când copiii nu și-au terminat mâncare, am spus: “E păcat să aruncăm mâncarea” și am mâncat tot ce au lăsat copiii în farfurie.” M-am tot gândit la ce a spus. Oare câți părinți “curăță” farfuriile copiilor? Și eu am probleme să arunc mâncarea la gunoi, pentru că așa am fost crescută. Mă mai trezesc si eu câteodată “curățând” farfuriile copiilor. Personal, ca să lupt cu problema aceasta, mi-am luat câteva găini ca să “curețe” ele farfuriile noastre de mâncarea rămasă.

Impulsurile trupului nostru nu trebuie să dictează acțiunile noastre. Noi trăim călăuziți de Duhul Sfânt. “Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.  În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului și a morții. Căci, lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.” (Romani 8:1-5). Duhul Sfânt, care locuiește în noi, rodește roadele neprihănirii. Una dintre roadele Duhului Sfânt, este controlul de sine sau înfrânarea.  Cei care aparținem Domnului Isus, avem puterea să biruim această ispită. Nimic nu poate pune stăpânire pe noi, bineînțeles dacă noi nu îi dam voie. Suntem împuterniciți ca să rezistăm orice ispită. “Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13).

Noi trebuie să trăim o viață disciplinată. Dacă un atlet nu poate mânca ce vrea şi când vrea, cu cât mai mult noi, cei care ne antrenăm pentru Împărăția Cerurilor, trebuie să ne purtăm aspru cu trupurile noastre ca să-I aducem glorie Domnului. Trăind această viață de disciplină, noi nu ne vom face altceva decât sa ne facem nouă bine. “Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire…” ( 1 Corinteni 9:27). Nu cunosc nici o altă disciplină mai bună ca postul pentru a lupta împotriva îmbuibării. Renunțarea la mâncare, pentru a petrece timp în rugăciune și citirea Scripturii, este cea mai bună metodă pentru a ne umple inimile cu hrană pentru sufletul nostru și pentru a ne forma caracterul. Chiar Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a trăit o viață sfântă și fără de păcat aici pe pământ, și-a început lucrarea publică cu un post de 40 de zile. Acest exercițiu spiritual este important pentru apropierea noastră de Dumnezeu, de a ne clarifica prioritățile în viață și de a ne ajuta să trăim o viață de victorie asupra păcatului. Multe cazuri în Biblie ne arată postul în legătură cu pocăința sau aducerea unei cauze speciale înaintea Domnului. Nu este de mirare, că oamenii de știință au descoperit că postul are beneficii pozitive asupra trupului.

Feriți-vă să mâncați sânge.

Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament ni se spune să nu consumăm sângele animalelor. “Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie, adică:  să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, și de curvie,  lucruri de cari, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși”. (Fapte 15:22-29). Consumul de sânge este toxic pentru organism și poate cauza boli fizice printre care: hepatita, pleurezia, deshidratarea, scăderea tensiunii arteriale și tulburări nervoase. Porunca aceasta are în vedere atât aspectul sănătății trupești cât și a celui spiritual. Biblia ne spune că viața stă în sânge. Înainte de venirea Domnului Isus, trebuia adusă o jertfă pentru iertarea păcatelor. Jertfele de animale care se aduceau în Vechiul Testament, au fost un îndrumător spre jertfa Domnului Isus. Nici un alt sânge nu poate ierta păcatul nostru, decât sângele Domnului Isus. Domnul Isus a vorbit despre  împărtășirea cu trupul și sângele Lui. În Ioan 6:53,54 citim: „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă,  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi ”. “ Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. (Ioan 6:60,66). Domnul Isus a spus despre El Însuși: „Eu sunt CALEA,  ADEVĂRUL și VIAȚA. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Ioan 14:6.   Noi creștinii, ne deosebim de toate celelalte religii prin faptul că avem un Dumnezeu viu. Pe toți ceilalți lideri religioși, care au existat în cursul istorie, îi poți găsi într-un mormânt. Dar Domnul nostru Isus Christos este viu în veci vecilor și noi am înviat la o viață nouă, împreună cu El Sângele Domnului Isus este VIAȚĂ pentru noi.  Domnul Isus și numai Domnul Isus poate să ne aducă iertarea de păcat, eliberarea de sub robia păcatului și numai El poate să ne dea o viață din abundență aici pe pământ și VIAȚA VEȘNICĂ odată cu trecerea în eternitate. Atunci când luăm Cina Domnului, noi ne împărtășim cu trupul și sângele Domnului Isus (reprezentat de rodul viței și pâine). Miracolul trecerii de la moarte la viață, din împărăția întunericului în Împărăția Luminii, sa realizat prin jertfa Domnului Isus de la Calvar.

marybuzas@yahoo. com