Ce este creșterea vieții? -2-
Autor: Witness Lee  |  Album: Cunoașterea vieții  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 18/11/2019
    12345678910 0/10 X
Ce este creșterea vieții? -2-

   CREȘTEREA VIEȚII NU ESTE CREȘTEREA CUNOȘTINȚEI: Deși creșterea cunoștinței spirituale a unui credincios dobândită prin auzirea mai multor mesaje, prin cunoașterea mai multor adevăruri, prin înțelegerea mai multor lucruri din Biblie și prin înțelegerea mai multor termeni spirituali etc. este un fel de creștere, totuși nu e o creștere a vieții. Creșterea unei asemenea cunoștințe nu face altceva decât ca mintea sa să se îmbunătățească și să devină mai versată, iar capul său să aibă mai multă pricepere sau capacitate de a înțelege. Nu înseamnă că Duhul Sfânt i-a dat o revelație mai mare în interior sau că viața a câștigat mai mult teren înăuntrul său, astfel încât el are creștere în adevărata cunoaștere și experimentare a lui Cristos ca viață. Dacă este vorba doar despre creșterea unei asemenea cunoașteri, atunci aceasta pur și simplu îi face pe oameni să fie îngâmfați -1Cor. 8.1. Ea nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu -1Cor. 13.2 - și nu are nici o valoare în viață. Deci creșterea vieții nu înseamnă creșterea cunoștinței.

   CREȘTEREA VIEȚII NU ÎNSEAMNĂ A FI BOGAT ÎN DARURI: Deși faptul că un credincios are daruri spirituale din belșug, cum ar fi capacitatea de a sluji, de a vindeca, de a vorbi în alte limbi etc. este un lucru foarte prețios, totuși nici acesta nu e creșterea vieții. Puterea miraculoasă a Duhului Sfțnt care se coboară mai mult asupra unui credincios este cea care îl face să aibă mai multe daruri. Darurile nu se manifestă datorită faptului că viața lui Dumnezeu a crescut și s-a maturizat înlăuntrul său. Este posibil ca un om care este folosit de Duhul Sfânt pe de o parte să manifeste multe daruri dar pe de altă parte este posibil ca el să nu-I fi permis Duhului Sfânt să introducă mai mult în el din viața lui Dumnezeu. Deci abundența darurilor nu înseamnă neapărat creștere în viață.

   Ex. Credincioșii din Corint erau îmbogățiți în orice vorbire și orice cunoștință și nu duceau lipsă de nici un fel de dar-1Cor. 1.5- dar în viață erau încă foarte imaturi; ei erau într-adevăr carnali și prunci în Hristos-1Cor. 3.1- aceasta arătându-ne că nici abundența darurilor nu înseamnă creșterea vieții.

   CREȘTEREA VIEȚII NU ESTE CREȘTEREA PUTERII: Este posibil ca în slujirea lui Dumnezeu un credincios să fie mai puternic decât înainte; când predică sau când depune mărturie el e capabil să impresioneze oamenii mai mult ca înainte; în administrarea bisericii sau în gestionarea treburilor practice are mai multă înțelepciune ca înainte. Toate acestea reprezintă o creștere a puterii dar nu o creștere a vieții. O asemenea creștere a puterii nu e decât o putere exterioară pe care Duhul Sfânt a revărsat-o asupra sa. Nu înseamnă că Duhul Sfânt a întrețesut viață în interiorul său și astfel prin duhul său el a manifestat putere de viață înlăuntrul său, prin urmare, toate acestea nici nu sunt din viață, nici nu aparțin vieții, deci creșterea unei asemenea puteri nu este creșterea vieții.

   Ex. Luca 9 ne spune că la început toți cei doisprezece ucenici care L-au urmat pe Hristos au primit putere și autoritate de la Domnul așa încât au putut supune tot felul de demoni și au putut vindeca tot felul de boli dar în acel timp viața lor spirituală era foarte imatură. Aceste lucruri sunt suficiente pentru a ne dovedi că creșterea puterii nu e creșterea vieții.

   Din aceste șase aspecte negative vedem că nu dobândim creștere în viață prin îmbunătățirea purtării noastre, prin exprimarea unei pietăți înaintea lui Dumnezeu, prin slujirea plină de zel a lui Dumnezeu, prin creșterea cunoștinței spirituale, prin abundența de daruri spirituale exterioare sau prin puterea noastră în lucrare.

   Nici una din acestea nu reprezintă creșterea vieții.

   Este trist faptul că azi toți creștinii consideră că acestea sunt standardele pentru creșterea vieții. Ei pot spune dacă există sau nu o creștere a vieții într-un creștin prin purtare, prin pietate, zel, cunoștință, daruri și putere. Un asemenea fel de evaluare nu este corect. Cuprul e foarte asemănător cu aurul dar nu este aur! Tot asfel, deși aceste șase lucruri se aseamănă oarecum cu creșterea vieții ele nu sunt creșterea vieții. Desigur, adevărata creștere a vieții va manifesta aceste șase lucruri într-o oarecare măsură dar, a măsura creșterea vieții numai pe baza acestor șase repere nu este corect.

   Atunci ce este creșterea vieții? Pentru a răspunde întrebării vom analiza din nou subiectul din punctul de vedere pozitiv.

   1. CREȘTEREA VIEȚII ESTE CREȘTEREA ELEMENTULUI LUI DUMNEZEU

   2. CREȘTEREA VIEȚII ESTE CREȘTEREA STATURII LUI CRISTOS

   3. CREȘTEREA VIEȚII ESTE LĂRGIREA TERENULUI DUHULU SFÂNT

   4. CREȘTEREA VIEȚII ESTE DESCREȘTEREA ELEMENTULUI OMENESC

   5. CREȘTEREA VIEȚII ESTE ZDROBIREA VIEȚII NATURALE

   6. CREȘTEREA VIEȚII ESTE SUPUNEREA FIECĂREI PĂRȚI A SUFLETULUI

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 581
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni