Nu este deloc ușor să treci prin pustiul vieții spirituale, dar important este să vezi acolo izvorul binecuvântărilor și să te adapi din el. Cel mai important și necesar lucru pe care trebuie să îl cauți în pustie este prezența Domnului - izvorul care potolește setea. Prezența Lui este singura care ne aduce siguranță, mângâiere, lumină, revelații divine, pace și bucurie în orice circumstanțe.

   Să cauți prezența Domnului mai mult decât vindecarea, mai mult decât ieșirea din pustiu. Când prezența Lui coboară, atun ci viața întreagă este schimbată.

   Când spun PUSTIU nu mă gândesc doar la moartea cuiva drag, ci la orice fel de încercare prin care putem trece în viața noastră. Ceea ce urmărește Dumnezeu pentru noi atunci când trecem prin pustiu este să ne curățească de tot ce este firesc, superficial în noi, ca omul vechi să moară, iar Domnul să trăiască în noi prin credință.

   Vreau să menționez că nu numai când trecem prin pustiu creștem spiritual. Dumnezeu are căile și metodele Lui pentru fecare în parte. El ne cercetează și ne crește prin Cuvântu Său, prin închinare, chiar și atunci când viața ne oferă bucurii, nu numai în încercare. Dar multe din calitățile spirituale nu se formează decât în suferință, dacă pricep planul Domnului și colaborăm cu El.

   Suferințele îndurate în pustiu ne vor ajuta să trecem testele binecuvântărilor care urmează să vină în viața noastră. Când suntem în pustiu, Dumnezeu dorește să formeze carcaterul Său în noi, mai ales RĂBDAREA. Domnul spune că necazul aduce răbdare, dar este greu când te vezi acolo și nu vine niciun răspuns de nicăieri. Trebuie doar să aștepți cu răbdare, neavând altă opțiune. Tot în pustiu Dumnezeu ne pregătește ca să fim cum vrea El pentru ce are în plan cu noi mai departe.

   În același timp, în pustiu, Domnul dorește să ne învețe cum să avem o viață disciplinată. Fără disciplină nu vom putea înainta în lucrările minunate pe care El le are pregătite ăentru noi. Pustiul ne învață să nu ne îngrijorăm, căci Dumnezeu veghează asupra noastră, de ac eea trebuie să păstrăm pacea Lui în inima noastră.

   Când ajungi în pustiu, acceptă voia Domnului și colaborează cu El, nu te împotrivi, strigând să te scoată mai repede de acolo. El are un timp perfect în care lucrează, de aceea este nevoie să te încrezi în bunătatea Lui chiar dacă nu înțelegi.

   Dacă reacționăm și murmurăm împotriva Domnului, tot noi vom suferi și nu vom învăța lecțiile Domnului. Când suntem acolo nu avem voie să ne percepem drept victime, plângându-ne de milă. Când strigăm să ieșim din pustiu, noi pierdem binecuvântări mult mai mari pentru un moment de relaxare. E ca și cum femeia însărcinată nu mai poate să ducă greutatea copilului și cere să fie scos mai devreme de termen. Cu siguranță că va avea mai mult de suferit, decât dacă mai rabdă puțin.

   În această vreme noi trebuie să răspundem cu umilință, conștienți fiind de faptul că Domnul are de lucrat ceva în viața noastră. Să nu uităm că El este Cel care ne poartă de grijă, că e cu noi întotdeauna, chair dacă nu-L vedem la lucru și nu-I simțim prezența încă. El este cel care va aduce râuri în pustiu.

   Acolo Dumnezeu ne învață schimbarea priorităților, ca să nu mai fim concentrați doar la noi și la ceea ce vrem pentru noi, ci să ne concentrăm asupra Lui, la ce dorește El de la noi. El vrea să ne cerceteze până în adâncul inimii noastre, acolo unde nu a intrat nimeni. El vrea să stăpânească întreaga inimă, pentru că dorește să aibă o părtășie continuă cu noi. Când trecem prin pustiu, învățăm de la El și înaintăm într-o relație mai strânsă cu Dumnezeu, căci acolo vom vedea cum vede El, vom simți cum simte El, apoi ne vom alinia la via Lui, vom înțelege mai bine limitările noastre și nivelul la care vrea Dumnezeu să ne ducă.

   După ce treci prin pustiu nu mai dorești atenția celorlalți și nu cauți să ieși în evidență, îți place să fii retras, singur, pentru că tu ești într-o comuniune strânsă cu Mântuitorul. Tu dorești ce dorește El și acum ești pregătit, disciplinat ca să-L asculți mereu. Te simți mult mai bine singur cu El decât în mulțime. Solitudinea de acum e bucuria ta. Ești scutit de multe lucruri care nu sunt necesare, de vorbării multe și fără rost, ai mai multă pace și odihnă, pentru că ai învățat să te odihnești în Domnul.

   Trebuie să învățăm să ascultăm de Duhul, unde vrea El să mergem și ce vrea El să facem, nu să fim conduși de ceea ce vor alții. Să învățăm ce este cel mai important pentru Dumnezeu apoi pentru noi. Începem să ne concentrăm pe lucrurile de valoare.

   Acolo învățăm ascultarea. Este un preț de plătit dacă nu ascultăm de ceea ce ne vorbește Domnul. Cuvântul spune că ascultarea este mai de preț decât jertfele.

   Domnul vrea ca tu să fii o voce în pustiu, nu doar ecoul altora care fac ceva bun. Dacă lași ca procesul d eprelucrare să te curățească, vei privi diferit oamenii și Îl vei percepe pe Dumnezeu diferit.

   În pustiu Domnul vrea să ne învețe adevărata noastră identitate în El, cine am devenit după ce ne-am pocăit cu adevărat. Când ajungem să cunoaștem și să credem că suntem copii de Dumnezeu, fii ai celui mai măreț Tată și Împărat, unic și desăvârșit, Creator atotputernic, mintea se înnoiește, gândirea se schimbă și nu mai trăim în frică și îngrijorare.

.  .  .  .  .  .  .

   IZVORUL DIN PUSTIU, RODICA VOLINTIRU, cap. Concluzie, pag. 209,210, 211,212