Simplu spus, crucea era una dintre cele mai urâte, chinuitoare şi eficiente metode de execuţie pe care omul, în stricăciunea sa le-a născocit 'excruciating' - în limba engleză, groaznic, înfiorător, derivat din limba latină care descrie o durere 'produsă de cruce'.

   Cicero, un orator roman din Antichitate, descrie crucificarea drept 'cea mai crudă şi dezgustătoare pedeapsă' şi 'extrema absolută a torturii'. În opinia sa, chiar şi gândul la 'teroarea crucii' era prea greu de îndurat pentru cetăţenii romani: 'Nu doar că un roman trebuie ferit de cruce, dar însuşi cuvântul CRUCE trebuie îndepărtat din gândurile, ochii şi urechile lui. '

   Seneca cel Tânăr a scris următorul paragraf ce descrie disperarea celui crucificat: 'Oare există pe lumea aceasta vreun om care ar prefera să se mistuie în dureri, sa moară mădular cu mădular sau ca viaţa să îi sece picătură cu picătură, decât să îşi dea sufletul dintr-odată? Se poate găsi cineva care să fie legat de lemnul blestemat, să atârne neputincios, cu trupul deja diform, cu umflături hidoase pe piept şi pe umeri şi să îşi tragă fiecare suflare sub apăsarea unei agonii mult prelungite? Eu unul cred că ar avea suficiente motive să moară, chiar înainte de a fi urcat pe cruce. '

   Crucificarea era un mod de execuţie pe care Roma îl păstra pentru împrejurările când dorea să se facă bine înţeleasă.

   Nu exista o procedură standard pentru crucificare, de vreme ce adesea călăilor li se dădea toată libertatea de a face risipă de brutalitate. Uneori, victimele erau ţinutuite pe cruce în posturi stranii, uneori cuiele le erau bătute prin vintre sau erau siliţi sa asiste la lucruri grele... Crucificarea nu era doar un mijloc de execuţie căci existau moduri mai eficiente de a omorî pe cineva. Crucea era făcută anume pentru manifestarea brutalităţii iar victimele nu erau tratate cu blândeţe.

   Deseori, crucificarea avea loc după o biciuire prealabilă ca în cazul Domnului Isus, biciuire care era ea însăşi o tortură înfiorătoare. Biciul era conceput astfel încât să se înfingă în piele şi să zdrobească muşchii astfel că sqngele victimei curgea şiroaie. Josephus ne spune că victimele erau biciuite pâna la os iar uneori intestinele le erau expuse ca urmare a biciuirii. Din acest motiv Seneca spune că, în momentul în care ajungea pe cruce, victima era doar 'un hoit zdrobit şi neputincios'.

   Scopul final al crucificării era execuţia şi era uşor de stabilit dacă victimele de pe cruce mai erau sau nu în viaţă: nu trebuia decât să observi dacă se mai mişcau sau nu. Dacă nu se mişcau, în mod cert erau moarte pentru că aceasta însemna ca nu mai respirau. Din pricina modului în care victimele răstignirii erau puse să atârne, cutia lor toracică era destinsă la maximum iar plămânii nu mai puteau genera presiunea necesară expiraţiei. Pentru a expira, crucificaţii erau nevoiţi să se ridice, împingându-se în cuiele bătute în picioare, iar în timp ce se prăbuşeau la loc, trăgeau aer în piept. Însă, odată atinsă limita epuizării sau din cauza hemoragiei puternice, trupurile lor se lăsau în jos şi nu mai puteau expira. Astfel, mureau prin asfixie.

   Iată de ce una dintre metodele de a grăbi sau a fi siguri de moartea victimelor era zdrobirea genunchilor aşa cum se spune că s-a procedat cu tâlharii ce stăteau de o paret şi de alta a Domnului Isus. Odată genunchii zdrobiţi, nu mai puteau expira şi în scurt timp îşi dădeau sufletul.

   Totuşi, romanii aveau şi alte mijloace de a se asigura de moartea condamnaţilor. Printre altele, se ştie că practicau incendierea trupurilor, sau le dădeau pradă animalelor sălbatice sau în cazul Domnului Isus le străpungeau inima cu o suliţă.

   Cele de mai sus constituie o foarte sumară descriere a terorii crucii. Era un mod de execuţie pe care Roma il rezerva criminalilor lor cei mai odioşi sau netrebnici. Poate că în acest context eta acum mai usor de înţeles de ce cuvântul CRUCE era folosit ca un fel de blestem în clasele sociale inferioare din Roma antică: 'Dar-ar sa fii crucificat! ' Nu ar trebui să surprinda pe nimeni că niciodată, în istoria omenirii cunoscută, nu s-a întâmplat ca cineva să supravieţuiască unei crucificări romane complete.

   Ce ar trebui sa ne surprindă, însă, este că o mişcare religioasă a putut lua fiinţă prin proclamaţia ridicolă ca Mântuitorul său fusese crucificat.

   Dat fiind stigmatul de neînvins al crucificării, ar trebui să ne şocheze faptul că creştinii şi-au răspândit mesajul afirmând că Mântuitorul lor a murit pe cruce. Cum poate Isus mântui pe cineva, dacă El Însuşi a avut parte de o asemenea moarte înfiorătoare?

   Iată de ce creştinii erau batjocoriţi din pricina acestei credinţe.

   ...

   Iată de ce Biserica din Corint trebuia să primească asigurări că, în pofida aparenţelor, crucea lui Isus continua să fie o veste bună:

   'Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu. '

   Odată ce aflăm ce înseamnă o cruce, în accepţiunea uzuală, este clar de ce ea părea 'o nebunie'.

   Fără îndoială că mesajul despre HRISTOS CEL RĂSTIGNIT... 'pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri, o nebunie. ' Pentru evrei şi pentru ne-evrei deopotrivă, mesajul despre un Mântuitor crucificat era dezgustător şi ridicol. Cu alte cuvinte, mesajul crucii stârnea repulsie oricui îl asculta - cel puţin în prima instanţă. Întrebarea ce trebuie avută în vedere, dat fiind că crucea trezea asemenea batjocuri şi aversiune este: 'De ce ar predica creştinii un asemenea mesaj? ' De ce să nu predice alt mesaj mai atrăgător precum acela că Isus a supravieţuit crucii sau că în pofida aparenţelor, El nu a urcat pe cruce de la bun început? Sau chiar mai bine de ce să nu elimine cu totul crucea din predicarea creştină vestind în schimb că EL a murit în alt fel sau poate că nu a murit deloc şi a fost direct luat la cer? Toate aceste variante ar fi făcut mesajul creştin mult mai atrăgător pentru cei ce-l ascultau...

   Există un singur răspuns posibil: ISUS A MURIT REALMENTE CA URMARE A CRUCIFICĂRII, IAR UCENICII PREDICAU CEEA CE TREBUIAU SĂ PREDICE DACĂ VOIAU SĂ PROCLAME ADEVĂRUL.

     ~&,"&,"&~. .