Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Este Dumnezeu liber?
Autor: Mihai Pop  |  Album: Cenusiu  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de Mike1410 in 29/11/2018
    12345678910 0/10 X

Aud des discutii despre libertate. Este sau nu este? O detinem sau e o iluzie. Daca o avem o are si Dumnezeu?
 Ne conformam unui tipar din care nu putem iesi, nu ne abatem de la el sau putem alege intre ceva si altceva? Totusi "Da" sau "Nu" nu mai apar ca raspunsuri valide la intrebari, daca se decide pentru noi. Construim si distrugem civilizatii fara sa stim siguri daca nu e o predestinatie a omenirii in tot acest ciclu. Ce este admirabil azi, o pictura, o carte, o melodie  peste o suta de ani va fi perimat, o suma de lacune pe care doar lipsa de cunoastere a bunicilor a facut sa fie apreciat. Sau dimpotriva: trecutul ne releva maretie. In contrast cu uscaciunea de exprimare a artei, a valorii creatiei umane sau mai bine zis a fiintei. Umanitatea creste sau descreste valoarea, in mod paradoxal, alegand.

  Daca e ceva definitoriu in om este capacitatea sa, nu atat de a nu se putea pune in acord cu aproapele său, ci mai degraba de a se contrazice pe sine, in functie de factori pe care de multe ori nu-i poate controla. Chiar daca nu e convins ca poate alege, de cele mai multe ori isi schimba opinia despre ceva. Ceea ce pare ca necesita un dram de libertate intelectuala.
 Cu tot idealismul unor minti luminate, o constanta s-a dovedit de-a lungul mileniilor, incapacitatea umana de a dori in mod sincer binele. Nu a fost nici o clipa vorba de incapacitatea de a alege ce este luminos, ci de lipsa dorintei de a infrana egoismul, lacomia, rautatea. Nu exista, de fapt, un motiv, nu ca nu ar exista libertatea de a alege. Fara o ancora in Divinitate, omul nu are motiv decat sa ii fie dusman aproapelui, lui Dumnezeu si in cele din urma siesi. Al iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti nu e o alaturare de doi indivizi care au obligatia sa simta ceva, ci e vorba de a aprecia un om cat te apreciezi pe tine. Sa te sacrifici pentru el, cat te sacrifici nu doar pentru a supravietui, ci si tot atat cat o faci pentru confortul propriu. Greu deziderat...
  E drept ca in unele cercuri crestine aparuse acum cativa ani ideea ca trebuie sa te iubesti pe tine, cumva inaintea tuturor, ca asa zice Sfanta Scriptura. Daca e sa fim seriosi, Biblia spune sa te iubesti pe tine insuti, cat il iubesti pe aproape tau si mai inainte de asta, sa iti iubesti Stapanul care te-a creat, cu toata fiinta ta. Vezi, dupa aceste doua cerinte, cat timp si energie iti ramane pentru iubire proprie, pentru idei, cumva, narcisiste. Mai inainte de a ne privim chipul in ape curgatoare si neclare, ar trebui sa privim Chipul lui Dumnezeu. Apoi lumea care se prabuseste... in final, daca mai e timp, urmeaza sa ajungem la noi insine...

  Daca nu am avea libertate nu am fi unde suntem. Cu bune si mai ales rele. Cu respectul extraordinar pentru deciziile fiecaruia dintre noi pe care le luam. Desigur ca in acest punct apare eterna problema: lipsa interventiei divine cand umanitatea se distruge singura. Adica ea isi doreste libertatea, inclusiv de a-L alunga pe Dumnezeu din Univers, daca El ar fi gasit pe acolo de vreo nava spatiala, dar tot El are obligatia morala sa opreasca razboaie, sa taie sarma ghimpata a lagarelor, sa opreasca executiile, sa protejeze orasele bombardate, pentru ca, spre deosebire de elitele razboinice vinovate, omul simplu din lagar, din orasul bombardat, din fata plutonului de executie, e pur, e nevinovat, traieste intr-o sfintenie, o neprihanire nedumerita cand vede raul venind. Un intuneric al suferintei pe care nu-l merita nici macar o clipa. Chiar daca razboaiele nu incep prima data intre natiuni, ci in familie, intre vecini... Dar asta e o chestiune cu care suntem atat de obisnuiti, incat nu o mai percepem ca o amenintare la adresa noastra... Caci capacitatea fiecarui om de a face razboi e mai mare sau mai mica in functie de cate persoane are in subordine. Razboaiele din casele noastre arata ca nevinovatia e, de fapt, o vorba in vant. Rautatea nu este in uraganul din razboaie, ci din pala uscata si distructiva ce iese mereu din fiinta noastra cu fiecare gand nelegiuit acceptat si infaptuit in familie...

  Noi vrem o libertate proprie pe care lui Dumnezeu I-o negam. Nu noi trebuie sa ascultam de El, ci El de noi! Atunci Omenirea ar fi fericita. Iar parerea Creatorului nu ar conta. Oricum ar fi nu conteaza. El este negat, ascuns, intemnitat undeva unde doar necazurile noastre au dreptul sa-L scoata la lumina, o solutie de avarie, iar El obligatia de a nu ne refuza capricii sau salvari miraculoase, pentru ca in proportie covarsitoare suntem "nevinovati". Umanitatea este imaculata, doar politicienii si hotii calca stramb. Nu vrem un Dumnezeu sfant si maret, ci un djin captiv intr-o sticla fermecata, chemat la nevoie, alungat ulterior inapoi in sticla. Povestile din "1001 de nopti" ale Seherezadei devin realitati de zi cu zi.

  Libertatea poate fi vazuta si ca un negativ. A alege raul este in fond libertate. Lantul cel il cuprinde pe acesta si il face rob e e consecinta a alegerii. Daca e de vina Dumnezeu? Se poate spune si asa. O fiinta obligata sa recite osanale zilnic fara amenintarea raului, pentru ca acesta ar fi anhilat din fasa, nu ar fi liber. Nici macar ca sa aleaga binele.
 Numai in libertate exista dragoste. Avand in fata ta doar un singur obiect nu-l vei putea aprecia niciodata. Doar este, e singura concluzie. Poate ca si egoismul este nascut asa. Neavand un Dumnezeu deasupra capului, nu exista motive pentru iubire. Nu exista Fiinta pe care sa o iubim. Si nu o facem nici cu altii, mai degraba ne suportam pana cand ceva sau cineva ne face sa aratam ca sinele nostru e mare si uscat, de dimensiunea unui Univers.
 Depresia este o forma de privire a interiorului propriu. Dar si o alegere permanenta a noastra. Avem si libertatea de a ne alege mereu pe noi. Vrem sa ne hranim cu noi insine, cu ceva din noi, uitand ca pentru a primi trebuie sa daruim aproapelui. E o lege divina pentru noi oamenii. Contemplandu-ne nu facem decat sa speram zadarnic sa vedem acolo o lumina. Dar e intuneric si gol, cum era la inceput Pamantul fara interventia divina din fiecare zi. Cand esti insa preocupat de aproape nu ai timp sa te admiri pe tine, ci vei vedea si experimenta o revarsare, un scop important al vietii tale. Mai este si varianta gen: "Adevarul e in tine! Divinul e in sinele tau, trebuie doar trezit. Forta, lumina, spiritul viu zace in fiinta ta!" Sigur, afirm eu, cauta-te pe tine insuti ca sa devii un excelent pacient pentru institutii ce vor sa "repare" cautarile ratacite spre vid, neant, gol, nimicul din noi. Uneori folosindu-se de aceleasi nimicuri. O voce care ar striga: "Cautati-L pe Dumnezeu!" i s-ar raspunde: "De ce? Inca nu a venit nenorocirea! Nu deranjam divinitatea care, oricum, e pe pilot automat! Trebuie sa inlature raul, caci asa intelegem ca este moral. Cum poate un Dumnezeu bun sa lase omenirea napastuita de rau? Raul il obliga sa raspunda - caci daca nu - fie El nu este bun, fie nu exista!" QED. Atata poate o minte pervertita sa gandeasca. Sec! Dumnezeu nu este liber! Nu are dreptul si nu este atotputernic daca nu este liber, ii lipsesc atatea calitati datorita saraciei si neputintei divine. Iti vine sa crezi ca omenirea are limite mai putine decat Dumnezeu, si asta o face capabila de mai mult, de a se descurca mai bine. Pana la urmatoarea nenorocire care o ameninta si care intregeste cercul vicios. Pana la urmatorul cutremur, sa zicem, pe care profetii seismologiei il anunta tot mai puternic. Si din aceasta cauza se umple biserica crestina. Bineinteles ca glumesc! Amenintarea nu e niciodata suficient de puternica, ci doar zgaltaiala puternica si distructiva. Ba chiar are efect si amintirea ei.

 Dupa puternicul cutremur din 1977, bisericiile s-au umplut de "credinciosi". Tocmai atunci ar fi trebuit sa se goleasca. Cutremurul trecuse lasand mii de morti. Ce rost are sa mai apelezi la un Dumnezeu care permisese asa ceva? Care fie nu era bun, fie nu era deloc? O lume consecventa ideii ar fi ramas acasa. Dar poate consecventa este un atribut al omului cu adevarat credincios care stie in ce crede sau al filosofului care presupune ca stie corect. Nu omului uituc din fire. Si care isi uita pacatul, ingropand raul sub pres si ingropand divinitatea sub ideii fara suport, precum presupunerea a ceva, a cuiva ce e destept nevoie mare. Astfel e liber... Iar Dumnezeu e inchis. Astfel se poate iubi pe sine, cerand fiecare totul pentru eul propriu.

altarul. blogspot. com

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 66
  • Export PDF: 1
Opțiuni
Versetul zilei
n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit
Neemia 9:17
Pune-l pe pagina ta