Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Cel mai mare grad, cea mai mare functie
Autor: Mihai Pop  |  Album: Cenusiu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mihaip3000 in 08/07/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Cel mai mare grad, cea mai mare functie

 

http://altarul.blogspot.ro

Imi aduc aminte ca in primele zile de armata, prin septembrie 1987, cand la Crangul lui Bot unde era unitatea mea militara, am cunoscut un tanar ce a afirmat fara sa se laude, in cadrul divizionului nostru, ca doreste sa faca armata la modul adevarat, adica fara sa fie in nici un fel protejat, cocolosit, el care era fiul unui important ofiter superior din Securitate. Toti am fost surprinsi de naturaletea si rapiditatea cu care acest om de 19 ani se adaptase regimului cazon din unitatea militara de langa Ploiesti, unde am inceput sa inteleg si sa stiu ce era armata in vremuri trecute de acum, sper pentru totdeauna.

 Toti au pus adaptarea la acel regim dur si restrictiv pe o acceptare simpla, banala a stilului nou de viata a acestui militar.

 Dar eu am inteles dupa un timp gandindu-ma la el, ca realitatea era un pic diferita. Gradatii care in aproape orice imprejurare se luau, distrandu-se copios de orice li se parea gresit de cei noi, nu o faceau cu acest om, tratandu-l cu respect. Ordinele pe care fiul importantului securist le primea erau departe de a fi sacaitoare si in bataie de joc. Totul era asa cum ar fi trebuit sa fie armata daca ea insasi nu ar fi fost pervertita  de ideea ca bataia de joc, dispretul, cele cateva luni in plus petrecute acolo, poate chiar un soi de ura si/sau senzatia de putere, facea ca militarul ''veteran'' cum ii placea celui de ciclu doi sa fie numit, mai mult decat orice in societatea comunista sa fie despartit de camaradul sau de ciclu unul numit pe vremea mea ''biban'', dupa ce fusese numit „pifan” cu niste generatii inainte. Din fericire pentru Ostirea patriei nu au existat conflicte armate care sa arate cat de stupida, inutila si total gresita a fost aceasta gandire si ce consecinte tragice ar fi putut crea Armatei Române.

 Cand vad cum e implementata ideea in armata americana de exemplu, ca nici unul nu trebuie lasat in urma, ma simt rusinat si trist, caci aici, in comunismul ce vorbea de colectivitate ca despre o suprema aspiratie, individualismul a sugrumat tot, facand ca „veteranul” sa fie singurul important. Si imi aduc aminte piciorul, pe care un sergent de 1,60 metri mi l-a „acordat” in stomac doar pentru ca vazandu-ma prin preajma si intrebandu-l amabil, respectuos si intr-o masura curios, ce facuse la fotbal echipa nationala a Romaniei care pierduse (ulterior am aflat) in mod stupid cu o echipa mai slab cotata, el care vazuse meciul in timp ce eu pazeam pavilionul, ca sa se razbune pe ea si mai ales pe mine care eram „biban” , a simtit nevoia unei refulari a acelor 12 luni de armata in plus si posibil a gradului sau. Nu fusese neaparat o problema fizica, doar una morala, de etica, si ma gandeam ca asa de usor l-as fi putut zvarli pe acest „ veteran” nervos peste balustra, de la etajul 1, care facea in normele actuale cam etajul 2-3, pentru a se racori putintel dupa un pic de zbor... L-am intrebat de ce a dat, mai ales ca nu avea absolut nici un drept, chiar conform legilor armatei socialiste... Nu a raspuns si nu si-a cerut niciodata iertare, dar nici nu i-am purtat ranchiuna. Alti crestini cica, mai tarziu, au dat mult mai urat in mine fara sa ridice macar pumnul sau piciorul... Doar vocea si stiloul!

 Realitatea era ca tanarul dornic de armata adevarata, nu avea parte de ceea ce era oferit altora. De ce e atat de simplu de raspuns: avea un tata mult prea puternic pentru a fi ignorat si a fi tratat la fel ca ceilalti. As fi fost curios sa ii urmaresc pana la capat evolutia din armata, dar cred ca ea nu a diferit prea mult fata de cum incepuse. Fusesem mutat la sase zile  la Galati asa ca nu stiu ce s-a mai intamplat... Dar stiu ca spontaneitatea, supletea, naturaletea sa,  indiferent ca era constient sau nu, putea face abstractie de tatal sau. Sunt sigur ca orice ar fi putut merge rau acestui baiat ar fi avut unde sa apeleze, ceea ce schimba din fașă perceptia sa asupra regimului militar. Armata pentru el putea fi daca nu placuta, macar nu atat de dura fata de cum au trait-o altii.

 

 Dar asemeni lui, intr-o lume amara si noi avem un Tată. Cu cel mai Inalt grad si functie. Noi vedem si stim, ei, cei care nu-L cunosc, ne difinesc ca drojdia societatii... Vom fi loviti de ei, nu pentru echipa de fotbal a Romaniei, cum am fost eu pălit, ci pentru ca noi aducem o mireasma a vietii, ce este atat de diferita de mirosul de descompunere pe care il respira cu nesat zilnic. Lumea e un cadavru in care neexistand solutii secular-umaniste pentru tragediile ei, oamenii se invata sa traiasca cu acest miros de moarte. Si orice e diferit e pur si simplu  o acuza, asa cum lumina e o acuza a intunericului, adevarul o acuza a minciunii, iubirea o acuza a urii. Existenta crestinismului atat de blamat, le acuza constiinta, le acuza gandirea, le acuza neantul spre care privesc si se indreapta...

 

 Avem un Tata minunat care nu ne-a promis petale pe Cale, ci spini! Nu ne-a promis izvoare susurand dulce, ci văii ale umbrelor si uscaciunii! Dar El ne-a cerut sa avem curaj si sa indraznim, caci a biruit lumea! Si a mai promis ca El va fi Tatal nostru, iar noi copiii Lui, fiind cu noi pentru totdeauna!
 
 Viața creștină ar trebui traita gandindu-ne ca orice ar merge rau El poate si doreste sa intervina, ca tanrul care era poate constient de puterea tatalui sau, indiferent de zicerile sale de seara...... Interventia divina s-ar putea sa nu fie atat de spectaculoasa, sa nu o percepem la intreaga capacitate a mintii umane, limitata si nefericita, dar ea va fi, va fi in punctul din spatiu sau mai bine-zis din credinta, unde vorba lui Arhimede, se va putea rasturna Pământul...

 

 Este evident că neputând vedea intreaga scena, e greu de cele multe ori să intelegem ce ni se intampla. Parem atat de marunti incat indoiala ades ne cuprinde. Cine suntem noi, ne intrebam, uneori suspinand, in incercare si durere? Iar cel rău lovindu-ne ne raspunde iute: nimic! Dar daca ar fi asa de ce El a lasat Cerul, indiferent ce inseamna eternitatea aceasta pentru o minte nepriceputa ca a mea, pentru a plange cu noi, a trait atat de sarac, de umil, de iubitor si murind atat de tragic si cumplit pentru noi! Pentru ca El... e  Totul!  Rob si Rege! Divin si Om!
Dumnzeu să te binecuvinteze şi pentru acest mesaj; să dăm slavă neîncetat Tatălui nostru!
Adăugat în 08/07/2013 de floridinmaracineni
Amin!
Adăugat în 08/07/2013 de Mihaip3000
Frumoasa, inspirata comparatie intre stagiul militar si viata de crestin....Dar Isus a fost fiul Marelui Tata care S-a coborat sa indure "armata" aici pe pamant, pentru noi. Glorie Lui in veci!
Adăugat în 09/07/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 980
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni