Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

După 36 de ani – The Gay Manifesto of 1971
Autor: Alianţa Familiilor din România  |  Album: Alianţa Familiilor din România  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 10/07/2017
    12345678910 0/10 X
După 36 de ani – The Gay Manifesto of 1971

După 36 de ani – The Gay Manifesto of 1971

În 1848, Karl Marx a publicat Manifestul Comunist, pledând pentru comunism şi un stat comunist. După 69 de ani, în 1917, primul sistem politic comunist cunoscut lumii a fost instaurat în Uniunea Sovietică. A fost cel mai crunt sistem politic cunoscut istoriei, a dăinuit cu puţin peste 70 de ani şi în cursul existenţei lui a cauzat moartea a zeci de milioane de oameni inocenți – cel mai atroce genocid cunoscut istoriei. A promis raiul, dar a instituţionalizat infernul.

În 1925 şi 1926, Adolf Hitler a publicat Mein Kampf, militând pentru un sistem politic naţional socialist fondat pe ideile lui Friedrich Nietzsche şi superioritatea rasei germane. După 12 ani, în 1933, primul sistem politic naţional socialist cunoscut istoriei a fost instaurat în Germania Nazistă. La fel ca Stalin, Hitler a promis al Treilea Reich, un rai pe pămînt, dar, tot la fel că Stalin, a dat omenirii un alt infern. Între 1939 şi 1945, nazismul german a cauzat cel mai mare conflict militar cunoscut istoriei, pe parcursul căruia au murit zeci de milioane de oameni nevinovaţi.

The Gay Manifesto (1971)

Mai puţin cunoscut nouă şi, de fapt, întregii lumi, este că în 1971 homosexualii britanici au lansat Manifestul Gay, The Gay Manifesto of 1971, revizuit în 1978. [Textul: http://sourcebooks.fordham.edu/pwh/glf-london.asp] Nu l-am analizat niciodată până acum. E vremea să o facem, pentru că, asemenea Manifestului Comunist din 1848 şi a lui Mein Kampf, Manifestul Gay a întors lumea pe dos, a produs o răsturnare a valorilor nemaicunoscută în istorie şi deja a produs milioane de victime inocente. Victimizarea continuă, cu ajutorul instituţiilor de stat şi internaţionale.

Paralele între cele trei Manifeste sunt evidente şi greu de ignorat. Fiecare a promis o societate nouă, o realitate istorică nouă, radical diferită de cea cu care fiinţele umane erau obişnuite şi în care s-au născut. Una care i-a făcut pe oameni curioşi, interesaţi, încrezători că ceea ce le-a fost promis va produce modificări sociale, politice şi economice pozitive şi le va îmbunătăți viaţăa. Comuniştii au văzut în proprietatea privată rădăcina tuturor relelor şi în abolirea ei, prescripţia pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care societatea s-a confruntat vreme de mii de ani. Ajunşi la putere, comuniştii au abolit proprietatea privată cauzând un haos economic nemaîntâlnit până atunci în istorie. Naziştii au văzut rasele „inferioare” din aceaşi perspectivă: rădăcina tuturor relelor cunoscute istoriei, iar eliminarea lor, reţeta pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care arienii se confruntau.

Homosexualii au deţinut şi încă deţin aceeaşi perspectivă, una care e evidentă din primele rânduri ale Manifestului pe care îl studiem cu de-amănuntul mai jos. După cum veţi vedea, pentru homosexuali, familia binară alcătuită din bărbat, femeie şi copii, bazată pe relaţii de monogamie şi heteronormativitate, e rădăcina tuturor relelor cunoscute istoriei. Reţeta pentru rezolvarea acestor probleme e aceaşi: eliminarea familiei, a heteronormativității şi a monogamiei.

Frapează, de asemenea, o altă paralelă între cele trei Manifeste: indiferenţa noastră, a oamenilor decenţi şi cu bun simt, faţă de ideile radicale semănate cu zeci de ani înainte de instaurarea regimurilor promise. Majoritatea cetăţenilor au ignorat Manifestul Comunist, Mein Kampf şi Manifestul Gay din 1971, zâmbind şi zicându-şi că ceea ce au citit ori auzit sunt nişte idei bizarre, dar trecătoare şi fără consecinţe. Asemenea unei dureri de cap. Nişte idei care nu vor fi niciodată puse în aplicaţie. Dar s-au înşelat. Din fericire pentru occidentali, Manifestul Comunist a făcută ravagii doar în estul Europei, ei fiind scutiţi de cruzimea sistemului comunist. Nazismul însă, a afectat atât occidentalii, cât şi europenii de est. Iar revoluţia sexuală, având ca vârf de lance mişcarea homosexuală, face ravagii de cîteva decenii mai mult în Occident ca în Europa de Est. Ironic, comunismul ne-a protejat de revoluţia sexuală, care e încă relativ recentă în Europa de Est şi în România.

Nu putem ignora nici perioada relativ scurtă de timp între plantarea ideilor radicale din cele trei Manifeste şi consecinţele lor. Dacă a luat comunismului 69 de ani pentru a-şi atinge scopul, lui Hitler i-a luat doar 12 ani, iar revoluţiei homosexuale mai puţin de 30 de ani. Nici numărul vast al victimelor nu poate fi trecut cu vederea ori exagerat. La fel ca şi comunismul şi nazismul, revoluţia sexuală şi homosexuală a făcut milioane de victime. Cine sunt victimele revoluţiei sexuale? Lista e lungă şi ne include şi pe noi: victimele divorţului (părinţii, copiii, nepoţii); cei care vizualizează ori sunt dependenţi de pornografie (în cifre de probabil miliarde de oameni); femeile care au făcut ori fac avort; copiii nenăscuţi ucişi în avort; persoanele dependente de sex; copiii născuţi din surogat care nu îşi cunosc mama ori tatăl; cei care comercializează (adică cumpără ori vând) material genetic masculin ori feminin; mamele purtătoare şi femeile care sunt folosite pentru a aduce pe lume copii prin surogat; copiii adoptaţi de homosexuali; ori copiii crescuţi de cupluri de acelaşi sex.

Uşurinţa cu care factorii mediatici, politici şi legislativi au îmbrăţişat ideile celor trei Manifeste nu poate să ne scape nici ea din vedere. Manifestul Comunist, Mein Kampf şi Manifestul Gay şi-au găsit adepţi numeroşi şi vociferanți într-un timp relativ scurt. Intelectualii, jurnaliştii, politicienii, legiutorii, judecătorii, avocaţii şi chiar unii factori religioşi au sprijinit şi promovat aceste idei toxice, fără a se gândi la consecinţele lor la fel de toxice.

Ce e Manifestul Gay din 1971?

În 1971 a fost publicat la Londra The Gay Manifesto („Manifestul Gay”) de către un grup de homosexuali britanici, care la vremea aceea se identificau sub numele de Gay Liberation Front („Frontul de Eliberare Gay”). Manifestul Gay a fost revizuit în 1978 şi are zece (10) pagini. Ce uimeşte privind acest Manifest este că, fără excepţie, toate ideile şi obiectivele enunţate în el au fost puse în acţiune, transformate în realitate, ori sunt pe cale de a fi transformate în realitate, în Europa Occidentală, America de Nord şi, într-un număr tot mai mare, în multe ţări ale lumii. Ultima victimă care a capitulat Manifestului Gay a fost Germania, care pe 30 iunie a legalizat căsătoriile homosexuale. Manifestul Gay e similar cu Manifestul Comunist şi Mein Kampf în mai multe privinţe. El identifică un grup social specific, în cazul acesta homosexualii, care se autodefineşte ca fiind victimizat de societate; cauzele nemulţumirilor homosexualilor; instituţiile sociale care îi asupresc; şi reţetele specifice pentru eliminarea asupririi homosexualilor. Homosexualii se identifică în Manifestul lor ca fiind „mânioşi” (angry), la fel ca toate grupurile asuprite din trecut. Societatea heterosexuală, zic ei, îi tratează ca pe nişte fiinţe subumane şi e vremea, adaugă ei, să se organizeze şi să acţioneze pentru a-şi dobândi libertatea.

Instituţiile care asupresc homosexualii

Manifestul identifică instituţii sociale specifice, care în opinia lor îi asupresc. În primul rând e FAMILIA. Asuprirea homosexualilor începe în familie, unde bărbatul e „stăpân”, soţia „sclava” bărbatului, iar copiii „robi” ai bărbatului. Prin natura ei, familia se împotriveşte homosexualităţii şi homosexualilor. (The very form of the family works against homosexuality.) Familia binară fondată pe relaţia dintre sexele opuse îi face pe homosexuali să se simtă plini de ruşine, vinovăţie şi falimentari.

A doua instituţie care asupreşte homosexualii e ŞCOALA, deoarece ea promoveză (ori promova la vremea aceea) moralitatea sexualităţii în familie şi căsătorie, între un bărbat şi o femeie căsătoriţi, bazată pe doctrinele creştinismului. Sistemul educativ era văzut la vremea aceea ca o extensie a moralităţii creştine (an extension of Christian morality).

A treia instituţie care asuprea homosexualii era BISERICA. Învățăturile creştine privind sexualitatea şi familia erau văzute ca fiind demodate, arhaice şi iraţionale. (Christianity's archaic and irrational teachings support the family and marriage as the only permitted condition for sex.)

A patra instituţie care asuprea homosexualii era MASS-MEDIA. Mass-media era atacată pentru că, în opinia homosexualilor, promova o imagine negativă şi incorectă privind homosexualii – perverți, pedofili, monştri, degeneraţi, şi apăra familia tradiţională, promovând căsătoria binară între un bărbat şi o femeie.

A cincea problemă cu care homosexualii erau confruntaţi era VOCABULARUL. Vocabularul deceniilor trecute era atacat că promovând „ideologia şi moralitatea anti-homosexuală” (anti-homosexual morality and ideology). Vocabularul era desemnat să denigreze homosexualii şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex.

LOCUL DE MUNCĂ era ostil homosexualilor pentru că atmosfera era dominată de atitudinile presupus homofobe ale colegilor de muncă faţă de angajaţii homosexuali. Anumite funcţii în companiile prestigioase erau rezervate doar heterosexualilor şi în special bărbaţilor căsătoriţi cu copii, pentru a da impresia că bărbaţii heterosexuali căsătoriți sunt mai siguri de ei înşişi, mai confidenţi şi mai capabili să promoveze o imagine pozitivă a companiei decât bărbaţii homosexuali.

O altă instituţie socială care era văzută ca asuprind homosexualii era SISTEMUL LEGAL. Plângerile majore ale homosexualilor britanici în 1971 erau legile care interziceau relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sub 21 de ani, ori să adopte copii. Erau preocupaţi şi de faptul că violenţa împotriva homosexualilor nu era luată în serios de poliţie, dar violenţă la cuplurile heterosexuale era.

Critici majore erau aduse şi PSIHIATRIEI, pentru că la vremea aceea ea încă identifica homosexualitatea ca pe o boală psihică şi încă recomanda terapie pentru reabilitarea înclinaţiilor homosexuale, homosexualii pretinzând, dimpotrivă, că homosexualitatea e normală.

Remedii și modificări sociale

Manifestul Gay din 1971 recomanda măsuri concrete pentru eliberarea homosexualilor. În primul rând, cerea „toleranţă şi egalitate” (tolerance and equality), şi „o schimbare revoluţionară în întreagă societate” (a revolutionary change în our whole society). Schimbarea trebuia să înceapă cu „FAMILIA PATRIARHALĂ”. Toate problemele cu care se confruntă homosexualii, afirmă în repetate rânduri Manifestul Gay, au ca şi cauză principală familia patriarhală (cauza nenorocirilor „is rooted în our society's most basic institution – the Patriarchal Family”). Homosexualii afirmă că, la fel ca toţi membrii societăţii, ei au fost socializaţi, împotriva voinţei lor, să gândească că familia este sursa fericirii şi împlinirii personale. În aceste învăţături erau îndoctrinaţi copiii de la o vârstă fragedă, ceea ce face aproape imposibil să schimbi atitudinile lor şi ale părinţilor lor faţă de homosexuali şi homosexualitate. Aceste învăţături sunt nu doar eronate, dar şi greu de schimbat, pentru că îşi au originea în Biblie şi doctrinele creştine. Sunt eronate pentru că, în afara diferenţelor biologice, nu există nicio diferenţă între bărbaţi şi femei (there are no proven systematic differences between male and female, apart from the obvious biologic ones) şi nu ne naştem ca bărbaţi ori femei, ci suntem socializaţi să devenim bărbaţi şi femei. (All differences of temperament, aptitudes and so on, are the result of upbringing and social pressure. They are not inborn.) Întreaga societate e construită pe familia patriarhală, iar religia, cultura, literatură şi artă fortifică familia patriarhală, cu toate aspectele şi consecinţele ei toxice. (Our entire society is built around the patriarchal family and its enshrinment of these masculine and feminine roles. Religion, polular morality, art, literature and sport reinforce these stereotypes.)

Cum e uşor de înţeles, abolirea asupririi homosexualilor implică reformarea radicală a familiei patriarhale. Dar reformele nu sunt suficiente. Atâta timp cât familia patriarhală există, copiii crescuţi în ele vor învăţa şi deţine atitudini împotrivitoare şi ostile homosexualilor. Care deci e soluţia finală? Abolirea familiei ca instituţie. Manifestul Gay e direct, clar şi agresiv privind acest obiectiv: „Trebuie să ţintim spre abolirea familiei, pentru ca sistemul sexist al bărbatului suprem să nu mai poată fi perpetuat.” (We must aim at the abolition of the family, so that the sexist, male supremacist system can no longer be nurtured there.)

Abolirea familiei e un imperativ imediat care, în opinia autorilor Manifestului, poate lua câţiva ani ori câteva decenii. Ce paşi concreţi trebuie făcuţi pentru abolirea ei? În primul se impune abolirea monogamiei obligatorii. Monogamia, zice Manifestul, e o doctrină impusă tuturor membrilor societăţii. Homosexualii nu pot fi monogami prin natura sexualităţii lor şi de aceea ei îşi trăiesc viaţa în afara familiei şi căsătoriei tradiţionale. Monogamia e o formă de asuprire a femeii de către soţul ei. În virtutea monogamiei, femeia şi copiii ei devin proprietatea bărbatului. (Monogamy is usually based on ownership – the woman sells her services to the man în return for security for herself and her children – and is entirely bound up în the man's idea of property. Furthermore, in our society the monogamous couple with or without childern, is an isolated, shut-în, up-tight unit, suspicious of and hostile to outsiders.) Monogamia sufocă homosexualii, le cauzează dependenţe nevrotice şi infidelitate. Abolirea monogamiei implică abolirea rolurilor sexuale în care bărbaţii şi femeile sunt socializaţi din copilărie.

Încă din 1971, homosexualii şi-au căutat aliaţi pentru dobândirea obiectivelor lor. Un aliat natural pe care l-au aflat, care şi el la rândul lui cere abolirea căsătoriei şi a familiei, e mişcarea feministă şi mişcarea de eliberare a femeilor, în vogă în Europa Occidentală şi America de Nord în anii ‘60 şi ‘70. În final, Manifestul Gay îşi reenunţă obiectivele fundamentale: abolirea familiei, căsătoriei şi monogamiei; eliminarea discriminării împotriva homosexualilor la locul de muncă; promovarea noţiunii că relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sunt normale (perfectly valid); reformarea educaţiei sexuale în şcoli, cu scopul de a normaliza homosexualitatea; reformarea psihiatriei, cu scopul de a declara homosexualitatea o variantă normală a sexualităţii umane; reducerea vârstei legale pentru întreţinerea relaţilor sexuale între persoane de acelaşi sex.

Situaţia actuală

E uşor de observat că obiectivele Manifestului Gay din 1971 au fost atinse în mare parte şi că este doar o chestiune de timp până când ele vor fi atinse în întregime acolo unde factorii mediatici, politici, publicul, oamenii de bună credinţă şi liderii religioşi vor îmbrăţişa şi vor continua să promoveze aceste obiective, fără discernământ ori fără a lua în considerare consecinţele. Pentru ţările şi societăţiile care se opun şi vor continua să se opună acestor obiective fără rost şi dăunătoare însă, există nădejde. Cei care citiţi îndeaproape comentariile noastre săptămînale (marţi şi joi) ştiţi unde şi cum aceste obiective au fost atinse. În Occident nu există niciun aspect social, politic, educaţional, literar, mediatic, ori chiar de natură religioasă care să nu fi fost afectat de Manifestul Gay din 1971. Mass-media occidentală a adoptat, fără excepţie, toate ideile enunţate în Manifest. Le promovează zilnic. Politicienii au făcut la fel. Legiuitorii şi ei. În 1989, Danemarca a devenit primul stat din lume care a legalizat parteneriatele civile homosexuale. La scurt timp după aceea, s-a produs avalanşa bine cunoscută nouă tuturor. Privind căsătoriile homosexuale, gheaţă a fost spartă în 2002, când un tribunal din Ontario, Canada, a decretat un drept la căsătorii homosexuale. A urmat Tribunalul Suprem din Massachusetts, care a spart gheaţă în SUA în 2003, şi apoi Spania în 2004, când căsătoriile homosexuale au fost legalizate pentru prima dată într-o ţară europeană. Avalanşa continuă. Parlamentul European a adoptat şi el Manifestul Gay, fiecare rezoluţie privind aspecte sociale ale Uniunii Europene conţinând paragrafe peste paragrafe care plagiază ideile Manifestului Gay din 1971. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut la fel. CEDO dovedeşte o obsesie deosebită cu drepturile homosexualilor, în detrimentul drepturilor celorlalţi cetăţeni ai Consiliului Europei, printre ele drepturile parentale, libertatea de conştiinţă, libertatea religioasă şi libertatea cuvântului.

La nivel internaţional, Manifestul Gay a fost încorporat în rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi în programele de asistenţă economică şi socială finanţate de ONU. La fel la nivel regional, cum ar fi Curtea Americană a Drepturilor Omului.

Confuzia sexuală e şi ea o realitate. Revoluţia trangenderistă e în toi. Instituţionalizarea revoluţiei sexuale continuă. Abolirea diferenţelor dintre bărbaţi şi femei şi sexe e promovată de ideologia de gen, care a devenit una dintre doctrinele favorite ale secularismului. Ideologia de gen e promovată de instituţiile europene, sistemele de educaţie europene, mass-media şi tribunale.

România

Şi în România situaţia începe să se clarifice şi liniile încep să fie trasate tot mai clar. Calul Troian care promovează agenda homosexuală în România e Uniunea Salvaţi România, formată din tineri care probabil că nici nu s-au născut înainte de 1971, când Manifestul Gay a fost enunţat prima dată. Stabilirea, ca dogmă de partid, cum a făcut-o USR, că USR se împotriveşte protejării căsătoriei naturale în Constituţia României, e un act extrem care dovedeşte lipsa de discernământ şi o imitaţie slugarnică, dar ieftină, a obiectivelor Manifestului Gay din 1971. USR şi alţi politicieni români care încă sunt indecişi privind Articolul 48 ar trebui să se familiarizeze nu doar cu conţinutul Manifestului, dar mai ales cu ce s-a petrecut în Europa din 1971 încoace, în materie de sexualitate şi familie. Căsătoria şi familia sunt dispreţuite, iar monogamia denigrată. Doar pentru că ele ofensează homosexualii. Aceşti politicieni ar trebui să înveţe din lecţia lui Merkel, laşul Cancelar al Germaniei, care şi-a sacrificat convingerile religioase şi personale pentru un câştig politic. Fiică de pastor luteran, până luna trecută Merkel a fost consistentă în opoziţia ei faţă de căsătoriile homosexuale, afirmând public, totdeauna când a avut ocazia, despre căsătoriile homosexuale că ele vatămă copiii. Am afirmat şi noi acelaşi lucru – din 2006 încoace. Anual şi periodic am difuzat în România materiale şi studii bine documentate privind impactul căsătoriilor homosexuale asupra copiilor. Ce rost are atunci să instituţionalizezi instituții care dăunează copiilor? Doar o societate care şi-a pierdut raţiunea poate să facă aşa ceva.

În 1948 societatea globală a adoptat, în unanimitate, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Articolul ei 16 afirmă: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nicio restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. … Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.” După doar 23 de ani, în 1971, un grup minuscul de homosexuali britanici a afirmat contrariul, iar de atunci bătălia pentru familie şi căsătorie se desfăşoară sub ochii noştri. Vrem, nu vrem, suntem şi noi, românii, antrenaţi în această bătălie. Nădăjduim că materialul de astăzi să vă fi convins şi mai bine că familia nu e duşmanul nimănui, ci că dimpotrivă, e ea sub asediu şi că trebuie protejată de cei care gândesc la fel ca autorii Manifestuluy Gay din 1971.

AMBASADORUL AGRENTINEI INSULTĂ ROMÂNIA

Săptămâna trecută v-am informat despre demersul AFR privind Ambasadorul Argentinei la Bucureşti, dl Felipe Alvarez de Toledo, care ne-a insultat semnând, în mai, Declaraţia Comună în sprijinul marşului „diversităţii” de la Bucureşti din 20 mai. V-am rugat să trimiteţi mesaje de protest Ambasadei Argentinei la Bucureşti şi Ministerului de Externe al Argentinei. Mulţi dintre cititorii noştri au dat curs apelului nostru. Vă rugăm să continuaţi să o faceţi. Textul protestului nostru, publicat în întregime săptămâna trecută, îl puteţi citi din nou aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=980101215426608&id=407413792695356.

Vă rugăm să transmiteţi prin e-mail următorul mesaj dlui Ambasador şi Ministerului Afacerilor Externe al Argentinei, cu subiectul: „2017 Bucharest pride parade”.

Dear Ambassador Alvarez de Toledo: I have become aware that in May you signed a Joint Declaration, along with ambassadors from other countries accredited to Bucharest, in support of the “pride” event which took place in Bucharest on May 20, 2017. Your action surprised me and, unfortunately, offended me, as it has offended most people of Romania. I view your action as one of interference in Romania's internal affairs, and as one which undermines the national sovereignty of our nation. I deeply regret that you and your Government have taken this action and respectfully request that you withdraw your singnature from the Declaration. I similarly request, equally respectfully, that you, as well as all future ambassadors of the Republic of Argentina to Romania, never sign any Declarations in the future which directly or implicitly, comment or pass judgment on Romania's internal affairs, including support for "sexual minorities". We are a very traditional and socially conservative nation and our values have been deeply rooted in the Christian faith for nearly 2,000 years. Please respect our culture, values and sovereignty. Respectfully, [Adaugati numele]

Adresele electronice la care vă rugăm să trimiteți mesajele sunt următoarele: (1) Ambasadorul Felipe Alvarez de Toledo: [email protected]; (2) Ministerul Afacerilor Externe al Argentinei: [email protected]. Vă rugăm, de asemenea, să transmiteţi materialul nostru de azi la cât mai mulţi, cu scopul de a fi informaţi şi de a trimite şi ei note de protest Ambasadorului Argentinei. Vă mulţumim.

Pe 2 iulie am informat din nou Ambasada Argentinei şi Ministerul de Externe al Argentinei privind demersul nostru. Încă nu am primit niciun răspuns. Vom continua demersurile noastre. Suntem, de asemenea, în contact cu presa din Argentina privind demersul nostrum, cât şi cu colegii din mişcarea pentru familie din Brazilia, care şi ei promovează demersul nostru. Vă vom ţine la curent.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 340
Opțiuni