Parada anormalității la București
Autor: Alianţa Familiilor din România  |  Album: Alianţa Familiilor din România  |  Tematica: Sexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 26/05/2017
    12345678910 0/10 X
Parada anormalității la București

Mai şi iunie e sezonul paradelor homosexuale în Europa, America şi alte ţări ale lumii. Din nou, străzile marilor oraşe din lume vor fi inundate de homosexuali şi prietenii lor, presa va fi de partea lor, propaganda homosexuală va fi la înălţime, media va exagera numărul participanţilor, ni se va spune că homosexualii sunt victime ale discriminării şi că discriminarea şi violenţa împotriva homosexualilor sunt acţiuni zilnice perpetuate de restul lumii. Grupuri de oameni îmbrăcaţi în culori stridente vor scanda şi vor cere „căsătorii” între persoane de acelaşi sex, dreptul homosexualilor de a adopta copii, de a dona sânge, de a fi reprezentaţi în Parlament, în ierarhiile bisericeşti, de a li se recunoaşte „contribuţia” la societate, ori de a discrimina împotriva celor care nu sunt de acord cu ei. Vor fi îmbrăcaţi mai mult sau mai puţin decent. Vor fi vulgari, mai mult sau mai puţin. Vor fi obsceni, mai mult sau mai puţin. Se vor săruta în stradă. Vor ţipa. Prin toate acestea, vor căuta să transmită un mesaj al încrederii, veseliei şi fericirii. Dar unul care înşală, aşa cum de fapt face întreaga maşinărie propagandistică a homosexualilor.

România nu va face excepţie de la acest ritual anual. Pe 20 mai e programat marşul homosexualităţii în România şi media română, ca de obicei, va promova marşul, va lamenta „discriminarea” împotriva homosexualilor, va arăta faţa „umană” a homosexualităţii, va promova agenda homosexualilor. Ne va acuza de homofobie, de ură faţă de homosexuali, de îngustime de minte. Toate acestea, adică şi parada, şi propaganda mediatică, pe banii Uniunii Europene, a unei Uniuni Europene pe moarte, care trăieşte, în prezent, de pe banii viitorilor ei copii şi nepoţi. Dacă va mai avea copii ori nepoţi. Căci avortul şi homosexualitatea nu produc. Doar distrug. În acest context al „celebrării” anormalităţii homosexuale, media română va ignora cea mai tristă realitate a vieţii homosexualilor – sufletele lor goale.

Parada homosexualităţii de la Bucureşti a devenit un ritual anual. Aşa cum de fapt a devenit şi comentariul nostru anual, care caută să atragă atenţia, pe baza multor studii care parvin de-a lungul anului, asupra a trei aspecte nefaste ale homosexualităţii, a persoanelor care se identifică drept homosexuali şi a relaţiilor dintre ei: infecţii şi boli, depresie şi violenţă domestică. Privind fiecare dintre aceste trei subiecte vom prezenta câteva studii şi cărţi recente care confirmă ce afirmăm.

Infecţii

Anul trecut, The Center for Social Research in Health din Sydney, Australia, a publicat un studiu intitulat Gay Community Periodic Survey: Melbourne 2016 (Raportul periodic al comunităţii homosexuale: Melbourne 2016). [Studiul îl găsiţi aici: www.csrh.arts.unsw.edu.au/media/CSRHFile/GCPS_Melbourne_2016.pdf.]

Concluziile lui reflectă răspunsurile a 2886 de bărbaţi homosexuali din Melbourne la un chestionar întocmit de sociologi şi asistenţi sociali. Scopul lui a fost să determine practicile sexuale ale homosexualilor din Melbourne, folosirea drogurilor şi incidenţa infecţiilor cu boli venerice, în special SIDA. Sondajul de opinie a fost efectuat între 2012 şi 2016. Datele obţinute alarmează. Conform lor, 95% dintre respondenţi erau trataţi pentru infecţie cu SIDA. Majoritatea acestor bărbaţi sunt de origine anglo-saxonă, bine educaţi, cu locuri de muncă bune. 91% dintre ei s-au identificat ca fiind homosexuali şi 5% bisexuali. 72% dintre ei au fost născuţi în Australia. Doar 30% dintre respondenţi au declarat că au un singur partener sexual (adică sunt monogami), 23% au declarat că îşi schimbă partenerii sexuali ocazional, şi 31% că întreţin relaţii sexuale cu mai mulţi parteneri simultan. Homosexualii mărturisesc că îşi găsesc partenerii prin internet, baruri homosexuale, călătorii în străinătate, saune, ori prin text telefonic.

Consumul de droguri e şi el un aspect major al stilului de viaţă homosexual. Conform statisticilor, 32% dintre cei 2886 de respondenţi au declarat că folosesc marijuana, 21% ecstasy, 20% viagra, 18% cocaină, 11% amfetamine şi 10% metamfetamine de cristal. Consumul de droguri e mai mare la bărbaţii infectaţi cu SIDA. Consumul excesiv de alcool a fost un alt aspect al studiului, 36% dintre respondenţi dezvăluind că beau alcool de cel puţin 4 ori pe săptămână.

Situaţia e la fel de serioasă şi precară şi în Statele Unite unde, pe 25 aprilie, Centrele pentru Controlul Bolilor din SUA au emis raportul pe 2016. [Raportul îl aflaţi aici: www.cdc.gov/hiv/group/msm/index.html.] Populaţia neheterosexuală masculină a SUA e pusă la 2% din populaţie, dar ei constituie 55% dintre toate persoanele infectate cu SIDA în Statele Unite. Procentul persoanelor infectate creşte cam cu 1% în fiecare an, Raportul CDC afirmând că, dacă tendinţele actuale persistă, 1 din 6 bărbaţi homosexuali americani vor fi infectaţi cu SIDA pe parcursul vieţii lor, adică 17%. La bărbaţii de culoare şansa de infecţie cu SIDA va fi de 50%, iar la bărbaţii de origine hispanică de 25%. Cea mai redusă rată a infecţiilor e la bărbaţii albi, cu un procent de 9%.

83% din numărul total de persoane nou infectate cu SIDA anual în SUA sunt bărbaţi homosexuali. Procentul e mai ridicat la tinerii între 13 şi 24 de ani, 92% dintre noile infecţii cu SIDA fiind la adolescenţi şi tineri din această categorie de vârstă. Tragedia aceasta nu poate fi exagerată – e o mare pierdere să fii infectat cu SIDA la o vârstă atât de tânără, moartea prematură fiind aproape garantată pentru fiecare din ei. În total, aproape 700000 de bărbaţi sunt infectaţi cu SIDA în Statele Unite. În plus, Raportul CDC menţionează că în jur de 15% dintre homosexualii infectaţi cu SIDA nu ştiu efectiv că sunt infectaţi.

Violenţa

Adam M. Messinger e autorul recentei cărţi LGBTQ Intimate Partner Violence – Lessons for Policy, Practice and Research (Violenţa domestică la persoanele LGBTQ). Cartea pare a fi prima de acest gen, cel puţin evaluată după anvergura ei. Messinger zice că a studiat mii de baze de date, articole din reviste de specialitate şi interviuri, şi a formulat câteva impresii majore privind violenţa domestică la cuplurile homosexuale. Cartea lui caută, în cuvintele autorului, să spulbere câteva mituri privind viaţa cuplurilor homosexuale. Discutăm trei dintre ele.

Primul mit e că violenţa între homosexuali e rară. Messinger dezagreează. Homosexualii se plâng mai puţin de violenţă în viaţa de cuplu decât heterosexualii pentru că vor să pună o faţadă a fericirii şi împlinirii personale în relaţiile lor cu societatea civilă. Mitul că violenţa la homosexuali e rară a fost spulberat de studiile de specialitate, adaugă Messinger. (The myth that LGBTQ IPV is rare has been largely debunked by reaserch.) (Pagina 5) Între homosexuali, adaugă Messinger, riscul violenţei is quite high, adică „ridicat”. Studiile de specialitate reflectă că „minorităţile sexuale şi cei care trăiesc în relaţii homosexuale beneficiază de un risc mai ridicat de a suferi violenţă domestică ori abuz sexual ori psihic”, în comparaţie cu persoanele heterosexuale ori persoanele care trăiesc cu persoane de sex opus. Messinger menţionează, bazat pe studii făcute în America, că o treime dintre bărbaţii homosexuali sunt abuzaţi fizic de partenerii lor, şi 50% dintre femeile lesbiene de partenerele lor. Violenţa între homosexuali are de a face şi cu modul specific prin care ei se raportează unii la alţii. De exemplu, bărbaţii mai masculini abuzează sexual şi fizic bărbaţii feminini, iar lesbienele masculine pe lesbienele mai feminine. Bărbaţii feminizaţi, în special cei transgender, sunt priviţi cu dispreţ de către partenerii lor.

Al doilea mit discutat în cartea lui Messinger e că violenţa domestică la homosexuali e mai puţin severă. (Pagina 8) Studiile lui Messinger spulberă şi acest mit. Messinger dovedeşte că this stereotype of LGBTQ IPV being less severe has indeed been proven by research to be a myth rather than reality (acest stereotip că violenţa la persoanele LGBTQ e mai puţin severă a fost dovedit ca fiind un mit, nu o realitate). (Pagina 9) Violenţa şi metodele violente între homosexuali sunt mai vătămătoare şi mai diverse decât la cuplurile heterosexuale. Simptomele violenţei şi consecinţele lor sunt şi ele mai grave. Şantajul, dispreţul, violenţa fizică se manifestă mai des la homosexuali decât la heterosexuali. Un studiu canadian din 2013, menţionat de Messinger, arată că homosexualii sunt expuşi violenţei fizice domestice de 2 ori mai mult ca persoanele heterosexuale, au o şansă de 50% mai mare să fie abuzaţi de alţi homosexuali în public decât persoanele heterosexuale, iar persoanele transgender au o şansă de 4 ori mai mare să fie abuzate verbal de partenerii lor decât persoanele heterosexuale. Studiile discutate în cartea lui Messinger sunt bine documentate pentru că acestea, la rândul lor, sunt bazate pe date obtinute de la poliţie şi autorităţi. Iar o mulţime din aceste detalii privind viaţa de „familie” a homosexualilor parvin din procesele de divorţ ale homosexualilor „căsătoriţi” în ţările occidentale care au legalizat căsătoriile unisex.

Al treilea mit pe care îl discută Messinger e că societatea ar fi responsabilă pentru violenţa homosexualilor. Messinger simpatizează cu homosexualii, dar dovedeşte integritate intelectuală, lăsând studiile să vorbească de la sine. Agreează, până la un punct, că stigmatizarea homosexualilor ar putea fi responsabilă pentru violenţa domestică a homosexualilor. Dar pe lângă aceasta, zice el, violenţa domestică la homosexuali e o problemă socială care are cauze unice, o dinamică proprie şi consecinţe proprii. Important, cartea lui Messinger conchide, de asemenea, că homofobia şi transfobia sunt factori irelevanţi privind cauzele violenţei domestice la homosexuali. LGBTQ IPV is a social problem that also has unique causes, dynamics, and outcomes. For example, homophobia and transphobia [are] factors largely irrelevant to HC IPV. (Violenţa domestică la persoanele LGBTQ e o problemă socială care are cauze, un dinamism şi consecinţe unice. De exemplu, homofobia şi transfobia [sunt] factori în întregime irelevanţi când e vorba de violenţa între persoanele homosexuale.) (Pagina 11)

Primul capitol al cărţii lui Messenger e disponibil online. El descrie punctele majore ale cărţii şi, pe lângă cele trei mituri discutate de noi, discută multe altele. Capitolul poate fi citit aici: https://content.ucpress.edu/chapters/12951.intro.pdf.

Depresie

Depresia, singurătatea şi izolarea sunt caracteristici dominante la homosexuali. Comentatorii întreabă de ce, având în vedere că homosexualilor li s-a permis să se căsătorească? Un comentariu recent punea discuţia dintr-o perspectivă deosebit de relevantă, cu întrebarea Gay “marriage” is legal. So why aren’t gays happy? (Căsătoriile homosexuale sunt legale. De ce atunci homosexualii nu sunt fericiţi?) [Comentariul: www.lifesitenews.com/opinion/the-silent-suffering-of-gay-men-an-unspoken-epidemic] Comentariul examinează mai multe perspective privind viaţa homosexualilor făcute de Michael Hobbs, el însuşi homosexual, şi de alţi comentatori pro-homosexuali care scriu pentru influenta publicaţie americană online Huffington Post. Conform lor, homosexualii americani sunt tot mai deprimaţi. „Bărbaţii homosexuali de orice vârstă, scrie Hobbs, se sinucid la un ritm de 2 până la 10 ori mai mare ca bărbaţii heterosexuali.” Şi tot el adaugă că vieţile homosexualilor nu pot fi descrise atlfel decât ca fiind mizerabile şi ruinate. Incidenţa bolilor cardiovasculare la homosexuali e mult mai ridicată ca la bărbaţii heterosexuali, la fel incidenţa cancerului, a alergiilor, a celor care suferă de astm, consumul de droguri, infecţii şi alte boli. Homosexualii au mai puţini prieteni, îşi trăiesc viaţa izolaţi în „ghetourile homosexuale” (gay neighbourhoods) şi sunt mult mai dispreţuitori unii faţă de alţii ca heterosexualii. Un tânăr homosexual remarcă că se simte ca „o bucată de carne”. Mulţi cad în depresie de la o vârstă tânără şi rămân aşa. Sunt descurajaţi, trăiesc fără speranţă şi se gândesc că viaţa nu are niciun rost pentru ei. Comentariul atenţionează că situaţia precară a sănătăţii şi izolarea homosexualilor sunt la fel de acute şi în ţările care au legalizat căsătoriile homosexuale. Date statistice provenite din Suedia ori Olanda indică că homosexualii sunt de 3 ori mai susceptibili ca heterosexualii să sufere de depresie şi au şanse de până la 10 ori mai mari să se sinucidă decât heterosexualii.

Concluzii

Oamenii de bună credinţă întreabă, din perspectiva acestor date statistice împotriva cărora nimeni nu poate argumenta – şi care se repetă de la an la an cu fiecare studiu nou – la ce foloseşte elevarea homosexualităţii şi a stilului de viaţă homosexual la rang de drepturi ale omului? De ce să li se acorde dreptul să adopte copii persoanelor care trăiesc astfel de vieţi? Pentru ca şi copiii să îmbrăţişeze aceleaşi moduri de comportament social şi sexual? Ori să se „căsătorească”? Consecinţele acestor comportamente asupra copiilor sunt deosebit de vătămătoare. Mintea şi sufletul copiilor sunt intoxicate, iar sexualitatea lor deformată. Stilul de viaţă homosexual nu e natural. Nu e nici normal, nici natural pentru fiinţele umane să trăiască în depresie, izolate, abuzând de droguri şi alcool, trăind o viaţă de violenţă domestică de la an la an. Asta nu înseamnă că persoanele nehomosexuale nu se implică în astfel de comportamente. Dar incidenţa acestor comportamente toxice la homosexuali e cu mult mai ridicată, atât de mare de fapt, încât sociologii şi comentatorii se întreabă, de bună credinţă, dacă nu cumva există ceva specific vieţii homosexualilor şi homosexualităţii, care cauzează aceste manifestări în vieţile lor. În alte cuvinte, poate homosexualitatea în sine să fie cauza comportamentelor lor riscante? Cert e că, de la an la an, studiile care tind să dea răspuns afirmativ acestei ipoteze sunt tot mai numeroase şi se va ajunge inevitabil la un punct când cauzalitatea nu va mai putea fi negată.

Pe 20 mai nu e nimic de celebrat la Bucureşti. Pe 16 şi 17 mai, Parlamentul European a dedicat două zile de discuţii şi programe pentru combaterea „homofobiei, a transfobiei şi a bifobiei”. [Detalii: https://agendaeurope.files.wordpress.com/2017/05/idahot_2017.pdf]

Programul acesta de îndoctrinare e îndreptat împotriva oamenilor de bună credinţă, care încă au curajul să menţioneze deficienţele din viaţa de cuplu a homosexualilor. E un program greşit. Nu ne amintim ca Parlamentul European să fi organizat vreodată evenimente ori conferinţe speciale care să atragă atenţia asupra lucrurilor discutate de noi astăzi. Tăcerea aceasta nu le face homosexualilor nicio favoare. Nici nouă, şi nici întregii societăţi europene. Ne îndoim, de fapt, că Parlamentul European o va face, deoarece el pare a fi complet izolat de realitate şi de noi, cetăţenii responsabili ai Uniunii.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

[email protected]

[Copyright © 2017 Alianţa Familiilor din România. Publicat cu permisiune. Alianţa Familiilor din România (AFR) este o organizaţie a societăţii civile, o asociaţie de advocacy, colaborând şi interacţionând cu factorii de decizie de la nivel naţional şi european pentru promovarea unor legi care să protejeze familia, căsătoria şi viaţa. Prin materialele pe care le distribuie transmite o viziune pozitivă asupra căsătoriei şi familiei. Organizaţia poate fi contactată la adresa: Alianţa Familiilor din România, strada Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti, cod 041107, e-mail: [email protected], site: www.alianta-familiilor.ro. Adresa de contact pentru Statele Unite este: Peter Costea, Three Riverway, Suite 1800, Houston, Texas 77056, USA, telefon 7133374304, fax 7136595302, e-mail: [email protected].]

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 616
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni