Acasă, la Resurse Creștine
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Anotimpuri  |  Tematica: Misiune
Resursa adaugata de sanda_tulics in 03/06/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Acasă, la Resurse Creștine

   Numeri 6-24: Dumnezeu să te binecuvinteze și să te păzească.

   Acasă, la Resurse Creștine...

Este cel mai dulce cuvânt și stare sufletească  rostită dar și trăită.

Este bucuria și emoția pozitivă  după care tânjești chiar dacă, ai călătorit în bine, sau mai puțin bine, și ți-ai  umplut cămara sufletului cu locuri și imagini noi, cu persoane și personalități pe care nu te gândeai c-ai să le vezi și cunoști vreodată.

Este locul unde deschizi emoțional mesaje la întoarcere, cu gust de pâine care satură credința și o întărește sau, simți atacul vorbelor-viruși  ''scăpați din laboratorul sufletelor unora'' ce-ar fi vrut să nu te mai întorci aici... acasă, niciodată.

Resurse Creștine, este casa mea de ani buni, în care m-a așezat Stapânul să-L laud cu aroma peniței înmuiată în lacrimile și bucuriile  sufletești plămădite în cer.

Mi-a fost dor de tine, scumpă casă, martora bucuriilor mele pe care le împart cu sincerii tăi copii, aceia care m-au așteptat cu rugi îngrijorate şi nădejdea părtășiilor din cuvintele scrise.

Fii binecuvântată, Resurse Creștine - cea care mi-ai purtat pașii în televiziuni creștine, în biserici, și părtășii cerești!

Mulțumesc că mi-ai ținut în onoare tot ce Dumnezeu-Tatăl mi-a dăruit prin Duhul Lui!

Te-am luat cu mine peste tot, te-am înălțat în emisiuni  unde credincioșii se bucură, știind că exişti.

Scriu detașat un sincer 'Mulți și rodnici ani - ție, care saturi după nevoile sufletești  pe toți aceia ce-ți calcă sincer, pragul!

Fiti binevenita acasa, stimata sora intru Domnul. Dumnezeu sa fie cu Dvs. si sa va dea sanatate, pace, har, inspiratie. Intradevar, comunicarea si comuniunea creata pe cale virtuala pe acest binecuvantat site crestin, Resurse crestine, sunt de neinlocuit pentru acele suflete care il cauta pe Domnul, si care astfel gasesc aici in cuvintele, muzica, imaginile, create de frati mediul in care pot creste si inflori spiritual. Marturia Dvs. este sincera si clara: "Resurse Creștine-este casa mea de ani buni, în care m-a așezat Stapânul să-L laud cu aroma peniței înmuiată în lacrimile și bucuriile sufletești plămădite în cer . " Bine ati venit!
Adăugat în 04/06/2017 de marin2016
Mulțumesc mult stimat frate în Christos -Domnul, Mihalache Marin !
Adăugat în 04/06/2017 de sanda_tulics
Bine aţi revenit, v-am simţit lipsa deşi ştiu caci inima v-a fost permanent legată de această Casă unde se strâng şi se adăpostesc cele mai gustoase merinde ale dragostei şi ale părtăşiei sfinte. Aştept ca mulţi alţii să ne împărtăşiţi din frumoasele experienţe, despre locuri, oameni, despre cum aţi regăsit ţara, oraşul, fraţii şi surorile de credinţă. Aştept de asemeni să ne zidim prin versurile primite ca şi o mană cerească, prin bucuriile ce izvorăsc din dragostea sinceră a inimii. Har şi pace de la Domnul îndurărilor şi putere de a lucra mai departe pentru gloria Sa!
Adăugat în 05/06/2017 de floridinmaracineni
Mulțumesc iubită soră în Domnul-Florica Ficard!
Da, mi-e plină ''desaga'' de noutăți de părtașii și chiar și de lacrimi( A trecut la Domnul ,fratele pastor-Ionel Popa din Heria-Alba,)cel care mi-a pus pașii real pe calea credinței .
Sper să avem prilejul ca tot ce-am adunat să le depănăm împreună.
Fii binecuvântată,mulțumesc pentru primirea călduroasă.
Adăugat în 05/06/2017 de sanda_tulics
Multumesc urării dumneavoastra de bine, stimat domn Mihalache Marin ! Har și ungere divina va doresc!
Adăugat în 07/10/2017 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1146
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni