Ridică-ţi ochii şi-ai să-L vezi pe EL
Autor: Estela C. Manea  |  Album: Vocea din timpul nopţii -1-  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ESTELLA in 26/04/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
    Femeile ziceau una către alta: Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului? Și când și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. (Marcu 16:3-4)       O învăţătură extrem de importantă am luat din aceste versete şi vreau s-o împărtăşesc şi altora. Câtă vreme umblăm pe pământul acesta cu privirea în jos şi căutăm răspunsuri şi soluţii la semenii noştri suntem incapabili să vedem că Dumnezeu a rezolvat deja problema care stă în faţa noastră şi că a prăvălit deja piatra aceea uriaşă din calea noastră. Umblarea cu ochii aţintiţi spre El presupune credinţă şi abandonare totală în Mâna Lui ori câtă vreme vom umbla cu privirea în jos nu vom avea parte de altceva decât de îngrijorare, deznădejde, frământare şi constatarea repetată a neputinţei umane. Doar atunci când ne vom ridica privirea vom fi capabili să vedem puterea lui Dumnezeu sfărmând munţii din viaţa noastră şi culcând la pământ Goliaţii dinaintea noastră.
    Dumnezeu rezolvase deja problema femeilor care se întrebau între ele cine le va prăvăli piatra de la uşa mormântului, dar ele n-au putut vedea lucrarea Atotputernicului pentru că mergeau cu privirea în jos. Abia când şi-au ridicat ochii văzuseră că Iehova se implicase deja în problema lor şi că aceasta fusese deja rezolvată. Ba chiar mai mult, locul pietrei care stătea în calea lor îl luase acum Domnul Isus şi le aştepta, ne relatează în altă parte Biblia.
    El este acelaşi şi-atunci şi azi şi-n veci şi are aceeaşi putere nemărginită. Nu există nimeni şi nimic să-I poată sta împotrivă, nu există problemă care să depăşească puterea Lui şi întotdeauna munţii şi pietroaiele se prăvălesc înaintea Lui şi slava Lui străluceşte triumfătoare deasupra lor.
    Ridică-ţi ochii şi ai să-L vezi pe El.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1137
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni