Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta?

Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la reclame care ne spun că nu suntem suficienți, până la propriile noastre greșeli și eșecuri, care ne apasă sufletul. Într-un astfel de context, poate fi ușor să uităm că Dumnezeu este „Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri”.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri.”
(2 Corinteni 1:3)

Totuși, de ce ne este atât de ușor să descurajăm? Pentru că, așa cum spune Biblia, stricăciunea de pe buze arată o inimă stricată. Pentru că egoismul ne face să ne vedem doar pe noi și să uităm de ceilalți. Și, fără să ne dăm seama, cuvintele noastre pot deveni o povară grea pentru cei dragi – în loc să fie o alinare.

Descurajarea rănește. Nu schimbă omul, ci doar îl strivește. Și este contagioasă – dacă tu ești critic, și partenerul tău va învăța să răspundă la fel. În loc să vindeci, agravezi. În loc să scoți ceea ce e bun, întărești ceea ce e rău.

Dar există o altă cale. O cale mai bună. O cale a harului.

Începe să încurajezi. Apreciază. Complimentează. Fii înțelegător. Spune adevărul cu dragoste. Întâmpină cu blândețe. Sărbătorește reușitele celorlalți. Roagă-te pentru ei și spune-le ce admiri la ei. Schimbarea începe cu tine.

Cuvintele tale pot crea o atmosferă de maturizare, de creștere, de iubire. Poți da un exemplu bun copiilor tăi. Poți aduce lumină într-o casă apăsată.

Efeseni 4:29 ne amintește că vorbirea noastră trebuie să fie ziditoare, potrivită cu nevoia, plină de har și de adevăr.

Așadar, alege să încurajezi. Cuvântul tău poate fi mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru inima cuiva drag.