Un rău între oameni
Autor: Samanta Buna  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lilyloredana in 09/09/2012
    12345678910 0/10 X

 

Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.
Eclesiastul 6.1

În Aragon (regiune de nord a Spaniei) trăia cu mulţi ani în urmă un rege cu frica lui Dumnezeu. Regele observă, spre marea lui mâhnire, că fiii nobililor de la curte nu mai mulţumesc lui Dumnezeu la masă. Pentru a le da o lecţie, regele chemă pe aceşti fii să prânzească într-o zi cu el. Aducându-se bucatele gustoase la masă, fiii nobililor procedară ca de obicei: se aruncară care mai de care asupra mâncărurilor alese, ca lăcustele asupra ogoarelor.

Deodată uşa camerei unde se aflau ei cu regele se deschise şi spre marea lor surprindere intră un om îmbrăcat în haine murdare. Omul se puse la masă între ei şi fără să zică ceva începu să mănânce cu multă lăcomie. Fiii nobililor se opriră din mâncare şi priveau spre rege aşteptând ca omul neinvitat să fie dat afară. Regele însă nu spunea nimic, văzându-şi mai departe de mâncare. Cerşetorul mâncă bine de prin toate farfuriile din jurul său, bău ce găsi prin pahare, apoi se şterse la gură cu mâneca hainei şi fără să zică o vorbă părăsi camera trântind uşa după sine.

Toţi fiii nobililor nu ştiau ce să mai zică. Cu toţii priveau spre rege, aşteptând vreo explicaţie, care întârzia să vină.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 698
Opțiuni