Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Este "lauda si inchinarea" suficienta?!
Autor: Semida  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 30ianuarie in 18/10/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Este "lauda si inchinarea" suficienta?!

4. "Israele! Iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului.

5. Cand a vazut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar inaintea lui, si a strigat: "Maine va fi o sarbatoare in cinstea Domnului!"

6. A doua zi, s-au sculat dis de dimineata, si au adus arderi de tot si jertfe de multumire. Poporul a sezut de a mancat si a baut; apoi s-au sculat sa joace....

8. ...s-au inchinat pana la pamant inaintea lui, i-au adus jertfe, si au zis: "Israele! Iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!"

17. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigate, si a zis lui Moise:"In tabara este un strigat de razboi!"

18. Moise a raspuns: "Strigatul acesta nu-i nici strigat de biruitori, nici strigat de biruiti; ce aud eu este glasul unor oameni care canta!" (Exod 32: 4b,5,6,17,18)

 Ce exemplu de inchinatori avem in acest pasaj! Ce popor extraordinar! 

Ei nu s-au increzut in fortele proprii ci au recunoscut ca doar prin ajutorul divin au reusit sa iasa din captivitate. Ba mai mult, il aveau ca lider de inchinare chiar pe preotul Aaron! Cat efort si sacrificiu din partea lor: s-au sculat dis de dimineata ca sa aduca jertfe, jertfe care i-a costat mult, deoarece in pustie hrana este masurata. Au renuntat la aurul si argintul lor pentru a construi locul si imaginea inchinarii lor - vitelul. Ei doar si-au costruit o imagine, ceva vizual ce sa ii ajute emotional, care sa ii ajute sa se inchine si sa constientizeze mai bine prezenta divinitatii. Au raspuns doar la un imbold adanc inradacinat in fiecare de a vedea si a avea o imagine ce sa-i conduca in inchinare. Vitelul era doar o treapta inspre divinitate. Vitelul era doar un pod vizibil peste podul invizibil al credintei ce duce spre divinitate. Numai un suport al emotionalului. Doar avem nevoie de lucruri exterioare cum ar fi muzica si dansul pentru a ne inspira inchinarea, nu doar de Dumnezeu...

Mai mult, ei nu se inchinau numai cand aveau nevoie de ajutor aducand doar jertfe de cerere (cum facem de multe ori chiar noi) ci au adus jertfe de multumire, de recunostinta, ne uitand sa multumeasca pentru ce au primit. Ce mare le-a fost veselia si recunostinta incat aproape ca ii putem asemana cu David in modul de a-si exprima inchinarea: s-au sculat si au jucat. Si David a jucat inaintea Domnului de bucurie. Dar oare scopul si atitudinea lui au fost aceleasi?! Aceleasi cu cele ce le-am gasit intr-o carte crestina bine cunoscuta, ce vrea sa ne ghideze in lauda si inchinarea noastra? In ea gasim urmatoarele invataturi despre dans:

"(Dansul)Ar trebui sa fie considerat o slujire; cerinta pentru membrii trupei sa fie ca ei sa aiba o abilitate speciala de a inspira inchinarea in ceilalti, prin miscari gratioase ale corpului."

"Valoarea dansului consta in libertatea fizica pe care o cere. Ne pretinde sa ne punem inhibitiile deoparte si sa ne "angajam" in dans cu toata fiinta."

"Trebuie sa initiem o eliberare fizica, daca vrem sa experimentam apoi o eliberare spirituala. Scopul este eliberarea din duhul nostru, dar uneori acest lucru nu se va infaptui pana nu ne vom antrena trupul; de aici vedem valoarea ridicarii mainilor, ingenuncherii, dansului etc."

Pe poporul Israel, imaginea vitelului i-a condus intr-o inchinare pana la pamant, aratand smerenie (vs. 8). Cata ravna eveau ei in inchinare! Cred ca ne-ar intrece pe multi dintre noi in energia depusa. Nu mai aveau nici o inhibitie emotionala ci scoteau strigate ce puteau fi auzite de departe de pe munte. Cantau cu atata ravna incat cantecul lor vuia pana la Iosua si Moise care de altfel ce faceau ei singuri, de ce nu erau si ei prezenti la aceasta "lauda si inchinare" in cinstea divinitatii ce i-a protejat si ajutat intr-un mod atat de miraculos?!

Acesti oameni credeau ca au o inchinare autentica si s-au daruit trup si suflet in ea. Toti faceau asta, pana si preotul care a urcat sus pe munte cu Moise si a stat inaintea Lui Dumnezeu. Ce sa fie gresit atunci? Important este ca si-au recunoscut dependenta fata de divinitate, ca au zidit un altar (cum de altfel le poruncise Dumnezeu, Exod 20:24), ca au adus jertfe dis de dimineata, ca au tinut o sarbatoare in cinstea Domnului, ca nu a fost o inchinare fortata si rece de vreme ce s-au ridicat si au jucat de veselie, ca s-au inchinat pana la pamant, poate au ridicat si mainile, poate au batut din palme si au cantat cu pasiune.

Poate daca am fi fost prezenti la aceasta scena, ne-am intreba ce e in neregula cu noi daca ii judecam pe acesti oameni atat de spirituali si insufletiti. Aproape nici nu am fi observat vitelul devreme ce pe buzele lor era numele "dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului" si nu cel al vitelului. Ei nu au zis ca se inchina vitelului sau lui Baal ci "dumnezeului tau, care te-a scos din tara Egiptului" iar idolul era doar un aranjament, un lucru exterior util pentru a ajuta inchinarea. Idolul le arata directia in care sa se plece in inchinare. Inainte il aveau pe Moise care ii facea sa-si indrepte privirea inspre Dumnezeu, acum Moise nu mai aparea asa ca au crezut ca este acelasi lucru daca isi construiesc un obiect al inchinarii care de asemenea sa le indrepte inima inspre inchinare. Diferenta era ca Moise le conducea privirea si inchinarea inspre un Dumnezeu Sfant si Drept care avea cerinte de la ei si in prezenta caruia au simtit frica (Ex. 20:18-20), pe cand vitelul le arata un dumnezeu bun, plin de indurare ce i-a eliberat de sub robie dar asupra caruia ei detineau controlul. Prezenta vitelului nu le producea aceeasi stare de smerire si teama sfanta ce le-a produs vocea Lui Dumnezeu din mijlocul muntelui ce fumega si pe care nu au mai putut-o asculta, ci stiau ca vitelul e facut de mainile lor, din aurul lor si prin efortul lor.

Poate daca acest pasaj al Vechiului Testament ar fi relatat doar sirul intamplarilor fara a prezenta in paralel si parerea Lui Dumnezeu vizavi de aceasta, poate am fi tras concluzii gresite. Dar relatarea Bilica ne arata foarte clar indignarea Lui Dumnezeu si a omului Sau Moise la vederea poporului in sarbatare. Ce a fost gresit oare devreme ce ei se inchinau?!

Nu au fost actele de inchinare si jertfele de multumire suficiente?!

Cred ca cea mai mare inventie a lui Satan este sa ii faca pe oameni sa ii se inchine lui crezand ca se inchina Lui Dumnezeu.

Intr-o carte bine cunoscuta cu titlul: "Redescoprirea inchinarii,Ghid practic pentru lauda si inchinare", scrie: "E adevarat, sunt momente in care pocainta este foarte potrivita in inchinare, dar acestea sunt exceptii si nu reguli." 

Pocainta este o exceptie si nu o regula?!

Cred ca asa a gandit si poporul Israel atunci cand a hotarat sa renunte la adevarata inchinare ce presupunea frica si pocainta si au ales o inchinare a veseliei si petrecerii ce nu le stanjenea deloc pacatul launtric.

Cuvantul original de "inchinare" presupune a recunoaste si a acorda dreptul de conducator si stapan altcuiva decat stapanului – EU. La acest fel de inchinare a renuntat poporul Israel cand si-au construit vitelul, crezand ca atmosfera de inchinare e suficienta.

Ceea ce este trist este ca si noi putem sa facem acelasi lucru chiar si fara sa construim un vitel. Pastram atmosfera de inchinare si ne bucuram de ea pe cand Eul nostru nici gand sa vrem sa-l inchinam sau plecam - noi ramanem domnitori, noi sa ne simtim bine.

Ne inchinam pentru ca am mostenit imboldul inchinarii de la tatal nostru Adam doar ca cei care raman numai la acest imbold o vor face ca si el – fara ascultare sau ca si Cain. Dar inchinatorii adevarati, care isi trag inchinarea din noul Adam – Isus, ei vor sti ca adevarata inchinare inaintea Lui Dumnezeu presupune ASCULTARE si SUPUNERE chiar daca uneori aceasta nu e din cele mai placute sentimente, chiar daca pe moment am vrea sa se indeparteze acest pahar de la noi. Acei ce se inchina in duh si in adevar, isi pleaca poate genunchiul dar isi pleaca mai intai inima si Eul cedand autoritatea suprema Stapanului lor, Dumnezeu. In duhul lor urmatoarele cuvinte sunt adevarate: "Nu voia mea ci voia Ta sa se faca, pentru ca Tu esti Domnul si Stapanul meu!"

Vitelul ar fi trebuit sa fie jertfit pe altar nu sa ii duca pe oameni in inchinare. La fel sa fie si cantarile noastre! Daca o cantare ne duce in inchinare si nu cunoasterea Lui Dumnezeu cred ca suntem pe un teren periculos. Cantarea sa fie o expresie a inchinarii nu ceea ce ne conduce in inchinare.

Cea mai extraordinara definitie a inchinarii am gasit-o in viata unui om ce a trait aceasta - A. W. Tozer:

(Inchinarea este)"Acel simt umilitor, dar incantator de veneratie patrunsa de admiratie, si acel fior de uimire" Este incantator sa te inchini Lui Dumnezeu, dar de asemenea, este un lucru umilitor. Omul care nu a fost umilit in prezenta Lui Dumnezeu nu va fi niciodata un inchinator al Lui." ( INCHINAREA giuvaerul pierdut, A. W. Tozer, pag. 8)

Domnul sa va rasplateasca!
Rugaciunea facuta din sinceritate ,aduce acel fior sfant-rugati-va neâncetat!
Fiti fecioare inţelepte,sa aveţi untelemn in cadelă,
Domnul vine in curănd!Maranata!
Adăugat în 18/10/2011 de cost_ana
un mesaj deosebit despre inchinare si pocainta! fiti binecuvantata!
Adăugat în 29/10/2011 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1458
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 2
Opțiuni