Oameni schimbati
Autor: Petru Popovici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 23/01/2006
    12345678910 0/10 X
În timpul celui de al doilea război mondial, şapte aviatori americani, al căror avion a fost doborît în Oceanul Pacific, după două zile şi jumătate, au ajuns la o insulă deţinută de japonezi, ai cărei locuitori au fost vînători de capete. Un băştinaş, care era la ţărm, i-a dus la o ascunză­toare în tufişuri, apoi a fugit, în acea noapte, o procesiune de negri s-a apropiat de ascunzătoare. Aviatorii se aşteptau să fie omorîţi. Spre înmărmurirea lor, conducătorul a înaintat ţinînd în mîini o Biblie deschisă. Ei erau credin­cioşi. Timp de 48 de zile aceşti foşti vînători de capete le-au purtat de grijă. Şi deşi mai bine de 200 de băştinaşi au ştiut de ei, nici unul n-a spus o vorbă militarilor japonezi de pe insulă, într-o noapte, i-au scos din ascunză­toare, cu mare precauţie i-au pus pe o plută şi i-au scăpat. Unul din aviatori a scris familiei: "Puteţi să spuneţi lumii că acum sînt un devotat credincios, datorită acelui negru care ne-a adus Biblia".
Cuvîntul Sfînt care a schimbat viaţa vînătorilor de capete, a schimbat şi viaţa acelui aviator.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1385
  • Export PDF: 2
Opțiuni