Grija de copii
Autor: Petru Popovici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 22/01/2006
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Referințe

"Farul", revista tineretului baptist român din USA, în numărul din noiembrie 1980, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea şcolilor duminicale, arăta cum Robert Raikes, proprietarul unui ziar, în anul 1780, văzînd copiii, duminica pe stradă, cum se băteau şi umblau haimana, s-a gîndit că ar putea fi mult ajutaţi, în formarea caracterului lor, dacă ar fi adunaţi şi învăţaţi să cunoască Biblia. Pe vremea aceea, încă nu exista învăţămîntul public. Astfel, el a format o şcoală unde, fără plată, copiii puteau, cu ajutorul Bibliei, să înveţe să citească.
Prima clasă a avut loc într-o bucătărie. Copiii erau nedisciplinaţi, gălăgioşi şi unii căutau să fugă. Acestora le-a legat o buturugă grea la picior, ca să nu mai poată fugi. Dar cu vremea, copiii s-au deprins cu disciplina şi le-a plăcut la şcoală. Văzînd rezultatele frumoase, alte şi alte biserici au început lucrarea aceasta. După şase ani, în 1786, peste 200.000 de copii erau înrolaţi în şcolile duminicale, iar azi sînt milioane pe tot rotocolul pămîntului.
"Cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?" (vezi Zaharia 4.10).

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1861
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni