Melvin Trotter devenise atât de stăpânit de patima beţiei şi sălbăticit, încât, atunci când îi murise un copil şi nu avea bani nici de înmormântare, dar el dorea să bea, a smuls din picioarele copilului mort încălţămintea, a fugit la cârciumă, a pus-o pe masă şi a zis: "Daţi-mi să beau! Altfel mor! Daţi-mi să beau!" Totuşi, cârciumarul, a mai avut un pic de simţ uman. I-a dat un pahar de băutură, dar nu a primit pantofiorii, ci i-a zis: "Du-te şi pune-i în picioarele mortului!"
   A încercat în mai multe rânduri să fie dezalcoolizat, dar toate tratamentele medicale au fost zadarnice. El era prea robit de băutură. A luat hotărâre după hotărâre să nu mai bea. Dar, degeaba, căci a doua zi era mort de beat. Când nu mai era decât o epavă, cineva l-a îndemnat să se predea Domnului Isus Cristos. În dorinţa lui mare de a scăpa, căci se vedea nenorocit, el a îngenuncheat şi a cerut Domnului să aibă milă de el şi să-i schimbe viaţa.

   "O licărire de lumină de la Domnul mi-a fost de-ajuns, - zice el - niciodată din acea clipă n-am mai dorit băutura".