„Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.” (Marcu 16:20)
Evanghelia după Marcu se încheie astfel: „Ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.” Înțelegerea voinței lui Dumnezeu nu este o știință exactă, de aceea și cei maturi spiritual pot greși. Dar putem conta pe acest adevăr sigur: Dumnezeu va folosi Duhul Sfânt și Scriptura pentru a ne călăuzi. Pe măsură ce deschizi Cuvântul Său și îți deschizi inima, Dumnezeu îți va vorbi. Apoi trebuie să acționezi în consecință. Modalitatea prin care poți obține un impuls spiritual este prin rugăciune, și apoi prin luarea unei decizii… Și cu cât decizia este mai grea, cu atât mai mult avânt poate produce! Principalul motiv pentru care cei mai mulți dintre noi nu observăm că Dumnezeu Se mișcă este pentru că noi nu ne mișcăm. Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu mișcându-Se, trebuie să faci o mișcare! Aproape de sfârșitul misiunii sale, maica Tereza era întrebată frecvent de admiratorii săi cum ar putea ei să determine o schimbare în viața lor, așa cum s-a produs într-a ei… Iar ea răspundea invariabil prin aceste cuvinte: „Găsiți-vă Calcutta proprie!” (apropo de locul în care maica Tereza și-a desfăsurat o bună parte a lucrării sale!) Asta nu înseamnă că voia lui Dumnezeu pentru tine este neapărat să fii misionar într-o țară străină, deși s-ar putea… Probabilitatea cea mai mare este însă ca Dumnezeu să te cheme să acționezi acolo unde trăiești și lucrezi. Înainte ca Dumnezeu să-ți ceară să faci lucruri mai mari, El îți va cere să folosești ce ai, ca să faci ce poți acolo unde ești! Așadar, întreabă-te: ce lucruri mici trebuie să faci acum, ca să fii pregătit pentru lucrurile mari pe care Dumnezeu le dorește mai târziu?!