CUM SĂ-ȚI REFACI CĂSNICIA (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 30/06/2025
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Bărbaţilor… dați cinste femeii… ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” (1 Petru 3:7)

     Amy Grant, cântăreața americană de muzică gospel, a spus: „Cu cât investești mai mult într-o căsnicie, cu atât devine mai valoroasă.” Faptul că ceva este spus nu înseamnă neapărat că este și auzit. Cel puțin, nu în felul în care crezi tu! Apostolul Petru folosește cuvintele „înțelepciune” și „respect” (vezi 1 Petru 3:7) – ambele sunt esențiale pentru arta de a asculta… care este esențială la rândul ei pentru a avea o căsnicie bună. Dacă nu ești dispus să iei în considerare ceea ce spune soțul tău și să-i respecți gândurile și sentimentele, te îndrepți spre necaz. Motivul pentru care multe cupluri ajung în punctul de a-și pune problema divorțului este că, în loc să aibă conversații, interacțiunile lor se dezintegrează în predici și monologuri. Consilierea te poate ajuta să înveți cum se exprimă cealaltă persoană. Atunci când ești concentrat pe „a avea dreptate” și „a obține un avantaj/ascendent”, nu mai există loc pentru soluții! Cheia este să încerci să asculți cu inima deschisă, și nu cu mintea închisă; să înveți să fii vulnerabil și blând pentru a ajunge la locul înțelegerii, unde poate avea loc negocierea. Unele cupluri scriu scrisori pentru a-și exprima sentimentele, pe măsură ce navighează pe drumul de întoarcere către o comunicare mai bună și mai profundă. La fel cum un artist așteaptă lumina perfectă pentru a surprinde/reda un subiect pe pânză, soții și soțiile trebuie să învețe arta de a aștepta pentru a-și readuce relația pe drumul cel bun. Acest lucru necesită răbdare și dedicare – care nu sunt aproape niciodată ușoare, dar sunt foarte necesare! Momentul ales de Dumnezeu ne oferă o vindecare mai profundă decât orice am putea construi pe cont propriu. Dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nu vei lua în considerare divorțul, ci te vei strădui să faci totul pentru a împiedica acest lucru! Indiferent cât de rău ar putea sta lucrurile între voi, cu ajutorul lui Dumnezeu vă puteți reconstrui căsnicia! Așadar, dacă ai o căsnicie fericită, dă slavă lui Dumnezeu!… și spune o rugăciune pentru cei care au probleme!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 15
Opțiuni