„Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

     Închide ochii și încearcă să mergi fără să vezi… și îți vei face o idee despre ce înseamnă să umbli prin credință. Credință în ce? În caracterul neschimbător al lui Dumnezeu, în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu și în adevărul că El are întotdeauna în minte și-n inimă interesele tale. Când umbli cu Dumnezeu, informațiile îți sunt date atunci când trebuie să cunoști ceva. Dumnezeu stabilește cine trebuie să știe ce, și când… Iată un exemplu în acest sens: Biserica primară trebuia să decidă dacă Dumnezeu îi cheamă să accepte neamurile. După „multă vorbă”, ei au trimis acest mesaj: „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte apostolilor 15:28) Liderii Bisericii nu au spus „ni s-a părut potrivit (nouă)”, ci au cerut călăuzire… Când viitorul întregii rase umane era în joc, cel mai bun lucru pe care l-au putut face a fost să se încreadă în Dumnezeu, deși nu erau foarte convinși la început cu privire la mântuirea neamurilor. Cu toate acestea, liderii bisericii s-au simțit destul de confortabil să trimită acea scrisoare. Se pare că voia lui Dumnezeu era să nu li se spună exact care este voia Sa, cu privire la neamuri, sau cel puțin nu toate detaliile. Dumnezeu știa că ei vor crește mai mult dacă trebuie să se gândească, să discute și să decidă, și nu să aibă parte de o poruncă sau o predică. Evident, ei nu aveau nevoie de certitudine. Erau fericiți să se mulțumească cu o supunere sinceră. Când Pavel spune că „umblăm” prin credință, el se referă la cea mai lentă formă de transport cunoscută de om. El se referă, de asemenea, la un proces care are loc pas cu pas. Dumnezeu are „vedere prin satelit”; El vede întreaga călătorie de la început până la sfârșit și planifică fiecare pas. Și El spune: „Fă ce ți-am dat să faci și, după ce ai terminat, îți voi arăta ce vreau să faci în continuare”. Așadar, când nu ești sigur – încrede-te în Dumnezeu!