UNDE SE DUC RUGĂCIUNILE NOASTRE?
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 09/05/2025
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.” (Faptele Apostolilor 10:4)

     Te-ai întrebat vreodată unde se duc rugăciunile tale? Răspunsul de dorit este: „s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El și-a adus aminte de ele”. Să observăm că ele ajung „înaintea” Lui. Ele sunt în mâinile Lui și în mintea Lui. În acest pasaj, când Corneliu s-a rugat, Dumnezeu nu i-a schimbat doar circumstanțele, ci a schimbat istoria; pentru prima dată, neamurile au auzit Evanghelia și au devenit parte a Împărăției lui Dumnezeu. De cât timp se ruga Corneliu? Nu știm; Biblia îl numește „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 10:2). Rugăciunea nu era o linie telefonică directă pe care Corneliu o folosea doar când avea probleme, sau când apărea o dificultate așa de serioasă că el n-o putea rezolva. El „se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. Avea un mod de viață impregnat de rugăciune. Dumnezeu Își aduce aminte și de rugăciunile tale, așa cum și-a amintit de-ale lui Corneliu. Rugăciunea este ca și cum ai pune bani în contul tău bancar. S-ar putea să nu iei nici un ban din cont astăzi sau mâine, dar vor fi acolo când vei avea nevoie de ei. Nu te lăsa prins în ritualuri religioase! Te poți ruga oriunde, oricând, pentru orice, iar Dumnezeu îți va răspunde – dacă ești copilul Lui. David scria: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17). Când rămâi fără combustibil pe autostradă, nu poți da vina pe mașină! Ai fost ocupat cu alte lucruri și ai neglijat ce era important. Rugăciunea te face conștient de Dumnezeu, te ține conectat la Dumnezeu și te aduce în locul potrivit pentru a primi ceea ce ai nevoie de la Dumnezeu. Așadar, continuă să te rogi, pentru ca rugăciunile tale „să se suie înaintea lui Dumnezeu și El să-Și aducă aminte de ele”!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 33
Opțiuni