SĂRBĂTOREȘTE NAȘTEREA DOMNULUI! (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 26/12/2022
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Ziua aceasta este închinată Domnului…” (Neemia 8:9)

     Cuvântul holiday (tradus „sărbătoare”) vine dintr-un cuvânt din engleza veche care înseamnă „zi sfântă”. Deci, când Neemia a anunțat: „Ziua aceasta este închinată Domnului”, el a declarat o sărbătoare, o zi în care „au mâncat şi au băut… înaintea Domnului cu mare bucurie.” (vezi 1 Cronici 29:22) Astăzi, răsfățul exagerat și cumpărăturile excesive au devenit sinonimele Crăciunului, făcându-i pe mulți creștini să ezite să mai sărbătorească. Pastorul Jack Hayford afirma: „Deseori lucrul acesta vine de la cei care au intrat de curând în părtășia noastră și care au experimentat poate pentru prima oară minunea și plinătatea bucuriei și sărbătorii adevărate de Crăciun. Dar sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o sărbătoare „fericită” – este una închinată Celui Întrupat. Colindele, închinarea, dragostea, bucuria și dărnicia au un potențial plin de putere. Factorul decisiv este prezența Duhului Sfânt. Când El este prezent, accesoriile Crăciunului pot aduce bucurie, tărie, vindecare și restaurare. Când El este absent, colindele sună în gol. Urările, dorințele și zâmbetele stau la suprafață, asemenea sclipiciului lipit pe felicitări. Luminile și decorațiunile pot face ca inima să se simtă pustie mai mult ca niciodată. Dar acolo unde este Duhul Sfânt, există putere pentru a zdrobi obiceiuri, pentru a transforma inimi împietrite, pentru a alunga resentimente și pentru a ridica vieți din întuneric. La acest Crăciun, lasă prezența Duhului Sfânt să coboare peste tine și apoi fă pași înspre cea mai bună ocazie de a te bucura din plin de sărbătoare. Apropie-te de cei din jurul tău: încurajează, binecuvântează, dăruiește, întinde o mână, mergi în vizită, împărtășește și ridică inimi peste tot pe unde o poți face. Până la Anul Nou vei constata că sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an a fost minunată și plină de putere!” Vă doresc tuturor să puteți spune „Amin!” după aceste cuvinte…


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 155
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni