CUM SĂ ÎNVINGI NESIGURANȚA (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 29/08/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).

     Dacă sentimentul tău de bine vine dintr-o altă sursă decât Dumnezeu, probabil că te vei lupta mereu cu nesiguranța. De aceea apostolul Pavel a scris: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” Câtă vreme te încrezi în tine însuți sau în alții, te vei lupta cu incertitudinea și cu îndoiala de sine. Dar când începi să te încrezi în Dumnezeu – în ceea ce poate El să facă în tine, cu tine, prin tine și pentru tine – începi să ai o altă părere despre tine. Nesiguranța îți distruge stima de sine, făcându-te să te simți nepregătit și lipsit de merite. Și partea cea mai rea este că adesea lucrul acesta înseamnă că nu poți fi instruit, nu poți accepta critica onestă și astfel nu poți crește. Lucrul de care ai nevoie cel mai mult – un impuls bun – devine ultimul lucru pe care ești dispus să-l accepți pentru că îți este teamă ca lumea să nu afle că nu ești perfect. În consecință, ți se pare greu să faci față provocărilor și să profiți de ocaziile care îți ies în cale. În adâncul tău te simți incompetent, neacceptat, neaprobat și respins. Pe scurt: nesiguranța este ceva din lăuntrul tău! Având lucrul acesta în minte, uită-te în mod sincer la viața ta prezentă. Nu-ți fie teamă, nimeni nu te vede! Singura persoană care va beneficia de pe urma acestui fapt ești tu. Apoi, întoarce-te la Dumnezeu și spune: „Doamne, tot ceea ce am nevoie pentru a avea izbândă în viață – am în Tine!”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 276
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni