PORUNCA DE A IUBI
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 30/12/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu”. (Ioan 15:12)

     Dacă dragostea ar fi un sentiment care depinde de faptele sau reacțiile cuiva, sau o emoție asupra căreia nu ai niciun control, Domnul Isus nu ar fi spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” Asta înseamnă că dragostea este o alegere pe care o faci. Ea este susținută de voința ta. Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Și dacă El îți poruncește să faci ceva, tot El îți dă și harul să duci la îndeplinire. Timp de mii de ani (și în unele culturi orientale până în zilele noastre), părinții au aranjat căsătoriile copiilor lor. Multe mirese și mulți miri nu s-au văzut niciodată unii pe alții până în ziua nunții. O anumită domnișoară din India urma în acest sens să se căsătorită cu un bărbat pe care nu-l cunoștea. Într-o zi, a primit o scrisoare de la logodnicul ei, în scopul de a o cunoaște înainte de nuntă. Dar viitoarea mireasă i-a returnat scrisoarea nedeschisă, spunând că ea crede că dragostea trebuie să se dezvăluie după nuntă, nu înainte. „Când ne naștem, a scris ea, nu ne alegem mama, tata, frații și surorile și cu toate acestea, învățăm să trăim cu ei și să-i iubim. La fel este și cu soțul sau soția!” În societățile care susțin această perspectivă, divorțul este aproape inexistent. Acum, noi nu susținem căsătoriile aranjate, însă „dragostea romantică”, noțiune care este atât de răspândită astăzi, are prea puțin de-a face cu o căsnicie reușită. Străduindu-te să iubești pe cineva în mod necondiționat (așa cum te iubește Hristos!), vei experimenta bucurie și împlinire. Azi, gândește-te la asta!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 263
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni