CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 26/05/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 5:15)

     Domnul Isus S-a referit la Duhul Sfânt ca fiind „Mângâietorul.” Și când asculți de El, te va ajuta să faci față persoanelor dificile din viața ta, așa cum se cuvine. Apostolul Pavel scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4:30). Nu ofensa, nu inhiba și nu bloca lucrarea Duhului Sfânt din viața ta! Poate întrebi: „Dar cum fac eu lucrul acesta?” Pavel răspunde: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31). Este o listă cu lucruri destul de urâte! Mesajul lui Pavel este acesta: fie permiți ca reacțiile tale să fie guvernate de această listă cu lucruri urâte, fie ele vor fi stăpânite de Duhul Sfânt care locuiește în tine. Alegerea îți aparține! Biblia spune: „Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27). Când te răzbuni, la mânie, îi dai prilej diavolului să intre în viața ta – „un cap de pod” prin care te poate ataca și în alte domenii. Când se întâmplă lucrul acesta, nu numai că te confrunți cu suferința produsă de persoana dificilă din viața ta, ci și cu suferința suplimentară care vine în urma faptului că i-ai dat prilej diavolului. Așadar, ce trebuie să faci? Biblia spune: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Cu alte cuvinte, nu uita dragostea, răbdarea și bunătatea pe care le-a arătat Dumnezeu față de tine, și extinde-le spre ceilalți. Aceasta e o strategie care nu dă greș niciodată!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 291
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni