Rugăciuni în versuri
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 24/05/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

I. RUGĂCIUNEA UNEI FAMILII CE TRECE PRIN NECAZ

FII CU NOI!

Doamne, fii mereu cu noi! Nu lăsa, în încercare, să cârtim sub mari nevoi, părăsind a Ta cărare.

Umple-ne de pe acum                                                                                                                                                chiar cu Duhul Tău, Părinte, ca să nu cădem pe drum, ci să mergem înainte.

Suntem Doamne-atât de mici, slabi şi trecători, ştii bine. Vino, Tu, să ne ridici, din furtuna care vine.

Doar aşa vom birui                                                                                                                                                     chiar şi-a Iadului oştire, când cu noi, Isus, vei fi                                                                                                                                                prin nespusa Ta iubire!

Glasul Tău e-un imn ceresc, scut pentru săgeţi străine. Pentru cei ce Te iubesc                                                                                                                                               Tu cobori din zări senine. (din vol. I Pagini alese, pag. 36)

 

II. RUGĂCIUNI DE MULŢUMIRE

ÎŢI MULŢUMIM!

Îţi mulţumim că Tu ne-ai dat Cuvântul, să-Ţi povestim în rugăciuni fierbinţi, tot dorul, ce animă-n noi pământul! Dar nu putem, prin noi, să fim mai sfinţi.

De-aceea, Duhule, ce vii din slavă, văzând tot greul vieţii ce l-am dus, separă grâul nostru de-orice pleavă, să fim curaţi asemeni lui Isus.

Îţi mulţumim că Tu ne-ai dat vederea să-Ţi admirăm noianul de lucrări, prin care s-a îngemănat puterea, cu-nţelepciunea marii îndurări!

Îţi mulţumim deosebit pentru ureche, că înţelegem tot ce ne vorbeşti şi că pricepem gândul nepereche, de-a dobândi splendorile cereşti!

Îţi mulţumim acum că şi mirosul e darul Tău pentr-un parfum de crin, să învăţăm cum Tu iubeşti frumosul neprihănit, înălţător, divin!

Îţi mulţumim de gustul ce ne-arată tot ce e bun în viaţa ce-o trăim, ca fii ai Tăi spre inima-Ţi de Tată, spre Cer, spre Noul Sfânt Ierusalim!

Îţi mulţumim că dându-ne simţirea, Tu ne-ai legat de tot ce ai creat! Îţi mulţumim, Isus, pentru iubirea, cea care printr-o cruce ne-a salvat!

Îţi mulţumim în graiul cel fierbinte, ce-ntâi şi-ntâi în inimă stă scris, că ne-ai iubit şi ne-ai primit, Părinte, să fim şi noi cu Tine-n Paradis!

(din vol. I, Pagini alese, pagina 247)

 

MULŢUMIRE

De bucuria mântuirii, de dragostea primită-n dar, întreg prinosul mulţumirii Ţi-aducem, Doamne, pe altar!

Cu laude înflăcărate, cu stropi de soare în priviri, atâtea suflete curate Ţi-aduc noian de mulţumiri.

Îţi mulţumim, iubit Părinte, pentru sămânţa din ogor şi pentru soarele fierbinte şi pentru apa de izvor,

pentru plăcuta dimineaţă, pentru voioasa rândunea, pentru zăpadă, pentru gheaţă şi pentru licărul de stea,

pentru odihna înserării, pentru răcoarea de zăvoi, pentru belşugu-adânc al mării şi pentru turmele de oi,

pentru albastra boltă largă şi pentru holdele din văi, pentru copiii ce aleargă, râzând cu glas de zurgălăi,

pentru lumină şi-ntuneric, pentru grădinile cu flori, şi pentru sclipetul feeric al curcubeului din nori,

pentru luceferi, pentru lună, pentru toţi nourii în mers, şi pentru tot ce Te-ncunună în nesfârşitul Univers!

Îndrăgostiţi de zări albastre Îţi mulţumim, Părinte sfânt, că-ntre mulţimile de astre, Tu ai zidit acest Pământ.

Tu l-ai clădit cu-nţelepciune lipind atom lângă atom şi-apoi, ce veşnică minune! , ai plăsmuit întâiul om!

Când stelele pe cer se-avântă şi florile în lunci zâmbesc, iar păsările-n crânguri cântă cu viers de cântec îngeresc,

noi Te slăvim cu-nfiorare pentru atâtea îndurări, pentru divina Ta lucrare în mii şi mii de adunări,

pentru mesajul mântuirii vestit în lume de străbuni, pentru minunea înfrăţirii, pentru cântări şi rugăciuni,

pentru iubirea de pe cruce, pentru Cuvântul încercat ce-n psalmi de laudă ne-aduce lumini din cer şi har bogat,

pentru-nvierea glorioasă a Salvatorului iubit, şi pentru Patria frumoasă cu tot ce-n Cer ne-a pregătit,

pentru măreaţa revărsare a Duhului jubiliar, pentru atât potop de soare şi dragoste fără hotar,

pentru cuvântul revenirii şi-al Tău noian de răsplătiri, şi pentru Ziua întâlnirii cu-atâtea mii de împliniri!

*

Pentru senina fericire din veşnicul Ierusalim, pentru nespusa Ta iubire, Îţi mulţumim, Îţi mulţumim!

(din vol. I Pagini alese, pag. 249)

 

SPRE TINE

Spre Tine, Doamne, îmi înalţ privirea, când un alt an din viaţa mea s-a dus, şi Îţi aduc din suflet, mulţumirea, că braţul Tău, prin toate, m-a condus.

Spre Tine, Doamne, îmi înalţ cântarea şi rugăciunea inimii din piept, păstrându-mi zi şi noapte cugetarea nădejdii fericite ce-o aştept.

Spre Tine, Doamne, îmi arată drumul iubirea sfântă care m-a salvat şi razele de soare şi parfumul, din crinii ce în alb i-ai îmbrăcat.

Spre Tine, Doamne, mă înalţă gândul atâtor binefaceri ce-am primit, pe care-am vrut să le vestesc de-a rândul dar nici acum eu nu le-am isprăvit.

Spre Tine, Doamne, mă înalţă Duhul, pe aripa iubirii ce mi-o dai. Şi simt că-s mai uşor decât văzduhul, prin care zbor ca fluturii de mai.

Spre Tine, Doamne, port recunoştinţa şi dorul care arde în ascuns şi fapta şi suspinul şi credinţa şi culmile la care n-am ajuns.

Spre Tine, Doamne, îmi înalţ privirea la încheierea unui an întreg, ca să-Ţi aduc din suflet mulţumirea, de tot ce-i pământesc să mă dezleg.

(din vol. I, Pagini alese, pag. 261)

 

PRINOS

Îţi mulţumesc, Părinte bun, Că tot ce-am vrut aici să spun Nu-i doar cuvântul meu sărac Ci-i voia Ta din veac în veac!

Îţi mulţumesc, Părinte sfânt, Că Tu mi-ai pus în piept cuvânt Să fac din el nu aspru spin Ci pentru suflete alin!

Aş vrea să mă avânt mereu În ceasul luptei cel mai greu, Sub al credinţei Tale steag Ce-mi dă curaj şi-mi este drag.

Îţi mulţumesc, Părinte drept, Că-mi dai puteri mereu s-aştept Măreaţa întâlnirii zi Când Tu pe nori vei reveni!

Îţi mulţumesc, Părinte scump, Pentru toţi psalmii ce irump Din dragostea-Ţi fără hotar Ce străluceşte la Calvar!

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 184)

 

III. RUGĂCIUNI CA FORMĂ DE PROTEST ÎMPOTRIVA NEDREPTĂŢILOR

ÎNTREBARE

- "Mai este mult până la Tine?", te-ntreabă astăzi dorul meu. O, Doamne, Tu eşti Dumnezeu! Iar eu un bulgăr cu suspine.

O, iartă-mă, Te rog, Părinte, pentru lumeştile cărări, din care Te privesc în zări cu-acelaşi dor fără cuvinte!

Trecând prin lumea de păcate, eu dorul inimii Ţi-l spun, când vulturi negri mă răpun, cu-atâtea desnădejdi ciudate.

Da, vântul lumii cu putere, loveşte-n mersu-mi de pribeag. O, vino Tu cu-al păcii steag, să-mi dai un strop de mângâiere!

Văd azi mulţi arbori pe coline, cum ramuri grele li s-au frânt şi, vai, căzut-au la pământ, sub uraganele haine!

Cu dragostea-Ţi fără hotare mai dă-mi un fagur de cuvânt, prin el să fiu mai bun, mai sfânt, ducând spre oameni stropi de soare.

Chiar dacă m-a-ncercat furtuna, când mă crezusem părăsit, Tu-mi eşti al inimii iubit, Isuse bun, pe totdeauna.

Păstor şi Domn al vieţii mele, mă poartă către verzi păşuni, ca să-mi arăţi ce mari minuni, păstrezi în vremurile grele!

De-ar fi, în lume, să re-nvie credinţa dată mai demult, peste vacarme şi tumult, n-ar fi mai mare bogăţie.

Acelaşi eşti în orice vreme. Şi glasul Tău îmi spune blând: - "Veghează mult! Eu vin curând! Aşteaptă clipele supreme!"

(din vol. I, Pagini alese, pag. 325)

 

RUGA DE PE CRUCE

Psalmul 22

Doamne, Eu, Fiul durerii dintre toţi cel mai iubit, azi Te-ntreb printre suspine: - Pentru ce M-ai părăsit?

Pentru ce Mă laşi în lume singur, fără ajutor, şi Te depărtezi de Mine ca o aripă de nor?

Strig şi ziua, strig şi noaptea şi odihnă n-am nicicum. Totuşi Tu eşti sfânt în toate: şi-n trecut ca şi acum.

În Tine părinţii noştri se-ncredeau cu-adânc folos. Şi din grelele necazuri braţul Tău cel bun i-a scos.

Însă Eu nu-s decât vierme. Cu ocară Mă hrănesc. Cei ce poartă-n suflet ură râd şi Mă dispreţuiesc:

"El S-a încrezut în Domnul! Să-L salveze Cel Prea Sfânt dac-atâta Îl iubeşte, cum zisese plin de-avânt!"

Da, Tu M-ai trimis în lume şi Mi-ai pregătit un trup, ca s-aduc oricui lumină, lanţul celui rău să-l rup.

Tu-Mi eşti Turn. Tu-Mi eşti Cetate, cel mai sigur adăpost. Nicio clipă fără Tine, Doamne, nicăieri n-am fost!

Nu pleca, deci, de la Mine în al morţii negru ceas! Toţi ai Mei se depărtează, numai Tu Mi-ai mai rămas.

Nişte tauri Mă-nconjoară. M-au străpuns atât de greu. Iată-i cum răcnesc de tare şi M-ameninţă mereu.

Sunt ca apa care curge. Oasele Mi se despart. Inima-Mi e-un vas de ceară pe care focul l-a spart.

Mi s-a dus toată puterea. Zac pe cruce ca învins. Tu M-ai zvârlit în ţărână, Tată bun din necuprins!

Nişte câini Îmi dau târcoale. Cuie Mi-au bătut în mâini. Urlă însetaţi de sânge ca şi lupii pe la stâni.

Toate oasele uscate aş putea să Mi le număr. Dar M-apasă grea durere şi în coastă şi în umăr.

Hainele-Mi le-mpart cu grabă. Iar pentru cămaşa Mea fac un sorţ ca să n-o rupă, ci doar unuia s-o dea.

Dar Tu, Doamne-Atotputernic, Tu, Acel ce n-ai hotar, vino să-Mi alini durerea, căci Mi-e chinul prea amar!

Voi vesti falnicu-Ţi Nume fraţilor prin Adunări să se ducă Vestea păcii până-n cele patru zări!

Lăudaţi cu-nflăcărare pe-al răscumpărării Domn! Nu vă pierdeţi timpul vieţii în al nepăsării somn.

Căci El nu dispreţuieşte necazul celui sărac. Şi nici nu-i ascunde faţa cum prea mulţi adesea fac.

Toate marginile lumii, toate îşi vor aminti îndurarea Ta bogată şi la Tine vor veni.

Şi Te vor sluji cu râvnă lăudându-Te mereu căci aici şi sus în slavă numai Tu eşti DUMNEZEU!

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 167)

 

VORBEŞTE, DOAMNE! ...

Vorbeşte, Doamne! Dă putere cu glasul Tău alinător, când ne apasă grea durere şi inima din piept Te cere, ca cerbul apa de izvor.

Vorbeşte, Doamne, prin Cuvântul ce ni l-ai dat ca să-l vestim. Trezeşte Tu din nou pământul oricât ne-ar sta-mpotrivă vântul pe care-ades îl întâlnim!

Vorbeşte, Doamne, ca pe munte uimind şi azi noroade-ntregi! Întinde celor mici o punte ca şi persoanelor cărunte: din toţi o roadă să-Ţi culegi!

Vorbeşte, Doamne, tuturora acum când pietrele prind grai! Adu mai grabnic Aurora, când vei aprinde-n cer menora şi Te-om vedea acolo-n Rai.

Vorbeşte, Doamne, Adunării şi suie-ne pe înălţimi, pe aripile îndurării în ceasul sfânt al cercetării, în tainic zbor de heruvimi!

Cu cât de mare bunătate, Păstorule, ne-ai căutat, când dintr-o lume de păcate ne-ai pus pe-o Cale de dreptate şi viaţa veşnică ne-ai dat!

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 97)

 

 

AUDIENŢĂ

 

Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere? Iov 21.7

Te-aş întreba, de-i cu putinţă, o, Doamne plin de îndurare, de ce atâta suferinţă există-n lumea asta mare?

De ce aleargă pământenii spre iad şi nu spre Ţara Sfântă măcar că, iată, de milenii pe-atâţia moartea-i înspăimântă?

De ce iubirile curate au suferit întotdeauna în lumea plină de păcate şi tot de spini le-a fost cununa?

De ce n-aduce bogăţia pe niciun plai din nicio ţară salvarea Ta şi-Mpărăţia cu-a cerului întreg comoară?

De ce când Adevărul strigă oprindu-se la câte-o poartă pe mulţi minciuna îi câştigă şi către iad mereu îi poartă?

De ce în lume propăşeşte acela care varsă sânge? Când ochiul Tău spre el priveşte, ah, inima nu Ţi se frânge?

*

Când mii de întrebări răsună în mintea mea ca-ntr-o răscruce Îţi mulţumesc că Vestea bună e Fiul Tău nălţat pe Cruce.

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 54)

 

 

RUGĂ PENTRU ISUS

 

Cum ai intrat cândva în Templu Să-l curăţeşti de vânzători, De schimbătorii de monede, De porumbeii voiajori,

Aşa Te rog, Isuse Doamne, Să treci şi azi prin Adunări Să curăţeşti din nou altarul Pentru-ale harului lucrări.

Căci vânzătorii stau la pândă Dar nu cu oi şi porumbei, Ci ca şi Iuda vor să strângă Foloase multe pentru ei.

Iar schimbătorii de monede Schimbat-au auru-n argint Şi se fălesc cu-a Ta putere... Dar vai, n-o au şi-ntr-una mint!

O, vino Tu, Isuse Doamne, Cu biciul Duhului cel Sfânt! Mustrarea Ta să-i lumineze Pe cei ce dau cu pumnu-n vânt.

În casele de rugăciune Tu ceri doar Ţie să-Ţi slujim Şi nu idei sau fraze goale Din lumea-n care vieţuim.

Tu-ai spus atunci celor din Templu Mânat de zelul Tău ceresc Să scoată mesele afară Cu tot negoţul pământesc.

Porunca Ta, Isuse sfinte, Nu e valabilă şi-acum? Sau Adunările de astăzi Schimbat-au al credinţei drum? ! ...

În ele totuşi se vesteşte Cuvântul Tău din slăvi cereşti. Dar mulţi l-au diluat, vezi bine, Cu multele idei lumeşti.

Cuvântul Tău, doar el ne-aduce În suflet Raiul cel de Sus. Şi Duhul Sfânt ne dă putere Să Te urmăm oricând Isus.

Fă deci trezirea aşteptată Chiar azi în lucrătorii Tăi Să se audă Vestea Bună Pe munţi înalţi şi-n negre văi.

Pământu-i plin de glasuri multe Ce-adesea nu mai ştiu ce vor. Dar glasul Tău, Isuse dulce, Noi vrem să-l ascultăm cu dor.

Moneda cea adevărată Din aurul ceresc şi pur Să fie iarăşi preţuită Luând prin Duhul Sfânt contur.

În rugăciunile credinţei Să fie Duhul Tău cerut. Puterea noastră este mică Dar dă-ne Tu al vieţii scut.

Isuse, ştiu că eşti cu mine Şi-asculţi în taină ruga mea. Îţi mulţumesc pentru chemarea De lucrător în Via Ta.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 214)

 

 

RUGĂCIUNEA DIN VIS

 

De ce întârzii, Doamne Sfinte, Mai mult ca Moise pe Sinai Când vezi că lumea-ntreagă zace Sub lespezi grele-n chin şi vai?

Nu-i niciun rai acolo unde Nu se aude-al Tău Cuvânt Şi dragostea nu luminează Cu raza Duhului cel Sfânt.

Dărâmă ziduri vinovate Pe care lumea le-a-nălţat Ca să se-ascundă după ele De Mielul cel crucificat.

Alungă beznele haine. Mai strigă iar din înălţimi: „Să fie zi! Lumină fie... Şi cântece de serafimi!”

Păcatul vechi al firii noastre Ne dă târcoale prin mulţi soli. Dar vino Duhule din slavă, Pe mulţi din patimi Tu să-i scoli.

Fă să dispară mărăcinii Şi toţi smochinii fără rod Iar grindina să nu mai cadă Lovind ca ura lui Irod.

Să curgă laptele şi mierea Pe orice deal cândva uscat. Pustiul iarăşi să rodească Pentru al păcii Împărat.

Prietenia să-nflorească La fel ca macii-n lan de grâu. Iar bucuria Învierii Să se reverse fără frâu.

Trezeşte-Ţi, Doamne, azi puterea Ca-n vremea primilor martiri! Cuvântul Tău să schimbe faţa Acestei triste omeniri.

Dar pentru-aceasta ne ajută Pe noi, copiii Tăi iubiţi, Să stăm mai mult în rugăciune Şi-n jurul Tău să fim uniţi.

Unite-n post şi în lucrare, Purtând miresmele-Ţi de har, Să ardă mii şi mii de inimi Ca nişte jertfe pe altar.

Întoarce-ne pe toţi, Isuse, La dragostea de la-nceput Prin mărturia vieţii noastre Să-Ţi afle mulţi eternul scut.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 280)

 

 

TRIMITE, DOAMNE! ...

 

Trimite, Doamne, Îngerul salvării Cum l-ai trimis cândva la Daniel Şi scapă-mă de leii disperării Ce vor să-mi sfâşie-al credinţei zel!

Se împlineşte, iată, profeţia Când lumea-ntreagă pare-un Babilon Şi necredinţa persiflează bucuria Celor neprihăniţi cu-al urii ton.

Dar unde-s servii Tăi plini de putere Ce nu se-aruncă-n faţa unui chip? Mulţi Te-au uitat şi dorm, vai, ce durere! Căci li-e zidită casa pe nisip!

Trezeşte-Ţi grabnic, Doamne, tot poporul Şi-n fruntea noastră pentru veci rămâi! Deschide-ne ca şi-n pustiu Izvorul Sunând cu goarna dragostei dintâi!

Trimite, Doamne, Îngerul la mine Deşi nu sunt ca Daniel profet, Cu toate că în rugăciuni spre Tine Mă-nalţ şi eu ca fumul cel discret.

Am multe cereri şi-ntrebări, Părinte: Răspunsul lor nu-l ştiu, nu-l înţeleg... Dar simt mereu cum dorul Tău fierbinte Mă vrea să fiu pe-altar un miel întreg.

Ca şi Avraam întinde-Ţi iute Mâna Şi scoate-mă din orice-ncurcături. Doar Tu ai pus în pieptul meu fântâna Cea ţâşnitoare, tot după Scripturi.

O, nu lăsa ca lumea s-o astupe Prin nevegherea lui Adam cel vechi, Cel care de Stăpânul său se rupe Când nu-i mai este mână, nici urechi.

Trimite, Doamne, Îngerul din slavă Şi tot ce-n mine-i rău şi inutil Pe loc să ardă-n flăcări ca de lavă Iar eu, prin Duhul, să devin copil!

Scăpat de leii cruzi ai disperării Ce mă ameninţă cu câte-un semn, Îţi voi cânta poemul îndurării Trăind ca fiu al Tău senin şi demn.

Trimite, Doamne, Îngerul iubirii Spre cei căzuţi, pierduţi prin Babilon! Transformă grabnic faţa omenirii Prin Mielul blând ce astăzi e pe tron.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 212)

 

 

IV. RUGĂCIUNI DE ADORARE ŞI LAUDĂ LA ADRESA LUI DUMNEZEU

 

O, CÂT DE MULT!

 

O, cât de mult aş vrea să fiu o pasăre ce zboară! Să port în mine dorul viu, să scap de griji şi de pustiu, şi de povară.

O, cât de mult aş vrea să am o clipă de uitare! Să uit că viaţa mea e-un ram, din arborele lui Adam, de-ngrijorare.

Ce mult aş da să fiu un nor ce zboară în tăcere! Să duc în mine stropi de dor, să duc în lume tuturor o mângâiere.

Aş vrea să fiu în noapte-o stea, o rază de iubire. Aş vrea să mă strecor, ca ea, s-alung din inimi bezna grea, şi-a ei mâhnire.

Aş vrea, în arşiţa de jar, să fiu un vânt ce-adie, ce-aduce-n vale ploi de har şi lasă-n inimi câte-un dar din veşnicie.

O, cât de mult aş vrea să fiu o floare în grădină! Să fiu sub cer un martor viu şi pe nisipul din pustiu o apă lină.

O, cât de mult aş vrea să cânt ca pasărea mlădie, să zbor, să las acest pământ, să plâng la pieptul Celui Sfânt de bucurie!

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 5)

 

LA PIEPTUL TĂU

după Ioan 13.23

 

Când vine în tăcere seara Şi stelele răsar pe rând Mă-nalţ spr Cer pe-aripi de gând Ca să-Ţi aduc, Isus, povara ce-o port plângând.

Aş vrea să-Ţi spun, Isuse, Ţie Sub raze care trec prin nor Că Te iubesc... şi-mi este dor De-a Ta sublimă-Mpărăţie, de-un nou Tabor.

Mi-s vorbele, vai, prea sărace Şi sufletul de spini rănit! ... Dar Tu prin har m-ai mântuit Să-Ţi duc mesajul Tău de pace spre cel trudit.

De-aceea mă îndrept spre Tine, Pe drumul meu de zbucium plin Să-mi fie glasul Tău suspin. Privirea Ta să mă aline cu-al ei senin.

Chiar dacă azi eu nu-Ţi văd Faţa Simt Dragostea ce Te-a purtat Pe-o cruce pentru-al meu păcat. De dragul Tău mi-e dragă viaţa cu-adevărat.

E-o noapte-atât de-apăsătoare... Luminile se sting în geam... Dar fiii Tăi din Avraam Te-aşteaptă-n slava Ta cea mare ca un balsam.

Aş vrea să Te privesc în faţă Cu gând smerit ca şi Zacheu, Dar n-am putere, Domnul meu. Şi nu trăiesc decât o viaţă greşind mereu! ...

Voi duce crucea mea în spate De dragul Tău, iubit Isus, Cum Tu la Golgota Te-ai dus Să-mi dai din ceruri libertate şi-un har nespus.

Când lumea vrea să mă înşele Şi să mă tragă-n mreaja sa, Când lupta vieţii-i tot mai grea, Eu simt în barca vieţii mele prezenţa Ta.

Pe cerul meu chiar şi furtuna De s-ar porni cu-al ei tumult, Eu vreau ca şi Ioan demult Să stau la pieptul Tău întruna şi să Te-ascult!

Când negrul dor al firii mele Mă-mpinge către-al lumii hău, Te rog, păzeşte-mă de rău! ... Şi du-mă Tu, mai sus de stele, la pieptul Tău!

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 176)

 

LA TINE

 

La Tine, Isuse, eu vin cu mult dor Când vremea-i destul de târzie. Şi viaţa se stinge, ah, mult prea uşor Ca toamna pădurea pustie.

La Tine m-aduse necazul cel greu Când vântul pornise urgia. Iubirea Ta, Doamne, mă cheamă mereu În suflet să-mi dea veşnicia.

La Tine, Isuse, eu vin şi acum Cu inima doar în suspine. Azi lumea ar vrea să m-oprească din drum Şi să mă despartă de Tine.

Spre Tine, Isuse, mă-nalţ ca un gând Şi zbor peste mări de păcate. Un înger îmi spune: „El vine curând!” Iar vestea tot cerul străbate.

La Tine, Isuse, vin azi toţi ai mei Ca zorii, ca stropii de rouă. O, dă-le Tu aripi să zboare şi ei Spre ceruri, spre Patria nouă!

Spre ceruri, Isuse-n fierbinţi rugăciuni Îndrept eu dorinţe-arzătoare. E timpul prin Duhul să faci azi minuni Chemându-i pe mulţi la iertare.

La Tine, Isuse, mă poartă din nou Iubirea cea neţărmurită. Şi vreau totdeauna să-Ţi fiu un ecou În lumea de patimi robită.

Să spun tuturor că Tu vei veni S-aduci orişicui răsplătirea. Să n-am alt motiv, o, Isus, de-a-Ţi sluji Decât unul singur: iubirea.

Dar Tu când veni-vei, pe aripi de nor, O, ia-mă cu Tine în slavă Să-Ţi cânt îndurarea cu-al dragostei dor Acolo-n eterna dumbravă. (din vol. IV, Destăinuiri, pag. 178)

 

O, CÂT AŞ VREA! ...

 

O, cât aş vrea să fiu aproape Isuse, de inima Ta, Ca ţărmul mării lângă ape Şi viţa lângă roada sa!

Ca şi Ioan odinioară Să pot privi în ochii Tăi Albastrul cer de primăvară Întins pe dealuri şi prin văi.

O, cât aş vrea să fiu o rază Pe care Tu să le-o trimiţi Celor ce-n lumea rea oftează Că nu sunt buni şi fericiţi!

O, cât aş da să fiu o floare Pe crengi de pom în zi de mai Dând inimilor desfătare Şi-acel parfum cules din Rai!

O, cât aş vrea cu tot avântul Ce s-a-ntrupat în fapta mea Să Te ascult, să-Ţi sorb Cuvântul Când stau smerit în faţa Ta!

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 96)

 

UN STROP DE HAR

 

Cu gândul plin de rugăciuni Şi de recunoştinţă Aştept să-Ţi văd printre minuni Divina Ta Fiinţă.

O, iartă-mi, gândul cel viteaz Şi-a mea nevrednicie! (deşi Te caut în necaz c-un dor de veşnicie).

Priveşte-mă, prin cruce doar, Spre-a-mi cântări amarul! Îţi cer un singur strop de har Cum Ţi-a cerut tâlharul.

Un strop de har mi-ar fi de-ajuns Să-Ţi văd, Părinte, Faţa Căci Fiul Tău a fost străpuns Să-mi dai şi mie viaţa.

Tu mi-ai promis răspuns concret La plânsul vieţii mele Oricând mă-nalţ ca un profet Din tină către stele.

Nu sunt mai bun decât credeam. Ce merit mă răsfaţă? ! ... Dar îţi implor un mic balsam Prin dulcea Ta povaţă.

Să fiu mai bun, să cresc prin har În ruga mea smerită Ca jertfă vie pe altar De Tine sus primită.

De-aceea dorul meu curat Spre Tine mă tot poartă. Şi-n miezul nopţii de păcat Îţi bat din nou în poartă.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 232)

 

LAUDELE DOMNULUI

 

Laudele Domnului ne fie Un izvor de har şi bucurie.

Să ne îmbrăcăm cu pietate Înălţând spre ceruri mâini curate.

O cântare nouă de iubire Este semnul de neprihănire

Că Isus din cer şi azi vorbeşte Celui ce stă treaz şi se smereşte.

Credincioşii Săi în duh să salte Aţintindu-şi ochii-n slăvi înalte.

Plină de cântare să le fie gura Şi să împlinească doar Scriptura.

Să-i legăm în duh pe împăraţii Care nu vor fi cu noi ca fraţii.

Ei dau legi cu care să ucidă Şi să semene o grea obidă.

Noi să cerem judecata scrisă Cu credinţa care ni-i permisă.

Spre-a cinsti prin ea pe Împăratul Mielul sfânt care-a purtat păcatul.

Domnul ne priveşte cu plăcere. Toţi ai Lui Îi sunt o mângâiere,

Rodul jertfei Lui ispăşitoare Ce ne dă speranţă şi iertare.

Lăudaţi pe Domnul cu timpane Peste munţi şi dealuri şi oceane,

Cu chimvale noi şi cu cavalul Harul Său ne fie idealul.

Lăudaţi pe Domnul totdeauna! Biruinţa vă va fi cununa.

Înălţaţi-L cei ce-aveţi suflare Şi fiţi gata pentru-a Lui serbare!

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 222)

 

 

TE LAUD, ISUSE!

 

Te laud pe Tine Isuse Că-n harul Tău nemăsurat Mi-ai dat o iertare deplină Şi pace şi viaţă mi-ai dat.

Pe Tine Te laud întruna Şi-n cântul iubirii dintâi Aud rugăciuni şi îndemnuri Prin care Te rog: ”O, rămâi!”

De n-ai fi Tu Doamne cu mine Când valul e-aşa furios M-aş pierde ca Petru pe mare Pe care din ape l-ai scos.

Te laud din toată fiinţa Cu tot ce-am primit mai demult, Cu Duhul ce-n toate m-ajută Ca zilnic de Tine s-ascult.

În ziua senină Te laud Dar şi sub perdele de fum. Şi-aştept cu speranţă o rază Când noaptea se-apropie-n drum.

Cu-aceasta îmi fac datoria Smerită de serv mântuit Cu imnuri de slavă prin toate Trecând cu-al meu duh liniştit.

Pe Tine Te laud Isuse Din vorba-Ţi o harpă îmi fac Ştiind că iubeşti totdeauna Pe-acela cu duhul sărac.

Ascuns-ai de mulţi Adevărul Dar Tu către prunci l-ai deschis Ca ei să-Ţi descopere Calea Spre Ţara ce-o văd doar în vis.

Când valuri se-aruncă-n rafale Şi-n inima mea mă lovesc Te laud cu barca-n vâltoare Şi-n noapte Îţi spun: ”Te iubesc!”

Chiar barca de-ar fi sfărâmată Pe mare cu Pavel cel sfânt Eu ştiu că la ţărm Tu primi-vei Pe-acela cu sufletul frânt.

Eu laud a Ta-nţelepciune Şi harul ceresc felurit Prin care lucrezi îndurare În cei ce iertare-au primit.

Pe Tine Te laud Isuse În cei ce mereu se jertfesc Să-Ţi poarte în lume Cuvântul Şi dorul de plaiul ceresc.

La gându-ntâlnirii din slavă Tresar şi mă rog să revii. Fecioarele Tale sunt gata. Isuse, de ce întârzii? …

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 114)

 

V. RUGĂCIUNI DEVOŢIONALE

 

TE AŞTEPTĂM

 

Te aşteptăm cu dor de-atâta vreme, să vii mai grabnic, Mire drag, la noi!

Să-Ţi auzim a dragostei poeme, în clipa bucuriilor supreme, când Te-om vedea în slava vieţii noi.

Ne-apasă uneori din greu povara şi multele necazuri şi nevoi.

Dar aşteptăm să vină primăvara, când vom uita durerea şi ocara.

Te aşteptăm, Isuse, vin-la noi!

 

Noi suntem, Doamne, cele cinci fecioare ce-şi pregătesc uleiul şi în vas

şi-aşteaptă-n noaptea neagră o chemare, să vină marea nunţii sărbătoare,

al fericirilor etern popas!

Te aşteptăm, Isus, plini de credinţă că într-o zi Te vom vedea pe nor.

Şi flutura-vom steag de biruinţă prea fericiţi de-augusta Ta fiinţă,

lăsând în lume tot ce-i trecător!

E lungă noaptea aşteptării noastre şi plângem într-o lume de păcat.

Dar vom vedea-n curând din zări albastre pe Domnul sfânt prin galaxii sihastre

chemându-ne spre cerul înstelat.

(din vol. I, Pagini alese, pag. 315)

 

 

TE-AŞTEPT, ISUSE!

 

Te-aştept, Isuse drag, întruna

când valul urlă furios,

să vii să potoleşti furtuna

şi-apoi să mă ridici de jos.

 

Te-aştept în barca vieţii mele,

ca staulul din Betleem,

să mă conduci, prin vremuri grele,

o, Tu, Cârmaciule suprem!

 

Te-aştept, cu ochii plini de rouă,

să vii şi să-mi aduci în dar,

din cer o bucurie nouă

şi-un gând senin şi plin de har.

 

Te-aştept, ca grâul ploaia verii,

când tot pământul e uscat,

să-mi dai Cuvântul mângâierii

cu-al dragostei izvor curat.

 

Te-aştept, Isus! Şi toată firea

repetă azi: "Eu vin curând!"

Şi-atunci gusta-vom fericirea,

cea mai presus de orice gând.

 

Te-aştept să vindeci orice rană

şi orice boală din popor,

flămânzilor să le dai hrană

şi însetaţilor izvor.

 

Tu ai în mână, Doamne, cheia

cu care cerul l-ai deschis,

să umpli de Duh Sfânt pe-aceia,

ce în lucrare i-ai trimis.

 

Te-aştept să vii cu dor de frate

şi-aleşilor de pe pământ,

prin Duhul, să le faci dreptate,

şi să-i ridici în Cerul Sfânt.

 

Te-aştept, Isus, cu bucurie

şi nu mă clatin nicidecum,

deşi simt vântul cu urgie,

cum suflă iar pe-al vieţii drum.

(din vol. I, Pagini alese, pag. 320)

 

 

CU TINE

 

Cu Tine, Doamne, eu rămân şi-n anul care vine, căci Tu mi-ai fost şi-mi eşti stăpân, prin lumea de suspine.

Cu Tine, Doamne, eu culeg mulţi snopi de bucurie, chiar şi atunci când nu-nţeleg, cărarea mea pustie.

Cu Tine, Doamne, eu m-avânt în luptele credinţei şi nu mă tem: al Tău Cuvânt e cheia biruinţei.

Cu Tine, Doamne, poposesc din nou, pe câte-o cale. Şi tot cu Tine-apoi pornesc, şi-mi pare dealul vale.

Cu Tine, Doamne, cred şi sper că Tatăl, Cel din glorii, îmi va trimite chiar din cer putere de victorii.

Cu Tine, Doamne, braţ la braţ trec drumurile lumii, căci Tu mă scapi de orice laţ şi de-ncercarea humii.

Cu Tine, Doamne, zi de zi mi-e viaţa tot mai plină, de dragostea ce va-nflori în Ţara de lumină.

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 79)

 

 

RUGĂCIUNE

 

Dă, Doamne, aripi noi cântării pe care-o-nalţ cu ochii-n plâns, când simt fiorul cercetării, prin care iarăşi m-ai destrâns!

Mă simt ca alba porumbiţă, ce stă ascunsă printre stânci, deasupra arcelor cu viţă, căreia vântul îi dă brânci.

Dar Tu m-ai scos din strâmtorare, ca pe Israel din Egipt, când braţul Tău, cel plin de soare, în vechiul şarpe l-ai înfipt.

Căci el, duşmanul cel de moarte, care de mult mă urmărea, a fost dat astăzi la o parte şi liberă e viaţa mea.

De-aceea Te slăvesc întruna pe Tine, Creator suprem, Cel ce-ai venit să-nfrunţi furtuna şi-ai coborât în Betleem!

În orice clipă, se cuvine să-Ţi dau prinosul meu întreg şi să mă dăruiesc pe mine, celor ce azi, cu drag, Te-aleg.

Căci cine e ca Tine, Doamne, slăvit şi bun, şi sfânt şi drept? În ale vieţii mele toamne, orice-ar veni, am să Te-aştept.

Nimic nu mi-e mai drag pe lume ca melodia Ta de har, ce poate paşii să-mi îndrume, pe-a crucii cale iar şi iar.

De-ar fi să vină încercarea şi valul ameninţător, mă-nalţ spre ceruri prin cântarea ce îngerii o cântă-n cor.

Îţi mulţumesc, că toate-toate lucrările ce-Ţi aparţin, făcut-au azi din mine frate cu raza cerului senin.

De-aş fi chiar piatra de sub daltă, ajută-mă să mă smeresc, veghind cu fraţii laolaltă, din dragoste să Te slujesc.

Să zbor, Isus, pe-aripi de rugă şi de cântare vreau mereu, ca orice spirit rău să fugă, la glasul Tău de Dumnezeu.

Şi fie ruga mea puterea care-i trezeşte şi din morţi pe cei ce şi-au pierdut vegherea striviţi de ale lumii porţi.

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 69)

 

 

RUGĂCIUNE

Psalmul 31

 

Nu mă lăsa de ruşine, Doamne, când mă-ncred în Tine! Eu Te chem de jos, din groapă: Vino grabnic şi mă scapă!

Iar când nu mai am cuvinte, prin suspin Te chem, Părinte. Tu-mi eşti Stâncă şi Cetate. Şi prin har mă scapi de toate.

Cel ce umpli tot văzduhul Ţie îţi predau azi duhul. Eu urăsc deşertăciunea. Tu-mi ascultă rugăciunea.

Fă-mă s-aud bucurie şi-ndurare pe vecie. Tu-mi cunoşti a vieţii stare şi neliniştea cea mare.

Nu mă da pe mâini vrăjmaşe, braţe negre pătimaşe. Tu îmi eşti Mântuitorul. Scoate-mi, deci, din laţ piciorul.

Faţa, sufletul şi trupul se topiră ca şi stupul de albine, care piere fără soare, fără miere.

Iată-mă plin de ocară sub a lumii-ntregi povară. Aud numai vorbe rele la adresa vieţii mele.

Soarta mea nu Ţi-e străină. Dă-mi din blânda Ta lumină doar o rază de speranţă, ca să fiu în siguranţă.

Fă să tacă mincinoşii ce o fac pe credincioşii şi vorbesc cu îndrăzneală, dar li-e viaţa vorbă goală.

Bunătatea Ta enormă nu e, Doamne, doar o formă. Noi prin ea trăim întruna ca şi soarele şi luna.

Tu-asculţi glasul rugăciunii şi trimiţi harul minunii celui ce-Ţi încredinţează viaţa, sub divina pază.

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 185)

 

FĂ-MI, DOAMNE, INIMA!

 

Fă-mi, Doamne, inima curată Şi fără niciun gând murdar Ca o grădină-nmiresmată Aşa cum n-a fost niciodată: Tu să domneşti în ea prin har.

Fă-mi, Doamne, inima vitează Să n-aibă frică de duşman, Ca un străjer să fie trează În miez de noapte şi-n amiază Să-nfrunte-n rugi pe cel viclean.

Fă-mi duhul liber de povară Ca porumbelul către zări. Fie-mi dorinţa primăvară Şi gândul meu o piatră rară Pe-a veşniciilor cărări.

Fă-mi inima mai primitoare. Iubind după modelul Tău Eu să trăiesc plin de-ndurare, Să dărui binecuvântare Chiar şi acelor ce-mi fac rău.

Fă-mi, Doamne, inima mai bună Când mă ţintesc săgeţi de foc Pe cerul meu plin de furtună În care norii se adună Cu fărdelegea la un loc.

Balsam să-mi fie rugăciunea Să cresc prin ea în caracter. Să văd atunci prin har minunea Care sădeşte-nţelepciunea În toţi acei care Ţi-o cer.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 367)

 

 

ÎN CORTUL TĂU

În cortul Tău mă simt atât de bine Şi uit necazul meu cel pământesc. Învăţ s-ascult numai de Tine, Porunca Ta mai mult s-o-nfăptuiesc.

În cortul Tău de har şi neprihană Atâtea doruri sfinte se-mpletesc S-aştepte-n rugi cereasca mană Ce Tu o dai celor ce Te iubesc.

În cortul Tău se simte adierea Minunilor ce iarăşi prind contur. Şi Duhul Sfânt ne este mângâierea Mireasma Ta s-o ducem împrejur.

În cortul Tău porneşte lin cântarea Ce-a coborât pe-o aripă din Rai, Celui bolnav să-i deie vindecarea Şi celui mut să-i împrumute grai.

În cortul Tău se-mpart azi nestemate Celor săraci ce-n rugăciuni le cer. Aştept şi eu din darul Tău de Frate Să-mi dai, Isus, un singur giuvaier.

În cortul Tău mai curge untdelemnul Atâtor bucurii fără sfârşit. Iubirea Ta mereu ne-a fost îndemnul La viaţa unui om neprihănit.

În cortul Tău se-aud semnale clare Că vei veni la cer să ne ridici. Ascultă-ne, Isuse, cu-ndurare Pe noi ce astăzi Te chemăm de-aici!

În cortul Tău, ca şi Avraam şi Sara, Te aşteptăm la Masa Ta să vii Ca să ne-aduci în raze primăvara Prin Duhul Sfânt cel plin de bucurii.

În cortul Tău vom frânge azi o pâine Ce ne va spune despre Jertfa Ta Că eşti cu noi Isus şi azi şi mâine Până în clipa când Te-om revedea.

În cortul Tău vom fi pe alte plaiuri Atuncea când în toate va fi Dumnezeu, Când vom uita pe veci a noastre graiuri Doar limba Ta o vom vorbi mereu.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 370)

 

 

ARIPI DE RUGĂ

 

Aş vrea să zbor pe-aripi de rugă În cel de-al treilea cer sublim Să stau la masă cu Mesia În Noul Său Ierusalim.

Ca-mpărăteasa de-altădată Venită pentru Solomon Mă poartă întrebări destule Spre Dumnezeu, spre-naltu-I tron.

Dar simt povara vieţii mele Cum ea mă trage spre pământ. Şi-un negru vânt de îndoială Îmi ameninţă tot ce-i sfânt.

Mă uit ca Petru înspre mine Şi parcă iar mă prăbuşesc În lumea plină de necazuri Uitând de zborul meu ceresc.

Dar şoapta Duhului revine Ca un prieten mustrător Şi-mi dă putere, mă ridică Şi mă ajută ca să zbor.

Isuse, Tu ai plâns în lume, Cunoşti ce-i lacrima de om. Ascultă-mi, Doamne, mijlocirea Ca şi vierul pentru pom.

Mă rog pentru mai multă roadă În viaţa mea şi-a altor fraţi Să crească-n număr lucrătorii Din nou la jertfă adunaţi.

Nu firea noastră să producă În marea-Ţi vie struguri noi Ci fă-ne Tu, Duhule Sfinte, Pentru Isus un sfânt altoi.

În casa noastră fă să fie Biserică de-ntâi născuţi, Să Te slujească orişicine Şi să nu fie prefăcuţi.

Ridică-ne din încercare Când tot mai mulţi se rătăcesc Şi par să nu mai afle drumul Spre Canaanul cel ceresc.

Ne dă mai multă limpezime În predici, în proorocii, Ca toţi să caute să afle Izvorul sfânt al apei vii.

Ca şi Samson la ruga-i sfântă Răspunsul Tău, o, Doamne-l vrem Deschide-ne acum izvorul De Apă vie ca să bem!

Nimic nu ne dă fericire Nici nu ne poate mulţumi Decât puterea Ta divină Ce ne ajută a iubi.

Atâtea întrebări în mine Mai am Isuse ca să-Ţi pun … Dar ştiu un singur lucru, Doamne, Că eşti şi azi atât de bun!

Această bunătate sfântă Să-mi fie ţintă şi izvor Pe-aripi de rugă nepătată Mereu spre cerul Tău să zbor.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 123)

 

 

VI. RUGĂCIUNI DE MIJLOCIRE

 

ÎNTINDE-ŢI, DOAMNE, MÂNA!

 

Întinde-Ţi, Doamne, mâinile spre mine, spre neputinţa ce m-apasă greu şi-ndreaptă-mi cugetul spre zări senine, de unde vei veni ca Dumnezeu!

Trimite-mi Tu, Isus, din nou alinul, prin mâna sfântă care-a sângerat, să rabd, oricât de aprig ar fi spinul ce fruntea mea adânc mi-a înţepat.

În toate drept să fiu şi fără vină, ca raza blândă-n frunza de gorun ce mângâie toţi crinii din grădină, clădind în toţi un zâmbet cald şi bun.

Să Te slăvesc cu psalmi de sărbătoare, în orice zi cu drag din viaţa mea. Şi notele din noua mea cântare, s-aprindă-n multe inimi câte-o stea.

Întinde-Ţi, Doamne, mâna cu iubire, ca un milos şi bun Samaritean, spre cei pierduţi în neagra pribegire, ca să-i aduci din nou pe toţi la han!

Ei au pornit de mult cu semeţie, din casa Ta spre alte zări de vis, dar n-au găsit pretinsa bucurie, căci fără Tine nu e Paradis.

De-aceea, Doamne, ruga mea Te cheamă, cu mâna Ta să mă-nsoţeşti de-acum, şi să-mi alungi din suflet orice teamă, ce mă pândeşte, ca un leu, în drum.

Dă mii de piedici astăzi la o parte. Zideşte poduri noi peste genuni. Şi strânge-i Tu pe cei loviţi de moarte prin harul sfânt să faci din nou minuni.

Cum mâinile Ţi le-ai întins pe cruce să ne aduci murind la Dumnezeu, noi solii Tăi, opriţi într-o răscruce, dorim din nou să ne conduci la greu.

Întinde-Ţi, Doamne, mâinile spre ţară spre cei loviţi de valuri şi urgii! Te aşteptăm Isus ca pe-o comoară celor orfani Tu mamă să le fii.

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 95)

 

 

O, DOAMNE, ISUSE! ...

 

O, Doamne Isuse, m-ajută să-Ţi cânt iubirea divină şi dorul cel sfânt! Şi fă să se-nalţe din sufletul meu, văpăi de prinosuri, când drumul mi-e greu.

Când negre ispite, în cale, îmi stau să nu-mi vând credinţa de drept ca Esau. Să nu pot vreodată pe-un pumn de arginţi, să las adevărul, trădându-i pe sfinţi.

Prea mulţi alergară cu zel la-nceput, pe calea cea sfântă şi-apoi s-au pierdut. Tu nu numai râvnă ne dai, ci şi har să creştem în toate, prin Duhul Tău doar.

Dar ceri curăţia din mielul străpuns şi-n fapta văzută şi-n gândul ascuns. În lume acela ce-n duh Te-a păstrat, e-n apa murdară un nufăr curat.

Scriptura ne-nvaţă, atât de solemn, că Tu Ţi-ai dat viaţa pe crucea de lemn. O, Doamne Isuse, ce mult ne-ai iubit, plătind preţul morţii, în chinul cumplit!

Deci cum în păcate-am putea să mai fim, când harul iertării ni-i dat să trăim o rodnică viaţă, de fii izbăviţi, pe urmele Tale, păşind fericiţi?

Aş vrea din iubire să cânt pentru Cer, şi-atuncea când viaţa mă face stingher. Să-mi uit suferinţa şi boldul nătâng, să duc alinare celor care plâng.

Privind, prin credinţă, cum crucea o sui s-aduci izbăvirea în lume oricui, să pot cu-ndrăzneală urca spre Calvar, spre noua Cetate de mărgăritar.

E timpul, Isuse, în slavă să vii. E lumea-nsetată de noi mărturii. Dar tot nu vor crede, vai, mulţi farisei cu spirit de piatră, cu inimi de lei.

Toţi cei ce Te-aşteaptă pe Tine, Isus, lucrează pe-ogorul în care i-ai pus. Cârtirea şi lenea în ei nu au loc, cât ruga le arde pe-altar ca un foc.

Ajută-mi şi mie, să nu zăbovesc ca Lot în Sodoma, când solul ceresc cândva o să-mi strige cu zâmbet senin: - "Fii gata, copile, cu pieptu-n suspin!"

Da, Mirele vine. E vremea de-apoi. Fecioare iubite fiţi gata şi voi! Isus vă primeşte din lumea de plâns, în vasul credinţei ulei de v-aţi strâns.

*

O, Doamne Isuse, nu pot să-nţeleg iubirea Ta sfântă cu haru-i întreg! Dar vreau, cât trăi-voi aici pe pământ, să-Ţi port, prin iubire, mesajul Tău sfânt.

Cum vântul adie pe-aceleaşi poteci, vestind zile calde şi zilele reci, aşa vreau să-mi fie trăirea mereu: un psalm ce vesteşte-un etern Jubileu.

Cei fără speranţă, cu sufletul plin de-adâncă durere, de greul suspin, să vină la cruce, cât Tu îi mai chemi, prin harul iubirii din noile vremi.

Credinţa cea sfântă e singurul leac ce stă la-ndemâna oricărui sărac. Să vină oricine la râu şi să bea! Deschis este cerul şi poate intra.

Acolo, prin Tine, eu vreau să ajung, deşi drumu-mi pare adesea prea lung. De-aceea în rugă, cu lacrimi de dor, Te chem: "Vino, Doamne, mai grabnic pe nor!"

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 19)

 

REVARSĂ, DOAMNE!

Revarsă Doamne-un duh de îndurare şi-un zel de rugăciune peste noi, să plângă azi întreaga Adunare! De dorul Tău să plângă fiecare în vremea cercetării de apoi.

Prea împietriţi am stat o viaţă-ntreagă, crezând că plânsul nu e pentru noi. De n-ar fi om pe lume s-o-nţeleagă, doar lacrima de Tine azi ne leagă, când suntem sufleteşte-atât de goi.

Şi totuşi, Doamne, lacrimile grele de-ar curge ca un fluviu prin zăvoi, păcatele nu pot să ni le spele. Dar Te chemăm cu-atâta dor prin ele şi-Ţi mulţumim, Isus, că eşti cu noi.

Nu semne ca şi Toma îţi vom cere acum, când necredinţa este-n toi. Dar vrem, simţind a Ta durere, să plângem iar prin tainice unghere, că rabzi atâtea, Doamne, de la noi.

Să-Ţi implorăm din nou un strop de sânge, din sângele ce-a curs cândva şuvoi pe crucea veche, ce şi-acum Te frânge, când inima din piept, Isus, Îţi plânge pentru acei ce zac pustii şi goi.

Să-Ţi mulţumim cu toţi în rugăciune, că Te simţim cu Duhul printre noi, cum ne conduci spre-o veşnică minune, spre Ţara dragostei ce-n veac n-apune, prin bucuria vieţii Tale noi.

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 45)

 

RUGĂ

Părinte bun din ceruri, din Patria iubirii, azi dorul meu se-ndreaptă spre Tine cu avânt. Te rog, trimite pacea şi harul mântuirii, la oamenii din lumea bătrânului Pământ.

Priveşte astăzi, Doamne, la trista noastră stare. Cu mâna Ta cea bună acum să ne ridici. Alungă îndoiala şi orice nepăsare, precum cândva zarafii în Templu cu un bici.

La poarta îndurării aleşii Tăi, Stăpâne, din nou cu multe lacrimi şi stăruinţă bat. Şi totuşi parcă Cerul închis pe veci rămâne, iar bezna nopţii vine mai grea ca altădat'.

Dar Tu ne ştii durerea ce fără milă curmă atâtea vieţi plăpânde şi fără ajutor. De-aceea vino, Doamne, în aste vremi din urmă, ca să ne fii salvare, şi nu Judecător!

Puterea Ta lucrează şi astăzi mântuire, cu-acei ce-n toate Ţie ei viaţa şi-o predau căci Tu le torni în suflet divina Ta iubire şi-astfel în grea furtună la Tine pace au.

Revarsă astăzi Duhul şi dă-ne biruinţă: o viaţă dăruită, pe veci, în slujba Ta. Sporeşte-ne iubirea, elanul prin credinţă, nădejdea noastră vie, când lupta-i tot mai grea.

Azi semnele Te-arată. Şi inima ne-ntreabă cu multă-nfrigurare, când vii ca să ne iei? E ruga noastră Doamne: "O, vino mai degrabă ca să zburăm la ceruri, în stol de porumbei!"

*

E noapte-acum pe Terra, dar zorii se arată ca nişte soli ai păcii în cea mai sfântă zi. Ca un Luceafăr falnic, pe bolta înstelată, al veşniciei Mire, curând, va răsări.

Întreaga atmosferă de pe întinsul firii va fierbe ca o mare, ca apa din cazan. Şi-atunci biruitorii, prin sângele iubirii, păşi-vor cu-ndrăzneală în noul Canaan.

Ce mare sărbătoare! Ce voioşie sfântă! întregul cer aclamă pe bravii luptători. Şi mii şi mii de coruri slăvite imnuri cântă, vestind puterea Celui ce va veni pe nori.

Ce măreţii! Ce glorii în cerul nemuririi! Ce răsplătire mare pentru aceşti eroi! Căci n-au primit niciunii, pe calea mântuirii, în ceruri, de la Domnul, răsplata fără noi.

Dar bucuria Nunţii, atât de strălucite, inundă cerul slavei cu mii de fericiri. Şi mii şi mii de oaspeţi, de îngeri şi suite, se strâng să-i înconjoare cu dragoste pe Miri.

Ce mare fericire în inimi se revarsă! Ce slavă onorează acest divin popor! O, Doamne, către Tine azi faţa mi-i întoarsă să Te întreb, Isuse: "Când vei veni pe nor?"

De doruri arzătoare ni-e viaţa noastră plină ca fluviul care curge atât de-nvolburat, ca pasărea ce zboară, ca floarea din grădină ce-aşteapt-o rază sfântă din cerul Tău curat.

Şi dacă aşteptarea ne-aprinde-n piept dorinţa, ce arde-n noi ca focul pe muntele Sinai, cu-atât va fi mai mare atunci şi biruinţa pe care Tu, Stăpâne, prin crucea Ta ne-o dai.

De-ar fi să treacă anii şi ziua Ta să vină, poporul Tău să zboare spre noul Paradis, pe-acele plaiuri sfinte de pace şi lumină, să se-mplineasc-odată tot ce profeţii-au zis!

Dar Tu ne ştii durerea, tristeţea vieţii noastre pe-acest pământ de ură şi de păcate ros. De-aceea vino, Doamne, din zările albastre, la cei care Te cheamă în ruga lor duios!

Aleşii Tăi, Stăpâne, la cortul întâlnirii Te-aşteaptă cu credinţă, cu multe lacrimi chiar. Dorim intens să vină momentele răpirii, când Tu ne vei aduce mult aşteptatul har.

Priveşte astăzi, Doamne, la noi în Adunare. Cu mâna Ta cea bună din nou să ne ridici. Şi toarnă de la Tine un duh de cercetare şi de iubire sfântă peste cei mari şi mici.

Părinte al iubirii din slăvile sublime, azi dorul meu Te roagă, smerit şi plin de zel, o, adă, Doamne, clipa poemelor sublime când Fiul Tău cel unic ne va lua cu El!

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 53)

 

RUGĂ PENTRU ÎMPĂRAT

Psalmul 21

Doamne, binecuvântează pe-mpăratul credincios! Tu să-l umpli de putere şi de har victorios. Dăruieşte-i fericire multă, fără de hotar! Nu-i lăsa neîmplinită nicio cerere măcar!

Dacă el Îţi cere viaţa dă-i-o, Doamne, din belşug să dureze-o ţară nouă şi din tun să facă plug! Dă-i degrabă ajutorul când duşmanii îl pândesc să-l omoare şi să-i fure scaunul împărătesc!

Să-l îmbraci în strălucire şi din aurul curat Doamne, Tu să-i faci cununa demnă de un împărat! Fă-l motiv de bucurie şi de binecuvântări, pentru oamenii din ţară pe-ale vieţii lor cărări!

Să se-ncreadă împăratul în Cuvântul Tău divin şi în bunătatea-Ţi sfântă ce dă pace şi alin. Când furtuna se ridică, să nu fugă nicidecum. Tu să-l însoţeşti în lume peste-al încercării drum.

Întăreşte-i, Doamne, braţul ca să-i bată pe tirani, pe cei ce urăsc dreptatea şi-s ai Bibliei duşmani! Pregăteşte-le cuptorul zilelor de judecăţi, când în slava viitoare vei veni ca să Te-arăţi!

Tu vei şterge fărdelegea şi sămânţa celui rău, căci întreg pământu-acesta este doar ogorul Tău. Ei urzesc prea multe rele împotriva celui drept şi se sfătuiesc în taină şi se bat cu pumnu-n piept.

Tu-i vei face ca să fugă şi-i vei săgeta pe loc. Scoală-Te mai grabnic, Doamne, să nu ia pământul foc! Scapă-ne cu-a Ta iubire, du-ne-n locul cel promis şi-Ţi vom lăuda puterea, sus, acolo-n Paradis!

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 166)

 

MIJLOCIREA LUI ISAIA

Isaia 63.15-19

Ascultă-mă, Doamne, cu-a Ta îndurare! ... Te cheamă iubirea din sufletul meu. De spini mi-i sătulă îngusta cărare, iar crucea pe umeri o duc tot mai greu.

Din slava Ta sfântă de ce nu coboară fiorul ce-aduce eternul alin? Mi-i dor de o rază, de-a Ta primăvară pe-ntinsa câmpie sub cerul senin.

Măreaţa Ta oră de ce nu mai vine? Ascunsă Ţi-e faţa ca soarele-n nor! ... Mă arde pe cale o sete de Tine. Alerg ca şi cerbul din munţi la Izvor.

Eu azi din Scriptură Te ştiu ca Părinte. Departe e Moise, departe-i Avraam. O, vino prin Duhul în inimi şi-n minte legându-ne rana cu-al păcii balsam!

Ne dă mântuirea prin dragostea-Ţi mare căci faptele noastre-s o zdreanţă în vânt. Ne-ajută-n furtună să stăm în picioare zidiţi pe credinţă, pe-al Tău Legământ.

O inimă nouă ce-Ţi cântă "Osana!" prin Duhul ne pune cu dragoste-n piept. Balsamul, isopul, să vindece rana c-o rugă fierbinte şi-un dor înţelept.

Despică planetei şi astăzi văzduhul. Ca-n zi de Rusalii mai vino la noi ca lumea să vadă noi semne prin Duhul şi-ntreg adevărul să-l creadă-n nevoi.

De-aceea Îţi cerem să ieşi înainte celor ce dreptatea cu drag Ţi-o-mplinesc, smeriţi pe-a Ta Cale, cu-aduceri aminte, şi care-n necazuri nicicând nu cârtesc.

Noi suntem ţărâna, iar Tu eşti Olarul. Puterea-Ţi divină pe toţi ne-a creat. O, vino mai grabnic în lume cu harul poporul Tău, Doamne, să fie salvat!

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 370)

 

SCRISOARE DE MIJLOCIRE

Ps. 85

Vino, Doamne şi condu-ne Ţara noastră din Carpaţi ce-o nălţăm în rugăciune ca profeţii exilaţi! Când gemea sub asuprire sub stăpânii cei mai răi Tu-ai adus o izbăvire fericind şi munţi şi văi.

Te-au slăvit chiar şi străinii, nu ca oaspeţi, ci ca fraţi. Ei sunt martori ai Luminii pentru cei eliberaţi. Ne-ai iertat nelegiuirea. Preţul Tu ni l-ai fixat: bunătatea şi iubirea. Şi-acest preţ tot Tu l-ai dat.

Doamne, nu-Ţi lungi mânia pentru faptele de ieri. Dă-ne iarăşi bucuria infinitei mângâieri. Către Tine ni se-ndreaptă inima ca un străjer. Vrem s-alegem calea dreaptă şi îngustă către cer:

calea-n care bunătatea e unită cu credinţa, iar la cârmă stă dreptatea, rudă cu recunoştinţa. După pacea Ta aspiră inimile noastre iar. Răii toţi Te răstigniră respingând măreţul har.

Mântuirea Ta-i aproape doar de cei care se tem adevărul să-l îngroape cu-al minciunilor blestem. Vrem şi peste noi să vină slava ce domnea în Rai prin prezenţa Ta divină şi prin al Scripturii grai.

De-ar ţâşni credincioşia ca şi floarea din pământ, s-ar ivi Împărăţia cerului cu tot ce-i sfânt. Printre fericiri visate de atâţia, Te-am ruga, Doamne sfânt, plin de dreptate, dă-ne fericirea Ta!

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 331)

 

 

VII. RUGĂCIUNI ALE UNOR PERSONAJE BIBLICE CA EXEMPLE PENTRU NOI

RUGA LUI SAMSON

O, Doamne, fă să-mi crească părul să vadă lumea adevărul! Să vadă toţi c-aceste fire îmi sunt izvorul de-nnoire. Da, ştiu prea bine, eu port vina că mi-am pierdut din ochi lumina.

Nu Ţi-am păstrat în piept secretul, sfidând nepăsător decretul şi legea dedicării mele, prin care mă păzeai de rele, făcând în Israel dreptate, prin fapte şi gândiri curate.

Tu Cel ce stai în slăvi divine, priveşte totuşi iar la mine, şi vezi unde m-a dus căderea, când mi-am pierdut subit puterea. Mi-s mâinile atât de goale, de când mi-a stat Dalila-n cale.

Şi-n suflet parcă-mi bate vântul, de când i-am ascultat cuvântul. * Dalilele de azi viclene momesc cu-a Iadului catrene, atâtea suflete candide făcându-le statui livide.

Puterea e un râu ce seacă, iar dărnicia e săracă. Ah, dragostea e căldicică şi chiar credinţa mult mai mică. Eu sunt mai rău decât păgânii, care şi-au înşelat stăpânii.

Nu pot sluji, văd astăzi bine, şi pofta şi s-ascult de Tine. * * Eram mai alb ca lămâiţa cât mi-am păstrat pe cap şuviţa! Dar ochii… unde-mi sunt sărmanii? ! Mă doare, mi i-au smuls duşmanii!

Din cer, de dincolo de stele, răspunde rugăciunii mele, în noaptea mea de remuşcare, să-Ţi aud glasul de iertare! Să-mi crească cele şapte fire de har şi de neprihănire.

Şi-apoi, primind putere nouă, să pot, cu mâinile-amândouă, distruge pânzele minciunii, ce iată m-au legat cu funii! Să vadă lumea adevărul, când îmi va creşte iarăşi părul.

Ascultă-mi Tu umila rugă, duşmanii toţi din jur să fugă, să vadă braţul Tău puternic, chiar dacă eu sunt un netrebnic! Ţi-am divulgat secretul vieţii şi praf mi-i fala tinereţii.

Şi falnicele nestemate le-am dat Dalilei blestemate. O, Tu mă cunoşteai pe nume, nainte de-a veni pe lume! Mi-ai dat de multe ori izbândă, când mulţi vrăjmaşi stăteau la pândă.

Eram o harpă-n mâna-Ţi sfântă! ... Dar astăzi bezna mi se-mplântă atât de-adânc pe trista-mi faţă, ca noaptea fără dimineaţă. Dar Doamne sfânt, Tu eşti lumină! Mă poţi spăla de-ntreaga vină,

să-mi crească firele puterii în neagra noapte a durerii. Să piară, Doamne, filistenii ce ne-asupriră lungi decenii! Israelul tot să se strângă şi pe mormântul meu să plângă!

Azi cu speranţa Învierii te-aştept pe zid ca şi străjerii din ţărna grea, din stânci de ghiaţă Tu să mă chemi din nou la viaţă.

(din vol. I, Pagini alese, pag. 99)

 

GHETSIMANI

"Un singur ceas nu aţi vegheat?", ne spune azi Isus şi nouă. Şi-n ochii Lui văd stropi de rouă din noaptea când a fost trădat.

Va merge El din nou la moarte când este viu în veci de veci? Cu El în rugă de petreci de biruinţă tu ai parte.

Tresar măslinii în grădină când lupta este tot mai grea: "O, Tată, fie voia Ta!" Se vede-o rază de lumină.

Un înger chiar atunci coboară şi-L întăreşte pe Isus ce va urca pe cruce sus luând a noastră grea povară.

Măslinii-s martori credincioşi ce ruga lui Isus o poartă când Duhul Sfânt ne bate-n poartă de Cer spre-a fi tot mai setoşi.

E greu să-nfrunţi prin rugă firea când ea te trage spre pământ. Isus ne mustră c-un cuvânt şi-acesta-i, negreşit, Iubirea.

Iubindu-L mai cu-nflăcărare şi mai profund pe Dumnezeu să stai cu El nu-ţi va fi greu nici sus în Rai, nici în vâltoare.

Ce vei alege tu ca fiu când ceasul încercării vine? Credinţa-n slovele divine sau în efortul tău pustiu?

Chiar şi Isus a refuzat să-Şi facă voia personală. Aceasta-i ruga ideală în noaptea când vei fi trădat.

Isus nicicând nu te trădează de-asculţi mereu Cuvântul viu. Deci, roagă-te cu dor de fiu şi vei vedea cum El lucrează.

Pe plaiul nostru mioritic când suflă-un vânt din Ghetsimani, nu da cu pietre în duşmani, ci-i scaldă-n rugi cu freamăt cristic.

Cum pentru-ntreaga omenire a suspinat prea-blândul Miel te roagă azi şi tu la fel purtat de-a Duhului iubire.

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 211)

 

RUGA LUI MOISE

Ps. 90

Doamne, loc de adăpost, fericit prin multe graţii, Tu din veac în veac ne-ai fost fiecărei generaţii.

Înainte de-a fi marea şi toţi munţii pe pământ Tu ne pregăteai chemarea dragostei prin Mielul sfânt.

Căci Tu eşti din veşnicie şi-n pământ ne-ntorci pe toţi. Pentru Tine-o zi e-o mie. Tot ce vrei să faci, Tu poţi.

Pe cei răi îi prinzi în mreajă, ori îi mături ca pe-un vis. Din puţina nopţii strajă iute-i spulberi în abis.

Viaţa noastră-i ca o floare care-ndată s-a uscat. Totu-n lume-i vechi şi moare ca un fir de grâu tăiat.

Mistuiţi de-a Ta mânie, Doamne, noi pe drept suntem. Suferinţa Ta cea vie, ea ne-a scos de sub blestem.

La lumina Feţei Tale tot păcatu-ascuns îl scoţi. Căci pe sfânta vieţii cale vrei să ne conduci pe toţi.

Ne trec anii ca un sunet clar sau, poate, încurcat. Traiul dă oricum răsunet: ori sfinţire, ori păcat...

Însă cine ia în seamă sfântul Tău avertisment fuge de ce-i rău cu teamă, zi de zi e mai prudent.

Ridicând mereu privirea către zările cereşti, Ţi-aşteptăm, cu dor, venirea: Doamne, cât mai zăboveşti?

Satură-ne dimineaţa cu-ale Tale bunătăţi. Şi ne-nveseleşte viaţa după plânsul altor dăţi.

Fă dar ca bunăvoinţa Ta de veşnic Creator să cultive-n noi credinţa ce trudeşte mai cu spor.

Întăreşte-a noastră mână în lucrarea Ta mereu. Roada-ntreagă să rămână proslăvind pe Dumnezeu! ...

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 52)

 

 

RUGA DE VINERI

 

În această Vineri Mare, Doamne plin de îndurare, vreau s-asculţi a Mea chemare! Sunt ajuns la strâmtorare.

Vino astăzi printre stele când M-apasă sarcini grele în aceste vremuri rele! Crucea-n umeri Mă apasă

şi Mi-i foarte dor de Casă, de grădina cea frumoasă unde voi ajunge-odată sus în Cer la Tine, Tată.

Drumu-i plin de gropi ascunse, de mistere nepătrunse şi de spinii plini de ură care nu mai au măsură - cum stă scris chiar în Scriptură.

Smulge-Mă din prăbuşire astăzi prin a Ta iubire care-Mi dete mântuire! Doamne, ştiu că ai putere pe pământ şi-n orice sfere!

În tăcutele unghere Tu-Mi trimite mângâiere să ridic mereu căzuţii, să Te laude pierduţii fii întorşi din pribegie la a Ta Împărăţie! (din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 219)

 

RUGĂ DIN EXIL

Ps. 84

Cât îmi este de plăcut să mă odihnesc în Tine, Astru sfânt din nevăzut ce-mi dai bucurii depline!

Când la Tine am venit mi-ai fost Adevăr şi Cale. Ah, cât sunt de fericit în locaşurile Tale!

După curtea Ta din Rai dorul meu pribeag suspină şi aşteaptă iar să-i dai pace sfântă şi lumină.

Chiar şi păsările vin şi-şi zidesc o nouă casă în al harului Cămin unde umbra Ta e deasă.

Ah, mi-i duhul întristat pentru vechile altare ce le-a stins şi dărâmat multa mea îngrijorare!

Lasă-mă să locuiesc azi în Casa Ta cu duhul să Te laud, Domn ceresc, traversând prin rugi văzduhul.

Fericiţi sunt cei ce-şi pun zi de zi tăria-n Tine. Cât eşti Tu cu ei de bun când furtuna vieţii vine!

Valea Plângerii-o străbat şi-o prefac în dulci izvoare care curg înmiresmat aducând înviorare.

Ei sub ploile de har, din putere în putere, merg cu jertfa la altar să primească graţiere.

Doamne, Dumnezeul meu, strig cu dorul cel fierbinte să m-ajuţi în ceasul greu să pot merge înainte.

Uită-Te la faţa mea. Unsul Tău eram, ştii bine. Sunt un clipocit de stea ce se stinge în ruşine.

Mulţi îmi zic: "O, de-ai fugi de durere, hăt, departe!" Dar în Casa Ta e-o zi cât o mie-n altă parte.

Chiar în prag smerit de-aş sta dacă Duhul Tău mă ţine nu mă tem în noaptea grea: orice-ar fi eu sunt cu Tine!

Doamne, Scutul meu divin, din furtuna cea grozavă Tu m-ai mântuit deplin... Te iubesc şi-Ţi dărui slavă!

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 229)

 

RUGA DIN PEŞTERĂ

Ps. 141

Cu glasul Meu strig către Domnul şi El M-ajută în necaz să-nfrunt împotrivirea lumii şi al batjocurii talaz.

Oricât Mi-ar fi de strâmtă calea Tu ştii toţi spinii de pe ea şi cursele ce Mi se-aruncă de-ai Mei vrăjmaşi în lupta grea.

Oriunde Îmi opresc privirea par pentru mulţi necunoscut. Scăparea Mea pierdută este. Dar Tu Îmi eşti al vieţii scut.

Chiar păsărelele au cuiburi şi vulpile au vizuini. Dar Eu Te am numai pe Tine drept moştenire-ntre străini.

Ascultă strigătele Mele din ale firii vechi genuni ce cotropesc atâtea inimi ce n-au nici crez, nici rugăciuni.

Prigonitorii Mei sunt mândri şi decât Mine mult mai tari. Dar Tu-Mi scoţi sufletul din temniţi când ei M-aşază-ntre tâlhari.

Să-Ţi laud Numele în lume în toată viaţa Mea doresc când Îmi vei da din nou putere cu dragoste să Te slujesc.

Să vină toţi neprihăniţii de harul Tău spre cer atraşi. O, fă-i Părinte al iubirii să facă astăzi primii paşi!

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 247)

 

RUGA LUI NEEMIA

Ruga când mi-o-nalţ spre Tine, Aminteşte-Ţi şi de mine, Dumnezeule etern! Eu Te chem printre suspine, Din durere şi ruşine, Plânsu-n calea Ta mi-aştern.

Ne-am îndepărtat de Lege, Am căzut în fărdelege… Tu, pe drept, Te-ai mâniat. Doamne sfânt, al nostru Rege, Harul Tău să ne dezlege De osândă şi păcat!

Aminteşte-Ţi, ah, de mine Pentru veacul care vine De pe-acum să-l pregătesc. Să zidim toţi pentru Tine Rusalimul din ruine, Chiar când cei răi ne lovesc.

Fă să-mi fie urma vieţii Cum e roua dimineţii Ca toţi robii din popor, Cu evlavie profundă Pe-a iubirii Tale undă, Să lucreze mai cu spor.

Să-nălţăm acum spre soare Visul Tău cu-acea splendoare Dintr-un nou Ierusalim. Şi să dovedim prin fapte, De-o fi zi sau de-o fi noapte, Că lucrăm şi Te iubim.

Aminteşte-Ţi, deci, de mine Când duc lupta prin rovine Cu atâţia falşi profeţi, Cu săgeţile haine Ce lovesc întâi în Tine Dar şi-n proaspeţii pereţi.

Fii Tu zid şi-ntăritură Când vrăjmaşii plini de ură Mă atacă pătimaşi. Scapă-mă de clevetirea Ce distruge-nsufleţirea Din vitejii Tăi ostaşi.

Aminteşte-Ţi azi de mine! Răul Tu să-l schimbi în bine, Să sfârşim ce-am început. Şi prin Duhul Tău ne-nvaţă Să fim altora povaţă, Prin al îndurării scut.

Să-Ţi zidim din nou Cetatea Ca să-şi afle libertatea Şi destinul ei ceresc. Iar popoarele vecine Să rămână de ruşine Cu tot răul ce-l urzesc.

Din necazuri şi ocară, Eu Te chem de sub povară Să m-ajuţi să urc mereu Către ţinta mult visată Unde inima curată Va vedea pe Dumnezeu.

Aminteşte-Ţi, drag Părinte, De eternele cuvinte Ce prin Duhul ne-au trezit, Care Legea Ta le spune Celui plâns în rugăciune Şi cu duhul despietrit.

Zidurile-s dărâmate. Arse-s porţile-n Cetate… Dar Tu poţi să le ridici, Să lucrezi cu bucurie Prin toţi fiii din robie Care sunt şi slabi şi mici.

Pentru slava Ta, Divine, Aminteşte-Ţi azi de mine Şi de ruga ce-o rostesc! Fă din râvna mea pioasă O mistrie-n a Ta Casă Printr-un gând duhovnicesc.

Desluşeşte-mi viziunea Şi ascultă-mi rugăciunea Cu izbânda ce-o aştept. Focul Tău să nu se stingă Şi cel rău să nu-mi atingă Râvna care-mi arde-n piept.

Dă-ne har şi chibzuinţă Lucrul nostru, prin credinţă, Pentru-al Tău Ierusalim Într-o zi să se termine Cu răsplăţile divine Şi cu cânt de serafim.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 344)

 

 

CRISTOS ÎN RUGĂCIUNE

 

Cristos în rugăciune azi tuturor ne-arată Să ne rugăm tot timpul lui Dumnezeu ca Tată.

„De ce-a avut nevoie chiar Fiul să Se roage?”, Se miră mintea noastră pe-a gândului viroage.

El depindea de Tatăl cerând cu stăruinţă Să-L umple cu putere trecând prin suferinţă.

Când n-a respins „paharul” Isus avea nevoie Tot timpul ca să facă a Tatălui sfânt voie.

La Domnul rugăciunea nu-i o formalitate, Ci-i setea cea aprinsă după conformitate.

El nu Se reprezintă în lume doar pe Sine, În El Se-arată Tatăl din slăvile divine.

Mulţimea când o lasă şi-n munte Se retrage Isus Se duce-acolo ca singur să Se roage,

Cu Tatăl să vorbească de orice amănunte Precum profetul Moise a stat cu El pe munte.

Cristos în vremuri grele Se roagă în grădină. Se-apropie supliciul din neagra lumii vină.

Urma o despărţire de Tatăl... Ce cuvinte! Ce grea I-a fost durerea, ce-amară, ce fierbinte!

Nu suferinţa cărnii, nu biciul cel roman, I-au stat atunci în faţă ca cel mai rău duşman.

Ci tot păcatul lumii soldat cu pângărirea Ce I-a adus de Tatăl, pe cruce, despărţirea.

Dar în deplină taină Cel Sfânt era în Mielul Jertfit să-mpace lumea şi să-Şi atingă ţelul.

Din pieptul ars de sete, ţâşnea al Milei leac: „O, iartă-i Sfinte Tată, căci ei nu ştiu ce fac!”

Cristosul când Se roagă El ne deschide Cerul Ca lumea să-I cunoască lui Dumnezeu misterul.

Iar Duhul Său coboară ca porumbel din slavă Şi Tatăl Îi răspunde pe-a dragostei octavă.

Când a sosit momentul echipa să-Şi formeze Isus o noapte-ntreagă a stat pe metereze.

L-a consultat pe Tatăl, prin duh de rugăciune, Şi-apoi în zori de ziuă Se duse să-i adune.

Deşi printre aceştia era şi trădătorul, Nu-i vorba de-o eroare căci Domnul e Păstorul.

Iar Tatăl slavei ştie pe cine să aleagă Şi-atunci când Iuda cade tot răul lui să-l dreagă.

Cristos la rugăciune Îşi cheamă ucenicii, Dar somnul şi-ndoiala le-au fost atunci complicii.

Zadarnic Domnu-i mustră că n-au vegheat în rugă: Văzând pestriţa gloată cu toţii-o iau la fugă.

Când lumea după pâine era în căutare Cristos simţea tot timpul a Tatălui chemare.

De-aceea la o parte El a urcat pe munte Pericolul ispitei hidoase să-l înfrunte.

El refuzase sceptrul dar a primit coroana Cu spinii ce înţeapă şi-apoi străpung coloana.

Cristos cu răni de cuie pe crucea blestemată Se roagă, mijloceşte: „O, iartă-i, Sfinte Tată!”

Şi Tatăl Îi ascultă degrabă rugăciunea Ca noi să-I fim în viaţă şi rodul şi minunea.

Altfel pământu-acesta putea pe loc să piară Cum a pierit Sodoma în flăcări prima oară.

*

Da, Domnul nu-ncetează nici astăzi să Se roage. Pe mulţi spre cerul slavei îi cheamă şi-i atrage.

Puterea învierii e tainică şi-adâncă; Prin ea ne-a pus piciorul Isus pe-a vieţii Stâncă.

Deci, să-I urmăm modelul prin post şi rugăciune, De vrem să mai apară şi astăzi vreo minune.

De-om suferi ca Domnul, aceasta-i bucuria Prin care se primeşte din plin Împărăţia.

(din vol. VII, Frumuseţea veşniciei, pag. 36)

 

 

VIII. METAFORE ŞI ALTE FIGURI DE STIL CARE DESCRIU PUTEREA ŞI SEMNIFICAŢIA RUGĂCIUNII

 

LUPTA RUGĂCIUNII

 

Aaron şi Hur, urcaţi pe munte, ţineau lui Moise mâna sus, ca Israel să fie-n frunte şi Amalec de tot răpus.

Când mâinile erau întinse spre Iahve Cel ce-i nevăzut, gemeau oştirile învinse căci Amalec era bătut.

Dar dacă mâinile acelea cădeau slăbite la pământ, duşmanii se-nălţau spre stele iar Israel era înfrânt.

A bătrâneţelor povară ce grea e-acum pentru profet! Deodată mâinile-i doboară şi Moise cade-ncet, încet.

Atunci cei doi, fără zăbavă, se aplecau către bătrân, să-i ţină mâinile spre slavă, să fie Israel stăpân

pe lupta cea înverşunată care părea fără sfârşit. Şi totuşi, iată, deodată duşmanul este biruit.

*

Stai oare azi şi tu pe munte, să ţii în rugă braţul sus, când duhuri vin să te înfrunte, să te despartă de Isus?

Te rogi, tu, frate, cu credinţă şi pentru-ai Domnului copii, ca ei să aibă biruinţă în drumul către veşnicii?

Ai tu în gând lucrarea sfântă pe-al Evangheliei ogor, sau alte gânduri te frământă din tot ce-n lume-i trecător?

Isus Cristos cu drag te cheamă, când lupta vieţii este-n toi. O, vino dar, nu-ţi fie teamă să intri azi în rând cu noi!

Isus nu pierde nicio luptă. De te încrezi în El mereu, avea-vei pace ne-ntreruptă şi biruinţi cu Dumnezeu.

Ridică mâinile în rugă neobosit în orice ceas. Şi-atunci vrăjmaşul o să fugă c-atât doar îi va fi rămas.

(din vol. I, Pagini alese, pag. 121)

 

SCARA RUGĂCIUNII

 

Un glas ceresc şi azi răsună trezind ecou în mii de fraţi, pe care dragostea i-adună, în rugă, binecuvântaţi.

Ei vin în strai de sărbătoare ca roua munţilor Tabor, peste-o grădină cu izvoare, doinind spre ceruri psalmi de dor.

Nălţând noi cântece de slavă, uniţi ca cei dintâi creştini, ei sunt mireasma cea suavă, ce-adie din smeriţii crini.

Iubirea tainică şi-adâncă li-i ajutor în suferinţi, şi, prin răbdarea ei de stâncă, au cheia marii biruinţi.

Ei năzuiesc spre-o Stea-comoară cu frumuseţi de nedescris. De-aceea, pe-a-ndurării scară, se-nalţă către Paradis.

Tu tainică, măreaţă scară ce ne aştepţi pe toţi cu drag, mai sunt atâţia pe afară şi, iată, câţi mai stau în prag!

Veniţi la scara rugăciunii, să vă-nalţaţi prin Duh mai sus! V-aşteaptă Soarele minunii, eternul Adevăr - Isus!

Chiar de nu ai cuvinte multe, să spui în ruga ta smerit, El, Domnul, vrea să te asculte şi să-ţi răspundă negreşit.

Deci urcă azi din treaptă-n treaptă sublima scară de puteri. Da, însuşi Dumnezeu te-aşteaptă cu bucurii şi mângâieri.

Respiră numai fericire în dorul tău de veşnicii şi ancorează-te-n iubire, la ţărmul sfânt al apei vii.

Acolo nu e vătămare şi nici dureri de tină nu-s, ci-i nesfârşita sărbătoare de bucurii fără apus.

De ce mai stai la îndoială? Te temi să urci şi tu acum? Această scară ideală e către cer unicul drum.

Unind o inimă de Tată cu-acest pământ de suferinţi, ea poartă dragostea curată, celor ce plâng în rugi fierbinţi.

Pe ea chiar îngerii coboară, purtând mesajul ce-au primit, precum şi Iacov într-o seară, de glasul lor, a fost trezit.

Vă cheamă Duhul rugăciunii spre tot mai nalte-ascensiuni. Veniţi din mijlocul furtunii la Cel ce face mari minuni!

El vrea acum să vă vorbească, în inimi să vă pună jar şi-apoi, pe scara cea cerească, să vă ajute cu mult har.

Acum Isus, Cel viu, v-aşteaptă la capătul divinei scări, ca să urcaţi treaptă cu treaptă spre mii de binecuvântări.

El sus în ceruri mijloceşte ca Preot mare şi milos. Iar Duhul Sfânt ne ocroteşte şi ne conduce spre Cristos.

El vrea de-aici să te cunune cu Soarele etern: Isus. Te-nalţă, deci, în rugăciune, spre Ţara dragostei de sus! *

Ajută-mă, Isuse sfinte, să înţeleg ce vrei să-mi spui, când, pe genunchi, cu dor fierbinte, eu scara rugăciunii sui!

Fă-mă să urc din treaptă-n treaptă pe-aripa Duhului cel Sfânt, cu toţi acei ce se îndreaptă spre cerul Tău de pe pământ!

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 98)

 

 

TURNUL RUGĂCIUNII

 

M-ai angajat de mult, Isuse, La Turnul rugăciunii sfinte: Să-i pun în viaţă temelia, Chemându-Te, în zori, fierbinte.

Eram călăuzit de Duhul Cu-atât de multă-nflăcărare Când Tu-ai turnat puteri în mine De rugăciune şi lucrare.

M-ai botezat, Isus, ţin minte, Cu Duhul Sfânt al Cincizecimii. Şi-apoi mi-ai spus în dulce şoaptă: „Ridică Turnul rugăciunii!”

Un turn înalt, cu multă trudă De consacrare, de veghere, Prin care-ai vrut să mă apropii Mai mult de-a Tatălui sfânt vrere.

„Ai stat să-ţi faci tu socoteala Că-ţi trebuie multă jertfire? Şi ai destulă cărămidă?”, M-ai întrebat doar c-o privire.

Din Valea Plângerii, da, Doamne, Lucrez la Turnul rugăciunii. Şi-aştept cu ochii plini de lacrimi Răspuns în inima furtunii.

În fiecare dimineaţă Mă chemi la timp de părtăşie Ca să veghez mereu în rugă Trăind precum Îţi place Ţie.

Şi totuşi, iată, oboseala În laţul ei viclean mă prinde. O, vino, Duhule Preasfinte Iubirea Ta o reaprinde!

Gândind la Tine-mi pot da seama Că nicidecum nu am putere Să stau în rugă necurmată, Lucrând la Turnul de veghere.

Doar Tu îmi poţi spori credinţa Cât timp lucrez cu-a Ta iubire Să am nădejde neclintită Că este-n Cer o răsplătire,

Să fiu ca un smochin cu roade În viaţa asta zbuciumată Şi să trăiesc doar pentru Tine Cu dragoste şi fără pată.

Îţi mulţumesc pentru lumina Ce nu se stinge, ci rămâne Să pot zidi un Turn de veghe Prin Duhul Tău cel Sfânt, Stăpâne!

Astfel lucrarea începută Va creşte-n viaţa mea de rugă Oricât ar încerca vrăjmaşul Cu multe arme s-o distrugă.

*

Ah, numai firea pământească Ţi-aduce viaţa în înfrângeri Aşa încât te prinde somnul Împovărat cu mii de plângeri!

În Ghetsimani stau ucenicii Şi ochii par să li se-nchidă Când firea lor în rugăciune Le este cea mai grea obidă.

Voi, toţi, ce Turnul de veghere Îl ridicaţi în zări albastre, Azi Duhul Sfânt vă dă putere În lupta rugăciunii voastre.

Lăsaţi-L să vă lumineze Şi gândul vostru şi privirea, Ca să vă fie rugăciunea Unită veşnic cu iubirea.

Iubind pe alţii să se roage Cu Duhul Sfânt şi duhul vostru Să ştiţi acum şi-ntotdeauna Că-n Cer ne-ascultă Tatăl nostru. .

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 337)

 

DĂ-MI ARIPI DE VULTUR!

 

Dă-mi, Doamne, Tu aripi de vultur spre slavă Să zbor din a lumii plăcută dumbravă. Chemările firii se-ndreaptă spre mine. Sunt glasuri viclene de pofte prea pline:

„Aici este totul şi viaţa-i o goană. Cât poţi, fii puternic de n-ai nicio rană. Nu-ţi da hotărârea, nici capul altuia! Eşti sigur de viaţă, de-i baţi cărăruia. “

Eu nu sunt prea sigur pe-a mea-nţelepciune. O, vino, Isuse, mai fă o minune! Şi scapă-mi gândirea de lucruri deşarte, La Tine să cuget cânt trec peste moarte.

Mă rog cu credinţă, Te-aştept în tăcere. Adu-mi Tu, Isuse, prin Duh, mângâiere Să port către alţii un chip de lumină, La jertfa-Ţi de sânge aceştia să vină.

Eu nu pot opri nicio clipă să treacă, Şi fără de Tine mi-i viaţa săracă. Acesta mi-e dorul din văi de suspine: Condu-mă spre ţintă! Mereu fii cu mine!

Un preţ mi se cere şi-s gata de plată: Accept răstignirea cu inima toată, Să-nving totdeauna, s-ajung la-nviere, S-ajung la cunună, prin lumi de durere.

Dă-mi, Doamne, Tu aripi să scap de noroaie, Să zbor peste vânturi ce-aprind foc de paie. Când sunt copleşit de amar şi de rele, Trimite lumină dorinţelor mele!

Sunt gata, Isuse, cu suflet şi minte, Să trec prin necaz cu-o iubire fierbinte. Săgeţile-aprinse când vin înspre mine, Te rog, cât mai grabnic ascunde-mă-n Tine!

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 310)

 

NOAPTEA RUGĂCIUNII

În noaptea mea de rugăciune Mă lupt cu mine însumi chiar Şi-aştept din ceruri o minune … Şi-mi este inima pe jar.

Ca Iacov mă avânt în luptă Ca să-L conving pe Dumnezeu Să-mi dea o pace ne-ntreruptă Când sunt lovit pe drumul greu.

Eu cer o viziune clară Şi un răspuns material. Dar Duhul îmi oferă-o scară Şi-un fără seamăn ideal.

Văd sfinţi şi ucenici în rugă. Atâtea cronici s-au tot scris. Dar unde-i cel care se-njugă Pentru o viaţă de proscris? ! …

Să lupte chiar până la sânge Pe frontul rugăciunii iar Pe Aşmodeu să-l poată-nfrânge Ca jertfă vie pe altar.

Prea multe şoapte de-ndoială Îmi dau ocol în lupta mea. Dar rugăciunea e o şcoală Şi vreau să-nvăţ mereu din ea.

Ca tânăr Iacov către Domnul S-a îndreptat şi în nevoi. N-a stat să-l biruiască somnul Cum face eul azi cu noi.

Cădem ca piatra jos în vale. Clădim program peste program. Dorindu-ne o pernă moale Noi nu mai vrem lumină-n geam.

Doar ni s-a dat înţelepciune Cum să lucrăm pentru Isus Şi cât să stăm în rugăciune Veghind cu soarele-n apus.

Lui Iacov i-a stat împotrivă Pe drum un om, viteaz bărbat. El nu intrat-a în derivă Ci cu tărie l-a-nfruntat.

Lucrarea rugii nu-i uşoară. Ce multe piedici vei simţi Cum te lovesc ca o povară Pe care nici n-o poţi clinti.

Dar Iacov s-a luptat cu Omul Ce sugera că Dumnezeu Îşi instruia acum atomul Să lupte când dădu de greu.

Când noaptea se scurgea tăcută Stăpânul Se lăsa învins. Iar tânărul de pe redută De bucurie fu cuprins.

Urmară prezentări de nume, Schimbări sublime de destin: -”Ai fost biruitor în lume Şi-ai biruit pe Cel divin!

Tu L-ai convins de-acea credinţă Ce smulge focul sfânt din cer Lucrând, prin har, cu pocăinţă La noul vieţii caracter.”

Când îndoiala ne sugrumă Şi lupta ni se pare grea Să ştiţi că ruga nu-i o glumă Ci este-un cer întreg în ea.

În binecuvântarea dată De Înger către luptător Se vede dragostea curată Ce curge chiar din Creator.

Trecuse noaptea de tăciune. Un astru cald a răsărit. Pe cel ce-a stat în rugăciune Chiar Însuşi Domnul l-a lovit.

Dar cum se poate? …. Raţiunea Porneşte iarăşi la asalt Când nu-nţelege rugăciunea, Nici glasul Celui Preaînalt.

Să mulţumim pentru putere Şi pentru binecuvântări, Pentru cereasca mângâiere Pe drumul sfintei îndurări.

Să mulţumim când lovitura Permisă chiar de Dumnezeu A împlinit cu noi Scriptura Spre-a fi o pildă-n ceasul greu.

Iacov avea să şchiopăteze De-acum în toată viaţa sa Şi-astfel pe Domnul să-L urmeze De-i ziua bună sau e rea.

Şi toţi urmaşii săi prin vreme De Iacov îşi vor aminti Cum Cel ce strigă ”Nu te teme!” Mereu prin har îi va păzi.

Căci mult mai bună-i lovitura Părintelui din cerul sfânt Decăt să te lovească ura A celor răi de pe pământ.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 116)

 

PUTEREA RUGĂCIUNII

Rugăciunea e-o putere peste tot, în orice ţară, Căci prin ea se-ntorc la Domnul oameni pentru prima oară.

Un creştin care se roagă cu mult foc, în stăruinţă, Este-un campion în spirit şi trăieşte prin credinţă.

El deşi nu vede totul ce urmează pe cărare, Totuşi, merge cu-ndrăzneală spre cereasca îndurare.

Avraam pleca de-acasă fără să cunoască Ţara. Ghiocelul iese grabnic când nu-i încă primăvara.

În Biserica primară ruga nu era săracă, Ci izvorul de putere vie care nu mai seacă.

Începând cu cele zece zile după Înălţare, Ei s-au tot rugat când Duhul cobora în Adunare.

De creştinii buni din Fapte, noi citim că se tot roagă Şi la caru-Mpărăţiei fiecare vrea să tragă.

Echiparea cu putere nu-i ca norma elocinţei, Ci o mare trebuinţă pentru martorii credinţei.

Ei pe-ogorul Misiunii vor vesti Cuvântul vieţii Cu acea eficienţă ce-o aveau de mult profeţii.

Semne mari de haruri pline le vor fi din Cer escortă Precum sângele pulsează pretutindeni din aortă.

Rugăciunea-i importantă chiar şi-n viaţa personală, Într-o secetă cumplită sau când eşti lovit de-o boală.

Dacă treci prin încercare, prin examene severe Rugăciunea-ţi dă lumină şi o proaspătă putere.

În a vieţii căsnicie ea e-un semn de biruinţă. Celui ce se-ncrede-n Domnul totu-i este cu putinţă.

Nici nu poţi să-ţi creşti copiii fără har de rugăciune, Dacă Duhul nu te-ajută cu a dragostei minune.

Sunt domenii neştiute unde ruga se strecoară Ca o rază de speranţă pentr-un om sau pentru-o ţară.

Chiar şi când economia merge-n jos într-o derivă, Rugăciunea şi cu postul fac minuni deopotrivă.

Dumnezeu ne cere mâna pentru Cer şi veşnicie, Dacă ruga ni-i fierbinte şi credinţa noastră-i vie.

Vom muta şi munţii-n mare, dacă vom avea credinţă, Fără nicio îndoială, prin a Domnului voinţă.

Prin puterea rugăciunii mulţi bolnavi se lecuiră; Alţii pe genunchi botezul sfânt în Duhul îl primiră.

S-au făcut măreţe lucruri când au fost legaţi duşmanii, Care-apoi cădeau în luptă ca pe dealuri bolovanii.

Ce noi dezlegăm în lume este dezlegat şi-n slavă, Şi se-ntorc la pocăinţă mulţi din lumea cea bolnavă.

Numai când legăm vrăjmaşul, biruinţa e deplină Şi trezirea aşteptată peste noi o să revină.

O cunoaştere de Domnul într-o viaţă abundentă Se dezvoltă-n rugăciunea vie, trainică, ardentă.

El ne dă din ceruri visuri şi vedenii minunate Ca să ne păzească-n viaţă de atacuri şi păcate.

Diavolul spre mulţi aleargă ca să-i cearnă, să-i înşele, Prin filozofii subtile ale minţilor rebele.

Să fim tari în rugăciune şi-n credinţa de milenii, Căci vrăjmaşul ne pândeşte ca pe vremuri filistenii.

Ca să nu ne pierdem ochii cum Samson pierdu vederea, Să veghem în rugăciune şi ne vom păstra puterea.

Domnul încă ne vorbeşte şi ne spune: „N-aveţi frică Chiar dacă puterea voastră pentru luptă este mică!

Eu vă înnoiesc puterea şi vă ţin uşa deschisă Pentru-a Mea Împărăţie, pentru Patria promisă.

Iar în ceasul încercării vă voi izbăvi de moarte Ca să fiţi cu Mine-n ceruri şi de lumea rea departe.”

(din vol. VII, Frumuseţea veşniciei, pag. 101)

 

TĂMÂIA RUGĂCIUNII

(După Ps. 141)

Rugăciunea ce se-ndreaptă cu credinţă către Cer Tatălui ceresc Îi place, este ca un giuvaer.

Ca tămâia se înalţă rugile spre tronul Său; Sfinţii cer putere, haruri şi păzire de cel rău.

Când se-aduc jertfe de seară, duhul nostru cel zdrobit Pe Cristos din cerul slavei mijlocind L-a întâlnit.

El e Preotul cel Mare ce ne poartă-n mâini săpaţi Şi nu uită niciodată că-I suntem surori şi fraţi.

Lumea ne ocupă timpul cu discursuri pământeşti Dar când noi strigăm spre Domnul ne-nălţăm pe-aripi cereşti;

Straja Duhului ni-i baza pentru multe rugăciuni Ca să mijlocim cu forţă aşteptând cereşti minuni.

Sunt în lume lucruri rele care-aşteaptă bun-venit, Însă, omul rugăciunii va veghea necontenit

Să evite-acele fapte ce-s ca nişte vâlvătăi Şi nicicum să nu mănânce cu cei necinstiţi şi răi.

Celui rău nu-i da prilejul să-ţi găsească datorii Ce rămân tot neplătite şi uitate pe vecii.

Nici Stăpânul n-o să uite a-ţi da rugii un răspuns De-ţi vei face datoria ca al Duhului Sfânt uns.

Umblă cu neprihănitul care te va şi mustra Căci mai bună-i compania lui în toată viaţa ta.

Pedepsirea-i ca uleiul omului duhovnicesc Când cei doi cu bucurie doar pe Domnul Îl slujesc.

Să avem mereu în faţă al mustrării precedent, Spre-a putea respinge răul lumii în orice moment.

Răutatea este-nvinsă doar prin Jertfa lui Cristos Care-a ispăşit păcatul fiecărui păcătos.

Să strigăm mereu spre Domnul, singurul Judecător, Ca să facă El dreptate pentru vecii vecilor.

El a suferit în lume mai întâi ca Fiu de Om Şi ne-a ridicat blestemul cel din Deuteronom.

De aceea, prin credinţă, zilnic ochii să-nălţăm Înspre-a Mirelui venire şi cu dor s-o aşteptăm.

Vom vedea curând cu toţii începutul lumii noi... Vino, Doamne, mai degrabă căci e vremea de apoi!

(din vol. VII, Frumuseţea veşniciei, pag. 288)

 

 

IX. ALTE RUGĂCIUNI ŞI ÎNDEMNURI LA O VIAŢĂ DE RUGĂCIUNE

 

SĂ NE RUGĂM!

 

Lăsând tumultul lumii la o parte şi grija ei ce-ades ne prinde-n laţ, să ne rugăm ca cei din Sfânta Carte, căci Dumnezeu ne-ntinde azi un braţ.

Şi gândurile ce ne împresoară, precum Ierusalimul de vrăjmaşi, să le gonim cu-a rugăciunii pară făcând astfel, spre ceruri, primii paşi.

Strivind preocupările sterile şi zelul cel lumesc şi insipid, să ne rugăm şi în acele zile, când triumfăm în lupte ca David.

Să ne rugăm, nu doar în sărbătoare, sau când smochinul ne rodeşte-n prag, sau numai dacă ceru-i plin de soare şi ne privim copiii cu mult drag.

Să ne rugăm mereu chiar şi-n furtună şi pe-nsorita pajişte de mai, şi-n ziua rea, precum şi-n ziua bună, de vreţi ca lumea să devină rai.

Să ne rugăm, prieteni, cu iubire şi cu credinţă sfântă în Isus, prin Duhul, pentru-ntreaga omenire, ca toţi s-ajungă-n Raiul cel de sus!

Să fim noi rugăciunea întrupată şi să-L vestim în fapte pe Isus, într-un triumf cum n-a fost niciodată prin Duhul slavei ce-a venit de sus.

(din vol. II, Spicele lui Rut, pag. 92)

 

CUM SĂ VĂ RUGAŢI

Să nu fiţi ca cei făţarnici ce se roagă la răscruci. Tu lui Dumnezeu dă-I slavă: toate Lui să I le-aduci.

Fie lucruri mari şi grele, fie cele de-amănunt, adu-I-le cât eşti tânăr sau când părul ţi-e cărunt.

Cei ce vor să-şi afişeze rugăciunea la altar şi-au luat aici răsplata: n-au în ceruri niciun har.

Dacă vrei în rugăciune să te bucuri îndeajuns du-te-n casa ta şi află locul ei cel mai ascuns.

N-ai să întâlneşti acolo laude în niciun fel când vei sta în rugăciune respectând acest model.

Astfel Tatăl, care vede chiar şi-n cel mai tainic loc, îţi va răsplăti credinţa, gândul sfânt şi-al rugii foc

nu c-o plată omenească ce se pierde într-o zi, ci cu dragostea Lui mare care-n Cer te va primi.

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 124)

 

TATĂL NOSTRU

Nu se cade-aceleaşi vorbe să le tot rostiţi mereu cum se roagă toţi păgânii la altarul unui zeu.

Niciun ceas din viaţa voastră nu v-asemănaţi cu ei. Tatăl vostru vă ascultă în al dragostei temei.

Iată cum va fi de astăzi ruga voastră-n ceas sublim: "Tată, care eşti în ceruri, Numele Tău Îl sfinţim!

Vie-a Ta Împărăţie! Voia Ta pe-acest pământ fie ca şi cea din ceruri şi în fapte şi-n cuvânt.

Pâinea noastră cea de toate zilele ne-o dă şi-acum. Şi greşelile ne iartă în al vieţii noastre drum,

cum şi noi iertăm pe alţii potrivit cu harul Tău. Nu ne duce în ispită, ci ne scapă de cel rău.

Căci a Ta este puterea Împăratule divin. Slavă Ţie-n toate cele de acum şi-n veci! Amin!"

Deci, iertaţi la rândul vostru, ca prin harul ce-l primiţi să urmaţi cărarea vieţii în acelaşi Duh uniţi!

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 125)

 

POSTUL

Când postiţi să vadă alţii chipul cel posomorât nu vă veţi atinge ţinta de veţi face doar atât.

Dacă tu posteşti vreodată capul unge-ţi-l cu mir să păstrezi astfel cu Tatăl sfântul rugăciunii fir.

Spală-ţi faţa ta degrabă de al vieţii tale eu ca să poţi vedea mai bine dragostea lui Dumnezeu.

Postul tău să fie-o taină, un smerit miros de crin. Iar Atoatevăzătorul îţi va răsplăti din plin.

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 127)

 

STĂRUINŢA ÎN RUGĂCIUNE

Cereţi, cereţi cu credinţă! Căutaţi şi veţi găsi! Bateţi şi se vor deschide uşi de har în orice zi!

Cine cere cu credinţă va primi lucrul cerut. Căutând cu sârguinţă va afla tot ce-a pierdut.

Cine stăruie şi bate noaptea, chiar în ceas târziu, nu va sta prea mult afară aşteptând în drum pustiu.

Care tată, dacă fiul, din zburdalnicul său joc, va veni să-i ceară pâine îi va da o piatră-n loc?

Sau, dacă va cere-un peşte de la tatăl său iubit, va primi în schimb un şarpe ca să moară otrăvit?

Dacă darurile voastre ştiţi cu grijă-a le-mpărţi Tatăl cel bogat nu are azi nimic a dărui?

Nu va da El viaţa nouă, nu prin Lege, ci prin har? Nu va da iubire sfântă şi speranţe noi în dar?

Dacă cereţi lucruri bune, daruri mari şi daruri mici, aşteptaţi-le-n credinţă de statornici ucenici.

*

Faceţi bine tuturora cu al dragostei avânt. N-aşteptaţi să facă alţii ce vă cere-al Meu Cuvânt!

(din vol. III, Dumnezeu este cu noi, pag. 138)

 

RUGĂ PENTRU ÎNVĂŢĂTOR

„Să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” (Numeri 6.27)

Învăţătorule, Doi părinţi cu gând umil Şi cu dragoste fierbinte Ţi-au adus acum nainte Un frumos copil.

Darul lor e de la Tine: Scump şi drag odor. De aceea vor mai bine Ţie azi să Ţi-l închine Cu atâta dor.

Binecuvântează-l dară Ca pe micul Samuel. Fă din el o piatră rară Şi din tot ce-l înconjoară Neuitat Betel.

Cum ai fost şi Tu, Isuse, Înălţat mereu prin har, Fă-l Tu şi pe el să crească Pentru gloria cerească Fără de hotar.

Sănătate şi putere Te rugăm mereu să-i dai. Pentru-a inimii durere Fă din el o mângâiere Şi-un crâmpei de Rai.

Cum te-ai îndurat de Ana De părinţi să Te înduri Şi să le prefaci dojana Într-un fericit „Osana!” Ca şi în Scripturi.

(din vol. IV, Destăinuiri, pag. 172)

 

IMPORTANŢA RUGĂCIUNII

Cât de important în viaţă Este nu numai să ceri, Ci c-o inimă-ndrăzneaţă Să oferi şi mângâieri.

Duhul Sfânt ne dă putere Mult mai multă decât ieri Ca să fim o mângâiere Celor ce trec prin dureri.

Cât de aşteptată-i ruga Mulţumirii în ascuns Să nu fim mereu doar sluga Ce aşteaptă un răspuns.

Domnul vrea prietenie Să dea celor ce-L iubesc Care stau în părtăşie Adorând Duhul ceresc.

Taina unităţii, iată, Nu se află în statut, Ci-n iubirea unui Tată Ce Se face cunoscut.

Duhul ia ce Îi dă Fiul, Bogăţii şi haruri noi Ca să schimbe-n Rai pustiul Care stă ascuns în noi.

Un pustiu de rugăciune Şi de post stăruitor Care-nseamnă uscăciune Fără lacrimi, fără dor.

Bucuria e teatrală Dacă duhul nu-i zdrobit. Şi-n final inima-i goală, Sufletul nefericit.

Duhul umple orice vale Unde eul e-un leu mort. Iar Isus cu osanale Intră triumfând în cort.

Ungerea nu-i opţiune, Supliment facultativ. Este-o taină şi-o minune Şi-un urgent imperativ.

Să grăbim Împărăţia Dând năvală spre Isus Ce sădeşte veşnicia Chiar în sufletul răpus.

Nu poţi împlini Scriptura Dacă vrei pe Dumnezeu Să-L convingi numai cu gura Că-L asculţi prin orice greu.

Numai semnul răstignirii Eului tău cel firesc E dovada împlinirii Vrerii Tatălui ceresc.

Să dăm zgura la o parte Când e auru-n cuptor. Atunci Domnul nu-i departe. El ne vine-n ajutor.

Stând în rugă zi şi noapte Predicând Cuvântul sfânt Semănăm credinţa-n fapte Cu al dragostei avânt.

Haideţi fraţi în unitate Să luptăm pentru Isus, Pentru har, pentru dreptate, Pentru Patria de sus.

Nu-i departe clipa, ceasul, Mirelui venind pe nori. Să grăbim pe cale pasul. Noaptea se termină-n zori.

Nunta Lui o să înceapă. Ai ulei destul şi vin? Pline-s vasele cu apă? Porţi tu hainele de in?

Dacă n-ai neprihănirea Ce o dă numai Isus Vino să-ţi cunoşti menirea Primind Duhul cel de sus.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 164)

 

RUGĂCIUNE PENTRU ROD

Ajută-mă ca prin vorbire Şi prin tăcerea mea, Isus, Să înfloresc neprihănire Prin roada Duhului de sus.

Şi să rămână rodul vieţii Ca floarea tânărului crin Udat de roua dimineţii Sub cerul Tău de raze plin.

De-ar bate vânturile grele În duhul meu cel mântuit Ajută Tu credinţei mele Să strângă rodul fericit.

Mi-ai spus de mult că sunt mlădiţă Şi Tu mereu mă curăţeşti Ca s-aduc rodul pentru Viţă Şi pentru slăvile cereşti.

Durerea-mi ţine viaţa trează Şi ea e calea către rod Când harul Tău mă prelucrează Salvându-mă de-un nou Irod.

Ajută-mă prin înfrânare De la lumescul meu avânt În viaţa cea nepieritoare Să fiu mai darnic şi mai sfânt.

Când lumea asta zilnic piere Şi slava ei e numai scrum Cuvântul Tău mi-i mângâiere În al neprihănirii drum.

Nu pot să-Ţi uit de loc chemarea La viaţa cea de caracter Prin care semăn îndurarea Şi strâng o roadă pentru cer.

În viaţa mea trăiesc minunea Şi cine-o poate explica Când eu nălţându-mi rugăciunea Un rod prin har va apărea.

Un mugur blând sub calda rază, O floare vie din Eden Pe care Cerul o păstrează Cu-al dragostei dintâi catren.

Ajută-mă, iubit Isuse, Prin dragostea dintâi rodind Să văd lumini din vremi apuse Din nou în inimi cum se-aprind.

Aprinde-ne doar pentru Tine Pe toţi de-aici câţi Te-ascultăm Ca plini de râvnă pentru bine Pe cei smeriţi să-i câştigăm.

Şi căpătând mereu putere Să creştem tot prin Duhul Sfânt Ca să-mplinim tot ce ne cere În orice zi al Tău Cuvânt.

Şi mulţi de noi să se lipească Ca de Biserica dintâi. Prin ruga cea împărătească Îţi spunem azi: ”Isus, rămâi! …”

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 89)

 

RUGĂ DE SEARĂ

Fă Doamne să se ştie Că eu sunt servul Tău, Că-n plâns şi-n bucurie Rămân pe temelie Şi mă feresc de rău.

Fă Doamne să se-arate Spre fraţi şi spre surori Iubirile-mi curate Prin fapte de dreptate Ca şi lumina-n zori.

Fă-mi Doamne din cântare O scară către cer Când trec prin încercare Şi-s plin de întristare Ca vulturul stingher.

Fă-mi ruga jertfă sfântă Iar inima altar. Şi mă binecuvântă Când inima mi-i frântă Şi-i plină de amar.

Din fiecare muncă Să strâng un rod ales Chiar când săgeţi mi-aruncă Cel rău şi-mi dă de furcă Ca să greşesc ades’.

Speranţa mea uitată Redă-mi-o Tu Isus. În viaţa fără pată S-ajung o nestemată Urcând spre ceruri sus.

Credinţa să nu-mi scadă Trăind al ei secret. Când valuri vin grămadă Să stau pe baricadă Veghind ca un profet.

La masa Ta să vină Truditul însetat. Şi Tu să-i dai lumină Şi apa cristalină Din Duhul cel curat.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 99)

 

RUGĂ

Dă-mi Doamne Tu acele bunuri De care nu mă pot lipsi. Dar dă-mi chiar mai presus de toate Înţelepciunea-n orice zi.

Dă-mi Doamne Tu acele zile Cu raze de soare pe cer. Dar dă-mi chiar mai presus de toate Al Duhului Sfânt caracter.

Dă-mi Doamne Tu acele haine Pe care cu drag să le-mbrac. Dar dă-mi chiar mai presus de toate Căinţa duhului sărac.

Dă-mi Doamne Tu drept companie Prieteni buni în ceasul rău. Dar dă-mi chiar mai presus de toate Pe Duhul Sfânt din cerul Tău.

Dă-mi Doamne Tu din cer lumină În noaptea grea din ochiul meu. Dar fii Tu mai presus de toate Al meu Stăpân şi Dumnezeu.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 172)

 

RUGA ÎNTRISTĂRII

Isuse, fără să Te văd, Eu cred mereu în Tine. Şi Te aştept ca Salvator În lumea de suspine.

Când mi-este greu, nici nu mai ştiu, Un singur dor mă doare: Că Duhul Tău e întristat Mereu de-a mea purtare.

Tu mi L-ai dat ca ajutor Şi călăuză-n noapte; Eu simt c-adesea Îl ignor, Prin anumite fapte.

Tu pe pământ cât ai trăit Ai fost cu Tatăl una, Iar eu azi doar prin Duhul Sfânt Pot birui minciuna.

Cu-a sa ofertă m-a-nşelat, Vai, lumea zgomotoasă Când neglijent am părăsit A Duhului Sfânt casă.

Biserica e Casa Ta Şi-a Duhului clădire În care nu pot să rămân De n-am în piept iubire.

Azi duhul lumii e-un puhoi Ce-ar vrea să mă suprime, Să lupt în van, cu pumnii goi Şi separat de Tine.

O, vino Duhule din Rai, De astăzi să-mi fii totul, Să Te păstrez în piept mereu Ca Israel, chivotul!

Să nu Te-abandonez nicicând Sedus, lipsit de pace, Ci să Te-ascult ca pe Isus Ce-n slavă Se întoarce.

Mă umple iar de bucurii, De-a Ta slăvită roadă Ca să-i ridic pe-ai Tăi copii Când unii dau să cadă.

Eşti suveran! Poţi să-mi vorbeşti, Prin sfat sau prin mustrare. Ajută-mă să Te primesc Lumină pe cărare!

Cuvântul Tău să nu-l mai stric Prin tălmăciri greşite, Ci să fiu harnic ucenic Pe căile sfinţite.

(din vol. V, Aripi de slavă, pag. 327)

 

MOBILUL RUGĂCIUNII

Mobilul meu e rugăciunea Când stau de vorbă cu Isus. Şi-i povestesc a mea tristeţe Ce chiar şi trupul mi-a răpus.

Eu mă bazez în rugăciune Pe sfintele-I promisiuni Şi pot s-aştept din Cerul slavei Adevăratele minuni.

Mie nu-mi place monologul Ci mă aştept la dialog Când stau şi când citesc Scriptura Şi când cu ea pe braţ mă rog.

Am observat eu câte-odată Cum parcă Biblia-mi citea Dorinţele ce-au fost ascunse Meşteşugit în firea mea.

Cuvântul sfânt când îmi vorbeşte El sufletul de duh separă Şi simt din inimă cum curge Un râu de sacră primăvară.

Lumina soarelui cuprinde Tot gândul meu cel răvăşit Şi văd cum Duhul mă convinge C-atâta Domnul m-a iubit.

Doar trupul parcă protestează Ca Toma cu-al lui pipăit Dar pân-la urmă el renunţă Când Sfântul Duh l-a cucerit.

Aşa decurge rugăciunea Şi-s fericit cu-al meu Isus. El zi de zi mă însoţeşte Din zori şi până în apus.

Ce minunată-i rugăciunea Când Îl slăvesc cu-al Său popor Şi toţi prin glasuri de cântare Îl aşteptăm cu-atâta dor!

Isus ne-ascultă şi răspunde Cu neuitatul „Vin curând! “ Îl vom privi toţi faţă-n faţă În ceruri pe Păstorul blând.

Mobilul meu nu-mi cere plata În banii lumii de acum, Ci trebuie să fiu doar gata Căci Domnul slavei e pe drum.

Oricui doreşte ca să crească Mai mult pe plan spiritual I-aş oferi cu bucurie Mobilu-acesta ideal.

El nu-i din lumea cea profană Ci este-un dar din Duhul Sfânt; Schimba-vom ruga-n adorare Când ne-om muta de pe pământ.

(din vol. VII, Din patru puncte cardinale, pag. 277)

 

MULŢUMIRI CA JERTFĂ

(După Psalmul 50.15)

Jertfa sfântă e un sacrificiu Mulţumirea este-al ei oficiu. Cine o aduce-L proslăveşte Pe Acela care-n veci trăieşte.

Nechemat necazul vieţii vine Şi te-ntrebi ades ce-o fi cu tine; Însă, cine-l rabdă în tăcere Va primi din ceruri mângâiere.

Domnul îţi vorbeşte ca o mamă; Cheamă-L în necazuri fără teamă. Prin aceasta ţi se dovedeşte Cât de mult El Însuşi te iubeşte.

Dar, deşi vegherea-i cam ciudată Pentru cel ce n-are-n ceruri Tată, Nu călca Cuvântul, râul de-apă vie, Ce-ţi înviorează viaţa în pustie.

Prin aceasta dovedeşti că Domnul Te păzeşte şi-ţi veghează somnul. Cine-aduce sincer mulţumire Dăruieşte jertfa din iubire.

Va vedea curând şi mântuirea Aducând cu sine proslăvirea, Când Isus Păstorul grabnic vine Glorios din zările senine.

De aceea, cred că-i mult mai bine – Cât în lume harul sfânt mai ţine – Să înlocuim cu toţi cârtirea Cu răbdarea ce ne-o dă iubirea.

Lenea lumii dar şi clevetirea Ne vor submina mereu sfinţirea. Iar lumina-n noi nu se arată Semn că viaţa noastră nu-i curată.

Domnu-arată totuşi mântuirea Când El vede-n noi şi mulţumirea. Dacă vrei să ai o roadă bună Strânge-ţi astăzi flori pentru cunună.

Fii tu mic, privind pe altul mare Dacă vrei s-ajungi la Sărbătoare. Fă acum ca Eul tău s-abdice Iar Isus la Cer să te ridice.

(din vol. VII, Din patru puncte cardinale, pag. 311)

 

NEVOIA POSTULUI

Când citim cu dor Scriptura, căutând pe cei smeriţi, Căile neprihănirii ne vor face fericiţi.

Vom uni mereu în viaţă rugăciunile cu post, Dar să fim în totul gata pentru-al ascultării cost.

Sus, pe munte-a stat şi Moise într-un post atât de lung Dumnezeu ca să-i vorbească, să-l privească îndelung.

N-a mâncat deloc mâncare şi nici apă n-a băut, Cel Prea-Nalt i-a dat de toate, harul Lui l-a-ntreţinut.

Timp de patruzeci de zile Dumnezeu l-a instruit Prezentându-i Legea sfântă şi modelul de trăit.

Tablele au fost umplute cu al Domnului cuvânt Care descria-n detalii caracterul Celui Sfânt.

Uneori avem nevoie fiecare să postim Pentru ca voinţa sfântă s-o pătrundem, s-o iubim.

Când vom sta în rugăciune numai noi cu Dumnezeu, Vom fi separaţi de lume şi de pământescul Eu.

Eul nostru e pe moarte doar cât suntem cu Isus Şi urmăm călăuzirea Duhului venit de sus.

Cel ce-n sine se încrede va lupta cu pumnu-n vânt: Nu de Cer îşi leagă gândul, ci de-al firii simţământ.

Când poporul se abate cum Israel a făcut, Pocăinţa cere postul şi acum ca şi-n trecut.

Ei s-au strâns să verse apă pentru Domnul, Dumnezeu; Noi în post şi rugăciune lacrimi să vărsăm mereu.

Pentru împietrirea noastră sub imboldul lui Mamon, Pentru lucrătorii care au căzut ca şi Samson,

Toţi prin post şi mijlocire azi să-I cerem Domnului Cel căzut să se întoarcă de pe calea Iadului.

Altădată un prieten e bolnav într-un spital, Sau din neveghere, poate, l-a luat al lumii val.

David când fugea de Saul, Ionatan l-a ocrotit, Dar în taină pentru dânsul ca prieten a postit.

Prietenia se confirmă şi prin rugă şi prin post Asumând chiar riscul vieţii cum cu Ionatan a fost.

Ea lucrează unitatea sfinţilor întru Cristos, Căci niciunul nu-i prea mare să n-o poată lua în jos.

David a postit ca rege, ca părinte chinuit De-un copil în suferinţă care-apoi a şi murit.

Postul strâns cu rugăciunea ne ridică din genuni Şi ne-aduce chiar din ceruri ale harului minuni.

Postul este baricada de pe care-am poruncit, Cu credinţa noastră-n Domnul, valului ce ne-a lovit.

Uneori răspunsul vine cu-anumite-ntârzieri, Însă, important e faptul că primim din Cer puteri.

Diavolul se va retrage, se va recunoaşte-nvins. Ne va părăsi o vreme când în menghină l-am prins.

Postul este în credinţă artileria cea grea Căreia vrăjmaşul nostru n-o să-i poată rezista.

Evanghelia ne-arată cum de Duhul Sfânt Isus Să-l înfrunte pe Satana în pustie a fost dus.

El a biruit ispita răspunzând prin,"Este scris!” Şi n-a folosit puterea ce-o avea în Paradis.

El ca Fiu de om venise în pustiul arzător Să-l învingă pe Satana, şi-a ieşit biruitor.

Respectând voinţa sfântă, fără a ieşi din ea, Adversarul n-are şansă dacă ne va ataca.

Totdeauna prin ispite să rămânem în Cuvânt! Să umblăm smeriţi cu Domnul când postim cu duhul frânt.

Vine-o zi când rezultatul postului organizat De la Domnul se va-ntoarce într-un mod neaşteptat.

Se vor vindeca bolnavii, ziduri se vor prăbuşi, Mulţi iluminaţi de Domnul starea-şi vor mărturisi.

Vor veni ca şi-n Ninive oamenii la Dumnezeu Înainte ca sfârşitul să-i lovească-n ceasul greu.

Să chemăm vremea trezirii cu ai Domnului străjeri, Cu mult post şi rugăciune astăzi chiar mai mult ca ieri.

Să ne înrolăm degrabă pentru-al rugăciunii front! Domnul nostru ni Se-arată şi-L vedem la orizont.

(din vol. VII, Frumuseţea veşniciei, pag. 86)

 

CUM SĂ NE RUGĂM

Când, cu toată dăruirea, Tatălui noi ne rugăm, Inima răspuns primeşte Laude ca să-I cântăm.

E nevoie de smerire Să ne-abatem de la rău, Să mărturisim păcatul Să ne ierte Fiul Său.

Nu există rugăciune Ascultată din păcat. Un astfel de om de şarpe Şi de sine-i înşelat.

Nu cu jumătăţi de inimi Care se unesc cu greu, Ci cu inima întreagă Să-L slăvim pe Dumnezeu.

Importantă e credinţa Nu-n oricine, ci-n Isus. Asta e porunca sfântă Care ni s-a dat de Sus.

Unde sunt creştinii care Când rostesc o rugăciune Ard pentru Isus în Duhul Şi o fac cu pasiune?

Garanţia că ne-ascultă Când nu facem nimic rău, Este că suntem cu Domnul Şi păzim Cuvântul Său.

Cel ce va primi răspunsul Va fi tot mai îndrăzneţ, Şi pe sfânta părtăşie El va pune mare preţ.

Dumnezeu să ne ajute Pentru-a şti să ne rugăm Şi prin fapte de credinţă Tot mai mult să progresăm.

(din vol. VII, Frumuseţea veşniciei, pag. 119)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5970
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni