CHEMÂND PE DOMNUL LA ALTARUL JERTFEI DE MULŢUMIRE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 30/12/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

1 Cron. 21.26-30 David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii de tot. Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi-a pus iarăşi sabia în teacă. Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, iebusitul, aducea jertfe acolo. David nu putea să meargă înaintea acestui altar, să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.

După păcatul săvârşit de regele David cu acel recensământ în care nu a respectat prevederile Scripturii şi după ce Dumnezeu a pedepsit poporul din pricina lui, vedem cum în final el se prezintă înaintea Domnului zidindu-I un altar ca să aducă arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Astfel pedeapsa divină a fost limitată şi îngerul mandatat cu pedepsirea poporului şi-a băgat sabia în teacă. David a rămas însă în mintea sa cu această imagine a îngerului care-l înspăimântase. Chiar şi în condiţiile în care Dumnezeu l-a tratat pe rege cu harul său, el nu vrea să profite de acest lucru arborând o atitudine a siguranţei de sine. Biblia ne cere să ne cutremurăm înaintea Domnului şi să nu mai păcătuim. Să luăm seama cum ne manifestăm când ne rugăm Domnului şi El ne trimite focul sfânt ca să mistuie jertfele noastre. David a fost încurajat de faptul că Dumnezeu răspunsese rugăciunii sale şi I-a mai adus jertfe în acel loc, dar el a împletit acel sentiment cu frica de Dumnezeu care pedepseşte păcatul. Cartea Faptelor ne spune că primii creştini umblau zilnic în această frică de Dumnezeu. Ceea ce ne conduce spre sfinţenie şi evlavie nu ne predispune în acelaşi timp la legalism şi la o cădere din har. În concluzie, frica de Dumnezeu nu este ca o haină pe care noi o îmbrăcăm ca să atragem atenţia altora, ci este ingredientul atitudinii noastre necesar închinării. Deci, ţine de relaţia personală cu Dumnezeu şi nimeni şi nimic din această lume n-ar trebui s-o influenţeze în rău împingând-o în derizoriu. Asta necesită, pe de altă parte, întoarcerea noastră la faptele dragostea dintâi, aşa cum i s-a cerut Bisericii din Efes şi pastorului care se afla la conducerea comunităţii. Dumnezeu să ne ajute!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 428
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni