ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 16/04/2020
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24)

     În al doilea rând, Calvarul a fost un substitut, ceea ce înseamnă „un act săvârșit de cineva în locul altcuiva”. Văzută prin lentilele sentimentelor sau a superstiției, crucea ne poate afecta emoțiile, dar nu ne poate mântui sufletul. Dar văzută ca substitut, jertfa de la cruce poate mântui orice suflet! Apostolul Petru scrie: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire.” Dacă Domnul Isus ar fi refuzat Calvarul, Dumnezeu ar fi fost obligat să ne trimită la moarte pentru păcatele noastre. În schimb, ca un substitut, Domnul Isus a suferit pedeapsa pe care noi am fi meritat-o pe drept, eliberându-ne și oferindu-ne viață veșnică. Substituirea a fost din punct de vedere istoric, planul lui Dumnezeu de a-și scăpa poporul de pedeapsa pentru păcat. Când Adam și Eva au păcătuit, Dumnezeu a sacrificat un animal care să acopere fărădelegea lor, a acceptat jertfa lui Abel „din oile întâi-născute ale turmei lui” (Geneza 4:4) și berbecul lui Avraam „încurcat într-un tufiș” ca schimb pentru viața lui Isaac (vezi Geneza 22:13). Dar fără îndoială că lucrarea cea mai măreață a lui Dumnezeu, aceea de mântuire a sufletului – substituirea – a fost demonstrată odată pentru totdeauna când Domnul Isus S-a dat pe Sine la Calvar. Deplin mulțumit de moartea ispășitoare a lui Hristos, Dumnezeu ne-a șters păcatul și ne-a declarat nevinovați în ochii Săi! „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Pe cruce, Domnul Isus a devenit ceea ce noi eram – păcat – pentru ca noi să putem deveni ceea ce El era – neprihănire! Tot ce a fost și a făcut Domnul Isus: nașterea Sa din fecioară, o viață fără păcat, moartea ispășitoare, învierea miraculoasă, înălțarea glorioasă, misiunea Sa de Mare Preot sus în cer, toate astea El le-a făcut ca înlocuitor/ispășitor și Mântuitor. Slăvit să fii Tu, Doamne!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 646
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni