Iuda 20-21 Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru, Isus Hristos, pentru viaţa veşnică.

Valoarea unei Epistole canonice a NT nu depinde în exclusivitate de numărul de versete şi capitole pe care aceasta le include în conţinutul ei. Apostolul Iuda, fratele Domnului presupun, avea cu privire la tema Epistolei sale un plan, dar Duhul Sfânt i l-a schimbat şi i-a cerut să-i cheme pe cititorii săi la lupta „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”. (verset 3) După ce scriitorul condamnă cu toată puterea şi fermitatea abaterile de la această credinţă dată de Dumnezeu, exemplificându-le, printre altele, cu metafore ca acestea, - „calea lui Cain”, „rătăcirea lui Balaam” şi „răscoala lui Core” -, în ultimele şase versete ale acestui singur capitol, el se întoarce spre cititorii săi cu cuvinte de încurajare, pe un ton cald şi părintesc, şi cu instrucţiuni precise şi uşor de urmărit pentru a nu cădea în erezie: 1. zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă; 2. rugaţi-vă prin Duhul Sfânt; 3. ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi 4. aşteptaţi îndurarea Domnului Isus Hristos. Nimic mai clar decât atât. Mi-aş propune să insist pe a doua instrucţiune sau poruncă spirituală: rugaţi-vă prin Duhul Sfânt. Ştim deja că Duhul Sfânt i-a fixat tema acestei Epistole lui Iuda, deci putem crede că el era un om al rugăciunii. Suntem noi gata să-I permitem Domnului să ne facă agenda Lui în fiecare dimineaţă, prin rugăciune? Ştim din Scriptură că Duhul Sfânt mijloceşte în rugăciune, pentru sfinţi, după voia lui Dumnezeu. Condiţia esenţială a rugăciunii prin Duhul este, după opinia mea, unirea sau contopirea duhului nostru uman cu Duhul lui Dumnezeu. Asta înseamnă să ne lăsăm conduşi şi controlaţi pe dinăuntru numai de Duhul Sfânt, fără a face vreo concesie firii pământeşti, care uneori trage sforile de sabotaj prin sufletul nostru: prin tot felul de gânduri lăturalnice, prin influenţa altor persoane prezente la rugăciune dar care nu sunt una cu noi spiritual vorbind, sau prin cineva care ne taie pur şi simplu firul rugăciunii. A ne ruga prin Duhul Sfânt înseamnă să avem încredere în obiectivele şi metodele prin care El lucrează pentru slava Domnului Isus Hristos. Rugăciunea în altă limbă, folosită mai ales pe teren personal, potrivit recomandării pauline din 1 Corinteni, nu este singura rugăciune făcută prin Duhul Sfânt. Sunt multe feluri de rugăciuni, dar dacă una din ele nu este ascultată de Tatăl, înseamnă că această rugăciune n-a fost înălţată prin Duhul Sfânt şi în Numele lui Isus Hristos. Porunca „rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” face referire la calitatea de Mijlocitor a Duhului Sfânt atunci când slăbim în rugăciune. Duhul ne ajută să folosim în rugăciune, cu eficienţă maximă, Numele Domnului Isus, întrucât El Se mai numeşte şi Duhul lui Hristos. Închei cu această concluzie practică în ce priveşte rugăciunea prin Duhul: să ne lăsăm conduşi tot timpul de către Duhul Sfânt la cuvintele Scripturii şi să punem limba noastră sub controlul autorităţii divine când ne apropiem de tronul harului.