RUGĂCIUNE PENTRU ÎNVIEREA FIULUI MORT AL VĂDUVEI DIN SAREPTA SIDONULUI
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 21/12/2019
    12345678910 0/10 X

1 Regi 17.20-24 Apoi a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?” Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!” Domnul a ascultat glasul lui Ilie şi sufletul copilului s-a întors în el, şi a înviat. Ilie a luat copilul, l-a coborât jos în casă din camera de sus şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: „Iată, fiul tău este viu.” Şi femeia a zis lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”

După ce pârâul Cherit a secat Dumnezeu nu l-a trimis pe Ilie la vreo familie bogată din ţara sa, ci la o văduvă săracă din Sarepta Sidonului. Deşi ea nu avea prea multă mâncare totuşi l-a primit pe omul lui Dumnezeu. Mai avea un fiu dar şi acesta i-a creat probleme deoarece mai târziu s-a îmbolnăvit şi a murit dintrodată. Grea încercare, atât pentru gazdă cât şi pentru oaspetele ei, profetul Ilie. „De ce, Doamne?”, o fi spus profetul în rugăciunea sa. Această femeie şi-a deschis casa pentru Ilie când poate nimeni nu l-ar fi primit, şi Dumnezeu îngăduie ca şi moartea să intre în casa ei şi să-i răpească fiul! Ilie ia această vină asupra sa şi merge înaintea lui Dumnezeu cu trupul rece şi inert al copilului cerându-I înapoi sufletul. Când L-a chemat pe Domnul nu I-a poruncit, ci L-a rugat ca un prieten ca sufletul copilului să revină în trup. Tot ce este pământesc este supus morţii datorită păcatului. Dar Dumnezeu a ascultat glasul profetului pe bază de credit, în baza viitoarei morţi a Fiului Său pe cruce, când moartea va fi desfiinţată prin Jertfa Mielului, iar învierea Sa ni-i va readuce înapoi pe toţi cei dragi, dar cu trupuri noi şi glorioase. În acest caz Dumnezeu se lasă convins de rugăciunea insistentă a lui Ilie şi viaţa sufletului este reluată în trupul copilului. Mama şi-a primit copilul viu în carne şi oase, iar Ilie a trecut cu brio testul de om al lui Dumnezeu în faţa acelei văduve care L-a proslăvit pe Dumnezeul lui Israel. Domnul Isus o pomeneşte pe această văduvă la care a fost trimis profetul Ilie ca pe o femeie credincioasă care făcea parte din planul mântuirii lui Dumnezeu, chiar dacă era dintre neamuri: „... erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, în afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.” (Luca 4.25c-26)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 689
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni