IA EXEMPLU DE LA ȘAMGAR (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 27/08/2018
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Pe vremea lui Şamgar…” (Judecători 5:6)

     Când Șamgar a luat un otic de plug ca să răpună șase sute de filisteni, el a luat de fapt decizia că dacă era să moară, avea să moară luptând (vezi Judecători 3:31). Și aceasta e cheia eliberării, fie că vorbim despre eliberarea de filisteni, de mândrie, de prejudecată, de pornografie sau de orice altă problemă încăpățânată din viața ta. Tu trebuie să continui ofensiva. Vine o vreme când trebuie să spui: „Ajunge!” Știi că nu mai poți continua pe calea pe care mergi pentru că nu ajungi nicăieri din punct de vedere relațional, fizic sau spiritual. Poate „filisteanul tău” nu te va ucide, dar te va consuma de viu. Știi că nu mai poți face ce ai făcut mereu. Nu și dacă dorești să fii modelat sau dacă dorești să scapi de povară. Nu și dacă dorești să recapeți sentimentul de dragoste sau să-ți atingi scopul. Nu și dacă dorești să lași o moștenire după care merită să alergi. Iar vestea cea bună este aceasta: Ai de luat o singură decizie pentru a avea o viață total diferită: Trebuie să-ți iei „oticul de plug” (otic: lopățică din metal cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului ) și să mergi înainte. Blochează-ți pornirile firii. Aplică la programul post-universitar. Du-te în călătoria misionară. Stabilește o programare la consilier. William A. Lawrence a scris: „Pe câmpiile ezitării, strălucesc oasele a milioane de oameni care, în pragul victoriei, au stat și au așteptat… și așteptând, au murit!” Nu mai amâna! Nu mai fi un perfecționist! Creșterea spirituală înseamnă progres, nu perfecțiune. Când vorbim despre urmărirea scopurilor, cel mai mare adversar este inerția. Avem tendința de a face ce am făcut întotdeauna, sperând însă că lucrurile se vor schimba. Nu va fi așa, deci ia exemplu de la Șamgar și treci la fapte!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 423
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni