Azi am înțeles de ce majoritatea creștinilor adoră atmosfera din taberele creștine. Și nu este vorba doar despre copii, pentru care tabăra înseamnă vacanță, bucurii alături de alții de vârsta lor și, uneori, o evadare de acasă.
Campaniile de studiu biblic(cum erau la Surduc la Precept Ministries cu Mia și Costel Oglice), dar și cele cu adunarea credincioșilor-taberele cu familii sunt foarte iubite de creștinii evanghelici. Și conferințele pentru femei, pentru bărbați (pentru pastori și învățători) și cele de tipul actual numite "Un singur lucru".
Dar mai ales taberele simple, cu cantine, cu pavilioane și căsuțe, cu program zilnic și de dimineața și de seară de rugăciune și de părtășie(altare matinale și vesperale). De ce le îndrăgim atât? E simplu de explicat: ortodocșii și catolicii au mănăstiri și ordine călugărești de ambele genuri, am auzit chiar și de o comunitate de "măicuțe"(surori) protestante, care aveau totul de obște într-o casă comună.
Dar noi, evanghelicii, avem poate doar o săptămână pe an când, în tabere, trăim după modelul primei comunități creștine din Ierusalim: mâncând aceeași mâncare simplă-la cazan-, dormind mai mulți în aceleași dormitoare simple și îndeletnicindu-ne mai ales cu rugăciunea și predicile.
Ne simțim și noi, vara, ca primii creștini:
"Unirea și dragostea credincioşilor
32
Mulţimea celor ce crezuseră era* o inimă şi un suflet. Niciunul** nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte."(F. A cap. 4)