Putem observa că din copilărie, ni se insuflă ideea că pentru a ne atinge obiectivele, este acceptabil să folosim orice mijloace, pe principiul că “scopul justifică mijloacele.”

De mici începem cu minciuna, cu copiatul la școală și evoluăm către tactici mai sofisticate în viața adultă, cum ar fi vicleșugul, hoția, mita, mânia și alte comportamente asemănătoare.

Putem afirma fără să greșim că nu este om care să nu se fi folosit de minciună cel puțin o dată. Minciuna este un instrument folosit în mod obișnuit într-o multitudine de situații: întârzieri la muncă, întoarceri târzii acasă, la angajare sau în comerț. Renunțarea la minciună implică adesea complicarea vieții.

Pentru a menține un standard de viață decent, mulți cedează ofertelor celui necurat. Acesta ne ispitește cu lucruri mult dorite dar inaccesibile și, pentru a le obține, ne cere la schimb să facem compromisuri morale, să ne lăsăm conduși de neadevăr, hoție, corupție și viclenie.

Observăm că, atunci când suntem întrebați despre ce urmează după această viață și dacă trebuie să desfășurăm anumite acțiuni pentru a trăi în prezența lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor se află în stare de ignoranță.

Cei mai mulți nu au un răspuns clar sau nu se gândesc la viața de după moarte, trăind doar în preocupările imediate ale vieții de zi cu zi, fără să cerceteze dacă Dumnezeu are un scop mai înalt pentru noi și dacă sunt cerințe pentru a ajunge în prezența Lui.

Mulți alții doresc să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu, dar valorile spirituale ale acesteia sunt ignorate sau sunt percepute ca incompatibile cu modul lor de viață.

Rareori cineva se oprește să se întrebe care este adevăratul rost al acestei vieți efemere. Totuși se impune ca fiecare dintre noi să căutăm răspunsuri la aceste întrebări existențiale, pentru a înțelege adevăratul scop al vieții. Se pare că foarte puțini conștientizează că pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să cunoaștem și să acceptăm scopul lui Dumnezeu cu privire la noi.