Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final, totul se sfârșește la mormânt.
Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiind trăirea prezentului, urmărind un nivel de viață cât mai bun. O privire mai profundă asupra mentalității predominante la nivel global arată că omul se concentrează pe experiențele imediate, lăsând în umbră gândurile despre ceea ce s-ar putea afla dincolo de moarte.

Dacă ne oprim să medităm cu adevărat, constatăm că sunt rare momentele în care ne punem întrebări esențiale despre sensul acestei existențe efemere. De ce îmbătrânim? De ce ne îmbolnăvim și murim? Suntem doar consumatori ai timpului?

Multe întrebări se învârt în jurul sensului existenței noastre: Ce rost are să ne naștem, să trăim 70-80 de ani, doar pentru ca totul să se termine la mormânt? Care este scopul acestei scurte vieți trăite pe pământ? Ce sens are să ne bucurăm de viață, dacă, în cele din urmă, vom muri și vom fi uitați? Care este originea morții și cine a stabilit aceste reguli ale vieții?

Rareori cineva se oprește să se întrebe care este adevăratul rost al acestei vieți efemere. Totuși se impune ca fiecare dintre noi să căutăm răspunsuri la aceste întrebări existențiale, pentru a înțelege adevăratul scop al vieții. Se pare că foarte puțini conștientizează că pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să cunoaștem și să acceptăm scopul lui Dumnezeu cu privire la noi.