Războiul nevăzut
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: fara album  |  Tematica: Biruință
Resursa adaugata de loredanam in 11/06/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1
Războiul nevăzut pentru sufletele noastre tine toată viața noastră pământească și nu are decât intensificări sau slăbiri, dar niciodată final sau armistițiu, până când îngerii ne duc in Rai sau până vine Domnul Isus Însuși pe nori. Desigur, putem pierde lupte, dar nicidecum războiul, deoarece biruință a fost câștigată de Domnul Iisus Cristos la crucea de pe Golgota! Daca ne încredem in El, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, știm că El este credincios și biruitor și ne va face și pe noi mai mult decât biruitori. Mai mult. El este Pacea noastră, care nu este sfârșitul războiului cu cel râu, ci tăria noastră în acest război nevăzut. Și, deoarece războiul este pentru toți oamenii, chiar daca cei adormiți spiritual nu-l simt, este evident că e mai bine sa luptăm împotriva celui râu avandu-L pe Dumnezeu alaturi, decât invers!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 15
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni