Trăim într-o vreme în care valorile morale sunt tot mai confuze, iar adevărul este adesea denaturat, minimalizat sau pus sub semnul întrebării. Astăzi, lucruri care odinioară erau considerate păcat sunt prezentate ca fiind acceptabile, normale sau chiar demne de promovat. Neprihănirea lui Dumnezeu – o temă centrală a Scripturii – nu mai stârnește interes, pentru că lovește direct în practicile nedrepte și în obiceiurile păcătoase ale multora care pretind că sunt născuți din Dumnezeu.

Asemenea unei pandemii, dorința de câștig obținut prin mijloace necinstite s-a răspândit în mijlocul creștinătății, afectând conștiințele și slăbind mărturia celor care ar trebui să trăiască în lumină. Integritatea este tot mai des sacrificată în favoarea interesului personal, iar sfințenia este înlocuită cu o moralitate relativă – flexibilă și adaptată împrejurărilor. Valorile Împărăției sunt înlocuite cu opinii personale, iar chemarea la sfințenie este adesea redusă la tăcere de dorința de acceptare și popularitate. Se predică un „Isus” care nu cere mai nimic, care nu mustră, care nu cere o viață trăită în neprihănirea Lui – un Isus fals, convenabil, care nu deranjează conștiința.

În acest context, neprihănirea omului – bazată pe aparențe, justificări personale și standarde schimbătoare – este adesea confundată cu neprihănirea lui Dumnezeu, care este sfântă, dreaptă și neschimbătoare. Scriptura avertizează pericolul de moarte: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 14:12)