Moarte, gura îți va-nchide,
Clipa revenirii Sale,
Soarele neprihănirii,
Când îți va ieși în cale.

Nu ve-i mai putea aduce,
Nici durere, nici necaz,
El va șterge și suspine,
Lacrimile de pe-obraz.

Nu te-ascunde în lumina,
Ce conduce spre adânc,
Iată-ndată-ți iese-n cale,
Mâna Domnului cel sfânt.

Te va smulge din culcușul,
Care-i plin de nimiciri,
Aruncată fi-vei moarte,
Unde nu sunt amintiri.

Gura ta atunci răcniva,
Căci durerea ce-ai lăsat,
Va fi pusă moarte-n tine,
Să o știi cu-adevărat.

Tu vei rămânea flămândă,
Pradă nu vei mai avea,
Vei fi tu ce va cunoaște,
Pe deplin o moarte-a ta.

Tu vei ști ce-nseamna jalea,
Când din tine-or fi luați,
Cei care-au urmat o cale,
Vrednică de-a fi-nălțați.

Vei cunoaște nimicirea,
Căci atunci și tu vei fi,
Dusă pe adâncul morții,
Pe vecie vei muri.

Crunt-ai fost, și-a ta cruzime,
Peste tine-o va lăsa,
Domnul vieții, Împăratul,
Când puterea-i vei afla.

Lanțurile a dreptății,
Te-or lega... te vor zdrobi,
Nimenea nu te va cunoaște,
Viața te va birui.