- Isaia 22:23 Îl voi împlânta ca pe un drug într-un loc tare şi va fi un scaun de slavă pentru casa tatălui său.
- Isaia 22:24 Pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său, odraslele alese şi de ocară, toate sculele cele mici, atât lighenele, cât şi vasele.
- Isaia 23:7 Aceasta este cetatea voastră cea veselă, care avea o obârşie veche şi ale cărei picioare o duceau să locuiască departe.
- Isaia 23:9 Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului.
- Isaia 23:16 „Ia harpa şi străbate cetatea, curvă dată uitării; cântă bine, cântă-ţi cântecele de mai multe ori, ca iarăşi să-şi aducă lumea aminte de tine.”
- Isaia 23:17 Tot aşa, după şaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul şi se va întoarce iarăşi la câştigul lui; va avea legături cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului;
- Isaia 24:13 Da, în ţară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei.
- Isaia 25:9 În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum, să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”
- Isaia 25:11 În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mâinile cum le întinde înotătorul ca să înoate, dar Domnul îi doboară mândria şi face de nimica dibăcia mâinilor lui.
- Isaia 26:18 Am zămislit, am simţit dureri şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită şi locuitorii ei nu sunt născuţi.
- Isaia 26:19 Să învieze dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.”
- Isaia 26:21 Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului, şi pământul va da sângele pe faţă şi nu va mai acoperi uciderile.
- Isaia 27:11 Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
- Isaia 28:1 Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!
- Isaia 28:13 şi pentru ei Cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo”, ca, mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.
- Isaia 28:16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.
- Isaia 28:21 Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.
- Isaia 28:22 Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strângă mai tare legăturile, căci am aflat de la Domnul Dumnezeul oştirilor că nimicirea întregii ţări este hotărâtă.
- Isaia 29:1 Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel, cetatea în care a tăbărât David! „Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor!
- Isaia 29:8 După cum cel flămând visează că mănâncă şi se trezeşte cu stomacul gol şi după cum cel însetat visează că bea şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată, tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.
-