- Isaia 29:16 Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”?
- Isaia 30:2 Ei se coboară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon şi să caute un adăpost sub umbra egiptenilor!
- Isaia 30:6 Prorocie asupra unor dobitoace de la miazăzi: Printr-un ţinut strâmtorat şi necăjit, de unde vin leoaica şi leul, năpârca şi şarpele zburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor către un popor care nu le va fi de folos.
- Isaia 30:8 „Du-te acum”, zice Domnul, „de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.
- Isaia 30:9 Scrie că poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
- Isaia 30:10 care zic văzătorilor: ‘Să nu vedeţi!’ şi prorocilor: ‘Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!
- Isaia 30:21 Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.
- Isaia 30:24 Boii şi măgarii care ară pământul vor mânca un nutreţ sărat, vânturat cu lopata şi cu ciurul.
- Isaia 30:26 Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.
- Isaia 30:28 suflarea Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge până la gât, ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.
- Isaia 30:29 Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel.
- Isaia 30:31 Atunci, asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa.
- Isaia 31:3 Căci egipteanul este om, nu Dumnezeu, şi caii lui sunt carne, nu duh. Doar mâna să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea şi vor pieri cu toţii.
- Isaia 31:4 Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Cum mugesc leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strânşi împotriva lor, şi nu se înspăimântă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va coborî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui.
- Isaia 31:8 „Şi asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.
- Isaia 32:6 Căci nebunul spune nebunii şi inima lui gândeşte rău, ca să lucreze în chip nelegiuit şi să spună neadevăruri împotriva Domnului, ca să lase lihnit sufletul celui flămând şi să ia băutura celui însetat.
- Isaia 32:14 Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele şi turmele vor paşte
- Isaia 33:9 Ţara jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.
- Isaia 33:14 Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?”
- Isaia 33:15 Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
-