- Isaia 9:5 Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.
- Isaia 9:7 El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
- Isaia 9:9 Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, care spun cu mândrie şi îngâmfare:
- Isaia 9:17 De aceea nici Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte şi mâna Lui este tot întinsă.
- Isaia 9:20 fiecare jefuieşte în dreapta şi rămâne flămând, mănâncă în stânga şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său:
- Isaia 10:2 ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfani!
- Isaia 10:6 I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prădeze şi să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe.
- Isaia 10:9 Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?
- Isaia 10:15 Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea? Sau se mândreşte fierăstrăul faţă de cel ce-l mânuieşte? Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!”
- Isaia 10:25 Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.”
- Isaia 11:11 În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat şi în ostroavele mării.
- Isaia 11:15 Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi.
- Isaia 12:5 Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!”
- Isaia 13:2 Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!
- Isaia 13:14 Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.
- Isaia 13:22 Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină şi zilele nu i se vor lungi.”
- Isaia 14:8 Până şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: ‘De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!’
- Isaia 14:9 Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire; ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai-marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.
- Isaia 14:16 Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile,
- Isaia 14:17 care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?’
-