S-a-ntins răutatea pe-ntregul pământ
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Drumul spre glorii  |  Tematica: Îndemn la veghere
Resursa adaugata de semaione in 02/08/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1 / 1
1. S-a-ntins răutatea pe-ntregul pământ
E noaptea la ultima strajă,
Și cel ce se crede puternic e-nfrânt
Orbit de-a păcatului vrajă.

R1: /:Se stinge iubirea-ntre noi, poți simți
Cum focul ei sfânt se-ndepartă...
E ceasul aproape, Isus va veni
Pe-ai Lui de cei răi să-i despartă :/

2. E-aproape azi ceasul când Mirele Sfânt
Pe nori va veni plin de slavă.
Câți oare așteaptă veghind pe pământ
Venirea Lui fără zăbavă?

R2: /:În vremea din urmă-ntre noi va mai fi
Părere de rău și căință?
Isus când din nou pe pământ va veni
Găsi-va El oare credință? :/

3. Vom fi noi găsiți oare-n clocot și zel
Când Mielul pe nori se arată?
Vom fi oare gata să mergem cu El?
Vom fi vrednici pentru răsplată?

R3: /:Noi suntem chemați astăzi să răspândim
Lumină în bezna pierzării!
Pe cei rătăciți să îi călăuzim
La cruce, la jertfa iertării! :/


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2944
  • Export PDF: 42
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni