1. /: O, Doamne, sunt atât de mic,
Atât de mic pe când încerc
În raze să-mi ridic
O lacrimă din umăr de privire
Peste aşa pustiire.
Şi nu pot decât până la poale
Să văd muntele din raza de soare,
Să regăsesc poteca şi urmele de paşi
Din Tine rămaşi. :/

R: /: Nu-s decât o gândire singură şi ciudată,
Cu ecou uneori, cu ecou altădată,
Ca o înghiţire de sentiment rătăcit
În intestine de chit. :/

C: /: Alerg şi întreb :/
Poate cândva aripa ce mă ţine va dispărea
Şi va rămâne doar pomul din care, dulce,
Ţi-ai făcut o cruce.