Suntem tineri neîncercaţi, întăreşte al nostru braţ Vino Tu şi ne învaţă cum să ne jertfim în viaţă, Doamne, calea Ta ne învaţă! Doamne, noi ne-am hotărât, Tu eşti Cel ce ai biruit Calea Ta să apucăm, ce-i firesc să dezbrăcăm Lumea noi să o lepădam.
Strofă 2
Vrem să ne dai Tu tărie să avem statornicie Lumea-n noi moartă să fie, să pornim spre împărăţie, Eşti a noastră bogăţie. Valul lumii greu ne încearcă, fii cârmuitor la barcă Cu orice preţ să biruim chiar dacă ne ofilim, Viaţa vrem să ne-o jertfim.
Strofă 3
Suntem tineri şi vioi, nu vrem să dăm înapoi Calea grea dacă va fi, cu Isus vom birui, Nu ne temem orice ar fi. Chiar de corpul vechi se trece, noi dorim izvorul rece Să străbată-n adunare tot ce-i rău să se înfioare Să iasă în grabă mare.
Strofă 4
Omul nostru de afară de s-ar trece chiar să moară Cel lăuntric vrem să crească, prin Duhul să biruiască Vrem lumina Ta cerească. Suntem tineri neîncercaţi dar dorim ca braţ la braţ În dragoste să ne unim şi pentru Domnul să trăim, Haideţi,fraţi, să ne iubim!
Strofă 5
Haideţi, tineri şi bătrâni, să căutăm vechile fântâni Cu toţii să ne adăpăm şi viaţa să ne-o schimbăm, Haideţi fraţi să ne îndreptăm. Suntem tineri neîncercaţi, întăreşte al nostru braţ Vino Tu şi ne învaţă cum să ne jertfim în viaţă, Doamne, calea Ta ne învaţă !
Strofă 1

1 / 1▲
1. Suntem tineri neîncercaţi, întăreşte al nostru braţ
Vino Tu şi ne învaţă cum să ne jertfim în viaţă,
Doamne, calea Ta ne învaţă!
Doamne, noi ne-am hotărât, Tu eşti Cel ce ai biruit
Calea Ta să apucăm, ce-i firesc să dezbrăcăm
Lumea noi să o lepădam.
2. Vrem să ne dai Tu tărie să avem statornicie
Lumea-n noi moartă să fie, să pornim spre împărăţie,
Eşti a noastră bogăţie.
Valul lumii greu ne încearcă, fii cârmuitor la barcă
Cu orice preţ să biruim chiar dacă ne ofilim,
Viaţa vrem să ne-o jertfim.
3. Suntem tineri şi vioi, nu vrem să dăm înapoi
Calea grea dacă va fi, cu Isus vom birui,
Nu ne temem orice ar fi.
Chiar de corpul vechi se trece, noi dorim izvorul rece
Să străbată-n adunare tot ce-i rău să se înfioare
Să iasă în grabă mare.
4. Omul nostru de afară de s-ar trece chiar să moară
Cel lăuntric vrem să crească, prin Duhul să biruiască
Vrem lumina Ta cerească.
Suntem tineri neîncercaţi dar dorim ca braţ la braţ
În dragoste să ne unim şi pentru Domnul să trăim,
Haideţi,fraţi, să ne iubim!
5. Haideţi, tineri şi bătrâni, să căutăm vechile fântâni
Cu toţii să ne adăpăm şi viaţa să ne-o schimbăm,
Haideţi fraţi să ne îndreptăm.
Suntem tineri neîncercaţi, întăreşte al nostru braţ
Vino Tu şi ne învaţă cum să ne jertfim în viaţă,
Doamne, calea Ta ne învaţă !
Isaia 12:2Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”