1. Mă gândesc ades la Tine, la iubirea Ta adâncă,
La fântâna apei vieţii ce mai izvorăşte încă.
Doar un pas am mers spre ceruri şi m-ai răsplătit aşa,
Cum gândirea cea mai-naltă, niciodată n-ar visa.

R: /:O, de s-ar deschide cerul şi Te-ai coborâ în slavă,
S-ar aprinde înălţimea, de splendoarea Ta grozavă.
Şi s-ar despica în două munţii în cuprinsul lor,
De lumina Ta, s-ar umple, Muntele Măslinilor. :/

2. Ai veni atunci la mine şi Te-aş invita la cină
Şi Ţi-aş dărui cu totul inima de pace plină;
Aş privi mereu la chipul care-a suferit dispreţul
Şi spre fericirea noastră a plătit cu sânge preţul.

3. Dacă voi intra vreodată în a-nemuririi spaţii,
Ca în lumea înnoită îngerii să-mi fie fraţii.
Numai prin a Ta iubire voi păşi în veşnicie,
Tu-mi vei fi şi-acolo, Doamne cea mai sfântă bucurie!