Vin la Tine Isus, ca să Te slăvesc Şi viaţa-ntreagă să Te preamăresc; /: Vreau să Te măresc Isuse, că-mi dai bucurii nespuse; M-ai făcut copilul Tău, să mă scapi de rău. :/
Strofă 2
Eu, Isuse dragă, pe pământul Tău, Am trăit o viaţă fără Dumnezeu. /: Fără Dumnezeu în lume, nu ştiam de fapte bune, Dar prin mare mila Ta, mi-ai arătat calea. :/
Strofă 3
Prin harul Tău mare, m-ai răscumpărat; Prin a Ta dragoste, sângele Ţi-ai dat. /: Sângele nevinovat pe pământ a picurat, Lângă cruce-aicea jos, căci sunt păcătos. :/
Strofă 4
Căci păcatul meu pe care l-am făcut A fost aşa mare, de neîntrecut, /: Dar Isus văzându-mi starea, El Şi-a început lucrarea: A sunat cu trâmbiţa, la urechea mea. :/
Strofă 5
Şi, ca într-un vis, Mielul Cel junghiat Hainele murdare mi le-a dezbrăcat. /: Şi m-a îmbrăcat, deodată, în haina Lui minunată Şi în haina Mielului stă Duhul Domnului. :/
Strofă 6
De astăzi înainte, Ţie vreau să-Ţi cânt Chiar şi când voi fi în cerul Tău preasfânt; /: Când va fi lumina mare, ce nu are-asemănare, Vreau să-Ţi cânt cu glasul meu, Tu s-asculţi mereu. :/
Strofă 1

1 / 1▲
I: Re major
1. Vin la Tine Isus, ca să Te slăvesc
Şi viaţa-ntreagă să Te preamăresc;
/: Vreau să Te măresc Isuse, că-mi dai bucurii nespuse;
M-ai făcut copilul Tău, să mă scapi de rău. :/
2. Eu, Isuse dragă, pe pământul Tău,
Am trăit o viaţă fără Dumnezeu.
/: Fără Dumnezeu în lume, nu ştiam de fapte bune,
Dar prin mare mila Ta, mi-ai arătat calea. :/
3. Prin harul Tău mare, m-ai răscumpărat;
Prin a Ta dragoste, sângele Ţi-ai dat.
/: Sângele nevinovat pe pământ a picurat,
Lângă cruce-aicea jos, căci sunt păcătos. :/
4. Căci păcatul meu pe care l-am făcut
A fost aşa mare, de neîntrecut,
/: Dar Isus văzându-mi starea, El Şi-a început lucrarea:
A sunat cu trâmbiţa, la urechea mea. :/
5. Şi, ca într-un vis, Mielul Cel junghiat
Hainele murdare mi le-a dezbrăcat.
/: Şi m-a îmbrăcat, deodată, în haina Lui minunată
Şi în haina Mielului stă Duhul Domnului. :/
6. De astăzi înainte, Ţie vreau să-Ţi cânt
Chiar şi când voi fi în cerul Tău preasfânt;
/: Când va fi lumina mare, ce nu are-asemănare,
Vreau să-Ţi cânt cu glasul meu, Tu s-asculţi mereu. :/
Romani 2:1Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.