Te rog, Stapanul meu
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nutzy_neiconi in 13/09/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
1. Te rog, Stăpânul meu Preabun,
Prin Duhul să mă-nțelepțești
/: Să nu zidesc ce Tu dărâmi,
Să nu dărâm ce Tu zidesti. :/

2. În orice timp si-n orice loc
Lumina fie-mi căpătâi
/: Să nu rămân când Tu Te duci,
Să nu mă duc când Tu rămâi. :/

3. Prin lumea veacului de-acum,
Cu adevărul să mă-ncingi,
/: Să nu resping ce Tu primești,
Să nu primesc ce Tu respingi. :/

4. Din plasa harului ceresc
S-aleg și eu cum Tu alegi:
/: Să nu culeg ce Tu arunci,
Să nu arunc ce Tu culegi. :/

5. Să-mi dai iubirea-n adevăr
Să Te cunosc mai mult cum ești;
/: Să nu iubesc ce Tu urăști,
Să nu urăsc ce Tu iubești. :/

6. Să-mi potrivești viața mea
Cu voia Ta în totul tot,
/: Ca a greși-n Lucrarea Ta
Nicicând, nicicând să nu mai pot. :/

I: Cântările Harului - volumul 1, cântarea 180.
”... Cine nu adună cu Mine, risipește... ”
Matei 12:30.


Atentie, tot la jumatea randului este un cerculet, nu este o!
Adăugat în 30/08/2008
Statistici
  • Vizualizări: 14851
  • Export PDF: 1883
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni